Comentarii

6/recent/ticker-posts

Acesta este SATUL DIN ROMÂNIA inclus în topul CELOR MAI FRUMOASE destinații turistice din lume

Potrivit businessinsider.com, în urma unui top realizat de scriitorul Sylvie Bigăr, acesta a inclus un sat din România pe lista celor mai frumoase destinaţii turistice din lume. Satul vechi de sute de ani este lipsit de termopane sau culori ţipătoare ale caselor şi funcţionează după reguli proprii.



Acest sat saxon a avut norocul de a deveni beneficiarul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, o organizaţie non-profit înfiinţată de Prinţul Charles, având ca obiectiv protejarea patrimoniului Transilvaniei.


Satul Viscri, a cărei biserică şi cimitir datează din secolul al XII-lea, a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, iar fundaţia a implemntat peste 300 de proiecte de restaurare a clădirilor, drumurilor pentru transportul elevilor la şcoală şi dezvoltarea antreprenorială locală.


Sylvie Bigăr le orbeşte celor care vor să ajungă la Viscri, că există o casă de oaspeti din apropierea Bisericii Fortificate, „unde veţi putea dormi într-un pat saxon, vechi de 200 de ani, şi puteţi încerca terciul de mălai (mămăliga).“

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii