Comentarii

6/recent/ticker-posts

Cum a acceptat România să plătească frauda de 21 milioane euro din dosarul Tel Drum-Dragnea?

Comisia Europeana a cerut în 2016 autorităților române să aplice corecții financiare pentru fondurile UE investigate de oficiul european de lupta anti-frauda OLAF, in cazul Tel Drum, iar Romania a acceptat aceste corecții.


Informația a fost furnizată de un purtător de cuvânt al executivului comunitar, la solicitarea Hotnews.ro.

„Comisia a primit recomandarile OLAF cu privire la cazurile pe care le mentionati in 2016. In conformitate cu aceste recomandari, serviciile Comisiei au solicitat Romaniei sa efectueze corectiile necesare pentru ca bugetul UE sa nu fie afectat. Romania a fost de acord sa aplice aceste corectii. Avem un sistem solid de combatere a fraudei, in stransa colaborare cu statele membre. Acest caz arata ca sistemul functioneaza„, raspuns un purtator de cuvant al CE.

Hotnews întrebase Directia de Politici Regionale a Comisiei Europene, condusa de comisarul de resort, social-democrata Corina Cretu, ce masuri a luat dupa ce in anul 2016 OLAF i-a recomandat sa recupereze anumite sume din fonduri europene, care fac obiectul urmaririi penale incepute de Directia Nationala Antocoruptie (DNA) de la Bucuresti, in care sunt implicati liderul PSD Liviu Dragnea si compania Tel Drum.

Acest ultim dosar al lui Dragnea s-a constituit pe baza unei sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă) transmise la data de 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârșirii mai multor infracțiuni, între care obținerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanțări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene.

Din ordonanța întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia:

Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, a inițiat un grup infracțional organizat care acționează și în prezent și din care au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri. Grupul inițiat în anul 2001 are ca principal scop obținerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații

Grupul infracțional organizat a fost constituit inițial de către:

– Liviu Nicolae Dragnea, președintele Consiliului Județean Teleorman,

– Fișcuci Marian, apropiat al lui Liviu Nicolae Dragnea și persoană care a devenit scriptic acționar majoritar al Tel Drum SA și care a acționat și ca un interpus al lui Liviu Nicolae Dragnea în administrarea societății comerciale,

– Mugur Bățăuș și Victor Piperea, funcționari în cadrul Consiliului Județean Teleorman care au participat inițial la privatizarea Tel Drum SA iar ulterior s-au ocupat de proiectele finanțate din fonduri publice și asigurarea cadrului necesar câștigării acestor proiecte de către Tel Drum SA și

– Neda Florea, la momentul inițial persoană cu funcție de conducere în Tel Drum SA care a facilitat privatizarea societății, iar ulterior acționar al societății Tel Drum SA, persoană juridică cu capital privat, director al acestei societăți și în prezent director adjunct al Tel Drum SA; s-a ocupat de administrarea societății și a asigurat participarea societății în comiterea infracțiunilor în scopul săvârșirii cărora a fost constituit grupul.

În vederea asigurării pe termen lung a beneficiilor pentru membrii grupului infracțional organizat, activitatea infracțională a fost concepută în etape, în funcție de structura unității administrativ teritoriale, a societăților controlate de membrii grupului infracțional organizat și de funcțiile și influența pe care aceștia le-au dobândit.

Activitatea de pregătire și modul de acțiune al grupului organizat a impus, în principal, următoarele etape:

– Privatizarea Tel Drum SA și transferarea acestei persoane juridice din proprietatea Consiliului Județean Teleorman în sfera de influență și control a suspectului Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse…

Mai mult pe revista22online.ro

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii