Izvorâtă din neaoșul haz de necaz, celebra zicală „Avem o țară frumoasă, păcat că-i locuită” se confirmă, punctual, de zeci de ani, în toate colțurile patriei. În ce ne privește pe noi, bănățenii din Câmpia de Vest, care ne mândream, mai mereu, că suntem fruncea, am ratat, măcar sub un anumit aspect, ocazia de a transforma lauda de sine în realitate.
Concret: deși o mare parte din județul Timiș stă pe un zăcământ considerabil de apă termală, n-am fost în stare, de atâția ani, să luăm exemplul vecinilor unguri – nici măcar nu trebuie să mergem prea departe, că Mako și Szeged sunt la doi pași pe autostradă – și să fructificăm acest extraordinar potențial turistic! Subiectul nu e unul nou – s-a scris mult pe tema acestei ratări monumentale -, dar rămâne, din păcate, unul actual ne informează renasterea.ro
Băi termale în paragină
Prin natura meseriei, intrăm în contact cu o mulțime de oameni, printre aceștia aflându-se și unii care ni s-au plâns de situația existentă în comuna Teremia Mare, unde apa termală nu doar că nu este fructificată, ci se irosește într-un mod halucinant. Dacă la băile termale din comună, construite prin anii ’80, se tratau, pe vremuri, de reumatism și alte afecțiuni, nu doar locuitorii din zonă, ci chiar și vecinii din Iugoslavia (Teremia Mare se află la distanță de câțiva kilometri de granița cu Serbia), după Revoluția din 1989, de aceste băi și de ștrandul din apropiere s-a ales praful.
Aurul fierbinte o ia la vale
Cum spuneam mai sus, de parcă nu era suficientă impotența autorităților de fructificare a apei termale, de ceva vreme încoace, aurul fierbinte țâșnește la propriu dintr-o conductă stricată și ajunge în canalul Giucoșin, care străbate comuna și se îndreaptă spre granița cu Serbia.
Ambuscadă pe un drum de țară
Facem pozele pentru care am venit, ne suim în mașină și o luăm din loc. Mașina redacției nu apucă să parcurgă decât câțiva metri pe un drumeag cu un singur sens, că un alt autoturism, venit în viteză, ne obligă să dăm cu spatele și să așteptăm cuminți să ne continuăm drumul. Stupoare, însă: șoferul mașinii respective oprește motorul la doi metri în fața mașinii noastre, deschide portierele și, însoțit de copilot, se îndreaptă spre noi! Secvența pare decupată din filmele cu mafioți, dar de unde mafioți la Teremia Mare?!
Un viceprimar născut prea târziu
Așa cum bănuiam, nu era vorba de urmașii lui Al Capone, ci de… viceprimarul comunei, Raul Rob, un tip tânăr, destul de corpolent, și de – intuim noi – unul dintre angajații primăriei. Nu, nu-l cunoșteam pe viceprimar, omul s-a prezentat imediat după ce ne-a luat la rost că am îndrăznit să venim în comuna lui și să fotografiem sau să filmăm fără să fi solicitat o aprobare prealabilă de la conducerea primăriei. Adică de la el însuși sau de la primar. Ghinion de neșansă: tânărul Rob s-a născut prea târziu, a ratat întâlnirea cu dictatura, de 27 de ani trăim într-o țară liberă. În locul nostru, s-ar fi putut afla niște turiști străini – bine, e o ipoteză SF, ținând cont de dezastrul din zonă, dar cine știe de unde sare iepurele -, cum ar fi reacționat oamenii ăia dacă, după ce ar fi făcut niște poze banale, s-ar fi trezit prinși în ambuscadă de dom’ viceprimar, venit în goana mare să-și apere nevoile și neamul?! Ne făceam încă o dată de rușine? Ne făceam…
Mituri ancestrale la Teremia Mare
În fine, i-am explicat impetuosului edil că n-aveam nevoie de nici o aprobare, atâta vreme cât ne-am aflat în permanență în spațiul public, așa că ar face bine să deblocheze drumul și să-și vadă fiecare de treaba lui. L-am informat că aveam de gând oricum să ajungem și la primărie, dar după ce am fi văzut în prealabil situația de la fața locului, pentru a putea avea o bază de discuții. Așa s-a și întâmplat, ne-am întâlnit cinci minute mai târziu la sediul instituției, unde, pe ușa de acces, era lipit un afiș mare: “Filmatul, înregistratul și fotografiatul, în incinta primăriei, este strict interzis!”.
Am păstrat ortografia anunțului, probabil nu s-a auzit încă de existența subiectului multiplu în primăria din Teremia Mare. Indienii din Vestul Sălbatic erau convinși că fotografiatul le fură sufletele, dar se pare că miturile transcend timpul și spațiul… Oricum, ne-am conformat, n-am făcut nici o poză în interiorul instituției, ba chiar ne-am verificat unghiile și batistuța, ca să fie totul în regulă. Era.
Chestie de timp
Am întrebat inițial de primarul Cornel Gui, dar acesta lipsea din clădire, așa că am reînnodat discuția începută intempestiv în praful drumului cu câteva minute în urmă. Raul Rob ne-a explicat că situația durează de vreo doi ani și că primăria a luat legătura cu o firmă de specialitate, însă rezolvarea problemei trenează. Nu se găsește o anumită piesă pentru robinetul de la țeava cu pricina, așa că trebuie înlocuiți robineții, iar asta nu se poate face așa de repede, susține viceprimarul. Odată reparată conducta, primăria ar putea accesa fonduri europene pentru ca apa termală să fie fructificată, ne anunță Raul Rob, primul aspect vizat fiind încălzirea caselor localnicilor. Așadar, răbdare și tutun, până se repară conducta…
Exponatele culturale așteaptă vremuri mai bune
Nici patrimoniul cultural al Teremiei Mari n-a avut o soartă mai bună decât bogăția din subsol: din nouă muzee funcționale înainte de Revoluția din 1989, în comună mai rămăseseră trei – muzeul viei și vinului, cel dedicat lui Nichita Stănescu și cel de pictură și artă – toate fiind comasate până în 2015 în centrul cultural din comună. În acel an, clădirea centrului cultural a fost pierdută, în urma unui proces, în favoarea bisericii catolice din comună, iar exponatele au fost depozitate în două încăperi ale fostei biblioteci din Teremia Mare, un imobil dărăpănat și afectat de trecerea timpului (anul construirii – 1908).
Autor: Ciprian Brindescu
0 Comentarii