“Arabii au cumparat Insula Mare a Brailei, cel mai fertil pamant al Romaniei, cu aproape un miliard de euro!
Pachetul majoritar de acțiuni al companiei Agricost, care administrează ferma Insula Mare a Brăilei, a fost vândut, vânzătorul fiind Constatin Duluțe, care a preluat afacerea de la defunctul Culiță Tărâță cumpărătorul fiind compania Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, deținută de șeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan, informeaza Capital.ro.
Omul de afaceri Constantin Duluţe este prezent în Top 300 Cei mai bogaţi români. În ediţia de anul trecut al clasamentului realizat de Capital, Constantin Duluţe ocupa poziţia 86, cu o avere estimată între 65 şi 67 de milioane de euro.
Prin această tranzacţie Constantin Duluţe rămâne acţionar minoritar şi se apucă de cumpărături masive de teren agricol în ţară. Companie din Emiratele Arabe Unite va extinde afacerile Insulei cu zootehnie, creşterea, sacrificarea şi procesarea oilor.
Preţul tranzacţiei: “Între 200 şi 250 de milioane de euro. Nu pot să spun exact şi nici procentul înstrăinat, pentru că încă n-am semnat contractul. Este strict vorba despre o tranzacţie între entităţi private, nu se vinde pământul din Insulă, că ăla e al statului, se vinde afacerea. Palma am bătut-o, după cum am agreat şi clauzele generale”, spune Duluţe, pentru Capital.
Potrivit acestuia, Consiliul Concurenţei a avizat pozitiv tranzacţia prin care Al Dahra intră în piaţa agriculturii din România.
Practic, în acest moment, se poate spune că arabii au preluat cea mai mare fermă din România şi Europa, vând în vedere că Agricost are în concesiune, până în 2032, 56.000 de hectare în Insula Mare.
Despre planurile lor, vorbeşte tot Duluţe. “Din ce mi-au prezentat, vor investi circa 500 de milioane de euro, în cinci ani, în utilaje, amenajari pentru irigatii şi extindere în zootehnie. Pe partea cu animalele, este vorba de o dezvoltare integrată, de la creşterea animalelor- oi , la sacrificare şi procesare. Înţeleg că vor să crească 150.000 de oi în insulă, soiuri aclimatizate. Este şi normal, la ce piaţă au ei”, precizează fermierul. Potrivit acestuia, culturile locale vor fi păstrate iar unele, cum ar fi cele de lucernă(2.500 de hectare, în prezent), extinse.
În ceea ce priveşte planurile de viitor ale lui Duluţe, acestea ţin tot de pământ. Cu banii pe care îi va încasa, acesta urmăreşte să cumpere teren agricol, oriunde în ţară este de vânzare şi este fezabil economic. „Chiar şi în Vaslui, la domnul Porumboiu, dacă există la vânzare”, arată fermierul.
Agricost cultivă grâu, lucernă şi rapiţă. Duluţe a preluat în 2012, de la Agenţia Domeniilor Statului, cele 56.000 de hectare de teren arabil în cel mai bun loc agricol din ţară, Insula Mare a Brăilei.
Prin vânzarea fermei de către Duluţe, arabii vor beneficia nu doar o suprafaţă uriaşă de teren ci şi de sume importante de bani de la UE, reprezetând plăţile directe de care beneficiază agricultorii din Europa.
În 2017, Agricost a încasat de la APIA 9,4 milioane de euro subvenţii agricole pe suprafaţă, la care se vor adăuga sprijinul financiar aferent Măsurii 13 – Zone defavorizate, precum şi plata sprijinului cuplat în sectorul vegetal pentru suprafeţele cultivate anul trecut cu lucernă şi soia. Adică încă 6 milioane de euro.
După ce vor deveni achiziţiona Agricost, arabii vor plăti la Agenţia Domeniile Statului o sumă pentru arendare, în jur de 5 milioane de euro anual.
Cine e cumpărătorul
Viitorul proprietar al Agricost este emirul emiratului Abu Dhabi. Sheik Zayed bin Sultan Al Nahyan este preşedinte de onoare al clubului de fotbal Al Jazeera şi de-a lungul timpului a fost de mai multe ori ministru şi chiar prim-ministru al Emiratelor Arabe Unite. Deţine o diplomă de licenţă în ştiinţe politice şi administraţie de afaceri, pe care a primit-o de la Universitatea Emiratele Arabe Unite Al Dahra are activităţi în agricultură – cultivarea cerealelor, producţia şi tradingul acestora, având două divizii, de hrană pentru animale şi de alimente pentru oameni, mai exact producţia de orez, făină, fructe şi legume.
Arabii nu au “aterizat”, pur şi simplu, cu sacii de bani la Brăila. Ei erau de mult aici, însă doar în calitate de clienţi ai produselor din Insulă. De doi ani de zile, cumpără de aici lucernă, utilizată la nutreţ pentru cămile. De altfel, Agricost şi-a schimbat producţia, renunţând la culturile de rapiţă şi în loc au pus lucernă.”
Vanzarea pamantului catre straini trebuie interzisa! A permite vanzarea pamantului catre straini inseamna a permite vanzarea Romaniei bucata cu bucata.
0 Comentarii