Comentarii

6/recent/ticker-posts

Țara te vrea prost, spălat pe creier, nu ai nevoie de educație, îți da Iohanis un proiect pe hârtie frumos împachetat #Romania_educata, ți-ajunge!

Succesul lui Gheboasă nu e deloc întâmplător: în spatele „muzicii” sale se află oamenii care au produs și „Teambuilding”, mega-lovitura de public din cinematografe.” Când va spuneam ca-mi pute rău Untoldul de anul asta (ca doar nu era la prima ediție) 


era din cauza ca ma deranja în primul rând pentru ca a fost promovat în draci de cele trei divizii mari de presa ca cel mai mare eveniment al anului. ( Postare de acum vreo 7-8 zile). Apoi, mi-a mirosit și mai urât când a început festivalul, când i-am văzut pe toți acoperiții-vopsiți în jurnaliști și influensari de la UM 24, ProTv, A3 CNN, și toate gloabele din PNL prezente moț acolo, printre tinerii veniți veniți cu bani de la mămica și tăticul la cel mai mare eveniment al anului.

M-am revoltat, în primul rând, pentru ca m-am simțit agresată zilnic, timp de 10 zile, de promovarea agresiva, deplasată pentru un rahat de festival-confiscat electoral, care nu era altceva decât propaganda a capitalismului sălbatic, a politicii pieței libere, în care nu mai exista bun simt, măsura, valori, și în niciun caz cultura, ci doar un soi de divertisment ieftin pe mulți bani. 

Ma simt agresată zilnic pentru ca zilnic se vorbește doar despre bani, sex, doroguri, dar una peste alta, e totul e despre bani și despre profit.
 
Pe copii îi convertești la bani de mici, în loc de dragoste și timp pentru educația lor, părinții se duc la job, la doua joburi, sa facă bani mulți ca sa le cumpere jucării, telefoane, țoale de firma, mașini scumpe… părinții îi parchează pe copii la grădinița, la școala, să aibă alții grija de ei, pentru ca apoi, dacă se întâmpla ceva rău cu copiii lor, părinții, care si-au pierdut autoritatea asupra propriilor copii pentru ca au cedat-o total, școlii, mediului, societății, să ceara socoteala autorităților statului, școlii, poliției și societății. Părinții se plâng ca societatea le strica copiii. Ei n-au nicio autoritate asupra lor, deci n-au nicio vina.
 
Toate autoritățile statului nu mai au nici ele nicio autoritate. Toate instituțiile care în urma cu 30 de ani reprezentau autorități pentru noi, cei din generația veche, instituția familiei, a școlii, a statului - nu mai au nicio autoritate, de fapt ele nu mai exista, pentru ca și-au pierdut autoritatea.
 
Singurul lucru în care trebuie sa creadă copiii astăzi sunt banii, cum să-și aleagă o profesie bănoasă, cum sa facă bani din ea, cum să-i înmulțească - le zice imbecilul ăla de la digi zilnic în emisiunea lui despre finanțe - și cum să-i spargă - le zic miliardele de reclame de peste tot, de pe toate rețelele media, internet, reclame stradale, radio, din moluri, cinema, peste tot, reclama idioata, care ne imbecilizează și ne invadează viața.
 
Țara te vrea prost, spălat pe creier, nu ai nevoie de educație, îți da Iohanis un proiect pe hârtie frumos împachetat #Romania_educata, ți-ajunge! N-ai nevoie de cultura, îți dă UM 24, ProTv, A3 CNN Untold. Țara cumpăra arme, n-are bani la buget pentru nevoile tale spirituale, pentru ele te duci la biserica și te închini să-ți ajute Dumnezeu. Țara are nevoie de banii tai din sutele de taxe pe care ți le fura din cont ca să cumpare arme, doar arme, atât.
 
Voi trebuie sa faceți bani din orice rahat împachetat cu staniol, înmulțiți-i vânzând vorbe, iluzii, mizerie, gunoi, prostie, faceți bani din prostie, prostiți-i pe tineri, luați-le banii la Cluj, la Untold, pe care apoi au guvernanții grija să-i împartă intre ei, sa-i investească în viitorul vostru cumpărând arme.
Noi, investitorii, global records va dam gheboasa, facem profitul gras, iar vouă, fraierilor, va dam Untold și de restu’ cumpăram arme.
Cu bani poți cumpăra arme, pace nu.
Gigi Ghinea.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii