Remarcabila actriţă Carmen Stănescu a ajuns la o vârstă venerabilă, 91 de ani, pe care şi-i poartă, aşa cum a trăit, cu distincţie şi cu eleganţă. Actriţa, care s-a născut pe 29 iulie 1925, are o carieră de peste trei decenii la Teatrul Naţional din Bucureşti. A trăit o dragoste ca în poveşti alături de soţul ei, actorul Damian Crâşmaru.
Carmen Stănescu s-a născut în Bucureşti, când acestuia i se spunea încă „Micul Paris”. A copilărit într-o casă boierească, cu pian, cu mobile aduse de la Viena, înconjurată de o grădină, undeva pe Calea Văcăreştilor, pe vremea când trăsurile aveau ultima staţie în faţa Teatrului Naţional, distrus de bombardamentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Sensibilitatea unui actor este înmiită, spunea actriţa, într-un interviu. "Fără încredere, fără blândeţe, tandereţe, lacrimă, fragilitate suntem nimic", sublinia Carmen Stănescu.
"Am fost binecuvantată cu o copilărie frumoasă ca-n poveşti, cu servitori, jucării, ieşiri la teatru şi cinematograf, păstrez şi acum imaginea mărgelelor preţioase ale mamei şi a fracului impecabil pe care îl purta tata când plecau la bal… Îmi amintesc că la 6 ani m-au dus părinţii prima dată la teatru, la Teatrul Naţional – o splendoare de teatru, o bijuterie care a ars în ultima zi a războiului -, cred că frumuseţea acelui spectacol, dar şi a celorlalte pe care le-am văzut mai apoi m-au motivat în alegerea mea. Cum ajungeam acasă improvizam scenete, pentru că aveam o imaginaţie de neoprit. Mi-am dorit să fiu şi eu acolo sus pe scenă", a adăugat actriţa.
Părinţii au îndemnat-o să devină avocată
În ciuda faptului ca părinţii îşi doreau să devină avocată sau farmacistă, Carmen Stanescu a ales un alt drum. Nu crede nici acum că ar fi avut talent pentru altceva decât teatru. "Odată am plâns la sfârşitul vacanţei de iarnă şi am spus că eu nu mai vreau la şcoală, vreau la teatru. Iar tata m-a înţeles şi cu înţelepciunea sa caracteristică mi-a spus: „Da’ tată, dar e ruşine să te duci la teatru dacă tu nu termini şcoala. Aşa că hai să terminăm şcoala cu bine şi pe urmă te duci la teatru!“. M-a convins şi aşa a fost. Pentru că mi-aţi amintit de acea perioadă vă spun sincer că mi-aş dori să văd din nou în jurul meu eleganţă, bun-gust, politeţe, respect faţă de ceilalţi şi decenţă", aprecia Carmen Stanescu.
Înainte de a intra la Conservator, în vara dinaintea examenului, a întâlnit-o pe Mărioara Voiculescu. "Mi-a dat câteva poezii pe care să le pregătesc pentru examenul de admitere în Conservator. Mi-am ales Ispita de George Coşbuc. În comisie erau Maria Filotti, Ion Manolescu, Mărioara Voiculescu, Mihail Jora. M-am emoţionat şi n-am spus decât începutul, de rest habar nu am mai avut. Nici nu mai ştiam cum mă cheamă. Eu am crezut că am picat. Fireşte, nu şi-au dat seama dacă am sau nu talent. M-a salvat Mărioara Voiculescu.
A spus că sunt formidabil de sensibilă şi de emotivă. Ceea ce e foarte bine pentru teatru. M-a cerut în clasa ei pentru un an. Pe vremea aceea exista o perioadă de graţie, un an de încercare, şi dacă nu făceai dovada talentului, nu mai erai primit în anul doi", a mărturisit doamna teatrului românesc.
Citiți mai multe pe adevarul.ro
.webp)
0 Comentarii