Comentarii

6/recent/ticker-posts

Facturi mai mari pentru români, începând din toamnă: ”Vom avea o dublare la energie și mai mult decât o dublare la gaze!”

Românii ar putea plăti mai mult decât dublul facturilor la energie și gaze începând din această toamnă. Anunțul a fost făcut de Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.


Eliminarea subvențiilor la energie ar putea duce instant la dublarea facturilor pentru consumatori şi creșterea profiturilor cu cel puțin 25% pentru furnizori.

Este una dintre concluziile analizei făcute de cei de la România Inteligentă.

Specialiștii susțin, de altfel, că întregul proces de eliminare a ajutorului de la stat va fi mult mai dificil de implementat decât introducerea acestor subvenții.

”Fiecare client are un contract semnat cu un furnizor de energie și gaze, la un preț pe care l-a stabilit la un moment dat, în 2022, 2021, preț care astăzi este unul foarte ridicat.

În situația în care, de exemplu, mâine s-ar abroga legislația de plafonare, automat s-ar reveni la prețurile din contract, adică la niște prețuri mult mai ridicate.

Din analiza pe care am făcut-o în raport cu două facturi din București, una la energie electrică și una la gaze naturale, a rezultat că vom avea cel puțin o dublare la energia electrică și mai mult decât o dublare la gaze.

Un astfel de proces trebuie atent analizat și atent implementat, de așa natură încât să nu se ajungă în situația în care să avem o explozie a prețurilor facturilor românilor”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii