Dacă Guvernul va propune Parlamentului interzicerea cumulului dintre salariu și pensie, decizia va fi luată inclusiv de unii senatori și deputați care ei înșiși cumulează indemnizația de parlamentar cu pensia, informează România Liberă.
Fostul președinte Traian Băsescu a fost ani de zile un adversar declarat al acestui cumul, dar acum este unul dintre cei care folosesc portițele legislative. Potrivit ultimei sale declarații de avere, el a primit de la Ministerul Muncii o pensie de 37.956 lei, are o indemnizație de fost președinte de 139.200 lei, iar de la Senat a obținut 2.767 lei (e vorba de o parte din decembrie 2016). Între timp, indemnizațiile senato rilor cu crescut la 13.050 lei.
Un pensionar extrem de activ este și deputatul PSD Eugen Bejinariu. Potrivit celei mai recente declarații de avere, el a încasat, în 2016, 77.176 lei de la Camera Deputaților și 101.004 lei pensie. Bejinariu este general-ma-ior în rezervă al MApN și a beneficiat de o pensie specială, care nu este calculată pe bază de contribuție. El a condus Secretariatul General al Guvernului în timpul lui Adrian Năstase, fiind și premier interimar. După ce nu va mai fi parlamentar, Bejinariu poate încasa fără grijă și o pensie pentru activitatea legislativă. Legea privind pensiile parlamentarilor prevede interdicții pentru cei condamnați pentru fapte de corupție. Însă, Bejinariu nu este în pericol după ce Camera Deputaților a respins o cerere de urmărire penală.
Aranjamentele pensionarilor militari
Un caz școală pentru modul în care politicienii profită de legislația în vigoare este cel al senatorului PSD Viorel Salan. Acesta a încasat în 2016 84.725 de lei ca adjunct al Inspectoratului General al Jandarmeriei, 36.345 lei ca pensionar militar și 2.213 lei ca senator (pentru decembrie 2016).
Salan a condus între 2005 și 2016 Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara. De la 1 martie 2016 a devenit adjunct al inspectorului general în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. El a deținut postul până pe 30 august 2016, adică fix șase luni, după care s-a pensionat. Ieșirea la pensie se explică prin modul de calcul al pensiilor militare, și anume - media salariilor realizate șase luni consecutive, din ultimii cinci ani, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor. Astfel, Salan a avut ocazia să își aleagă tocmai ultimele șase luni de activitate, în care a avut salariul cel mai mare. Ulterior, el a candidat pe listele PSD Hunedoara, fiind ales senator.
De altfel, în Legislativ există și alți beneficiari de pensii militare. Este vorba de Vergil Chițac (PNL) – care a încasat 87.000 lei pensie de serviciu și 14.500 lei în calitate de comandat și profesor la Academia Navală Mircea cel Bătrân.
Senatorul PMP Ion Ganea beneficiază de o pensie militară de 68.000 lei, iar senatorul USR Nicu Fălcoi a încasat 30.840 lei de la Casa de Pensii a MapN.
Legislația în vigoare i-a permis și lui Teodor Meleșcanu (ALDE) să încaseze 88.800 lei ca pensie de la MAE, 49.177 lei de la Senat și peste 90.000 lei din activitățile de profesor universitar – 49.028 lei de la Universitatea ”Hyperion” și 46.034 de lei de la SNSPA.
Cumul peste cumul
Un caz tipic este cel al senatorului PSD Cristian Dumitrescu, care a cumulat pensia de 29.980 de lei cu alte venituri. Potrivit celei mai recente declarații de avere, el a primit, în 2016, 64.961 lei de la Senat, 138.074 lei ca notar public și 123.304 lei de la Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir” unde este profesor universitar. La Dimitrie Cantemir, soția sa, Corina este președintele Senatului și profesor universitar, câștigând 860.766 lei, la care se adaugă 124.882 ca membru al Asociației de Cultură ”Dimitrie Cantemir” și 61.018 lei ca membru al CSM.
Nicolae Bacalbașa (PSD) a obținut 75.916 lei venituri din pensii. În plus, Bacalbașa a încasat 37.083 lei de la Consiliul Județean Galați, unde a fost președinte, 3.080 lei de la Camera Deputaților (decembrie 2016), 14.565 lei ca profesor asociat la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați și 4.000 de lei pentru o expertiză medicală.
Alți parlamentari și-au păstrat pensia trecând prin mai multe funcții publice. Astfel, Victorel Lupu a încasat o pensie de 32.956 lei, 75.737 lei ca vicepreședinte al CJ Iași și 2.174 de lei ca senator. Senatorul PSD Ovidiu Marciu a primit 58.836 lei de la CJ Giurgiu, 2.588 de la Senat și 13.699 lei pensie. Senatorul PNL Cornel Popa și-a rotunjit veniturile cu 42.013 lei de la CJ Bihor, pensie de stat de 28.127 de lei. Scarlat Iriza (ALDE) a câștigat 32.400 de lei de la Casa de Pensii, 63.789 de la Camera Deputaților și 2.213 lei de la Senat.
Creșteri și promisiuni
O parte dintre parlamentarii menționați au declarat sume modeste ca indemnizații obținute în 2016, pentru că mandatele au fost validate pe 21 decembrie 2016. Cu alte cuvinte, declarațiile de avere au cuprins doar o scurtă perioadă din decembrie. Între timp, de la 1 iulie 2017, indemnizațiile parlamentarilor au crescut la 13.050 de lei pe lună, fără vreo interdicție de cumul cu pensia.
Premierul Mihai Tudose a promis, recent, că noua lege a pensiilor va cuprinde și o interdicție privind cumulul dintre salariu și pensie. Până la aplicarea unei astfel de interdicții este, însă, drum lung. Proiectul trebuie finalizat de Ministerul Muncii, după care va fi supus spre dezbatere Parlamentului. Este greu de crezut că parlamentarii ar vota împotriva propriilor interese.
Citește textul integral în format .PDF aici!
0 Comentarii