După trei ani de studii intense şi încercări, Radu Marin, un fost antreprenor pasionat de inventică, este de părere că a făcut una dintre cele mai importante descoperiri în domeniul combustibililor. Acesta a realizat o instalaţie care, alimentată cu apă de la robinet, produce hidrogen, combustibil ecologic,
inepuizabil şi care are toate şansele să devină noul pas în ceea ce priveşte alimentare automobilelor şi încălzirea locuinţelor.
Interesat de avantajele pe care această instalaţie o poate aduce, Ministerul Economiei l-a informat pe inventator, în urmă cu câteva zile, de faptul că potenţialul de aplicabilitate al invenţiei în termocentralele ce funcţionează cu gaz metan va fi studiată de Termoelectrica SA Bucureşti şi Electrocentrale Bucureşti.
Specialişti din domeni, profesori universitari şi membri ai Academiei Română, susţin realizarea lui Radu Marin şi se arată încrezători că în cel mai scurt timp se vor obţine şi resursele financiare necesare producerii acesteia pentru consumul în masă.
EVZ: Cum v-a venit ideea de a crea o instalaţie de producere a hidrogenului? Ce anume v-a motivat să acţionaţi în această direcţie?
Radu Marin: „Povestea” hidrogenului obţinut de noi a început cu mai bine de trei ani în urmă. Pe atunci, noi, cei de la Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare si Membrane (CCMMMM) din Bucureşti, căutam să obţinem biocombustibili, de bioetanol si biodiesel, folosind noi “reţete tehnologice” de mare randament, ceea ce am şi reuşit să facem.
Dar încă de pe atunci am sesizat conflictul inevitabil dintre culturile de plante pentru biocombustibili şi cele pentru cereale şi plante agricole, conflict care azi s-a confirmat şi se află la ordinea zilei.
În contextul cererii tot mai mari de produse alimentare, o prioritate absolută în situaţia în care populaţia globului creşte, am realizat că biocombustibilii nu au viitor, că ei constituie doar o soluţie de moment pentru criza energetică ce ne ameninţă civilizaţia.
Aşa stând lucrurile, viaţa însăşi m-a obligat să-mi concentrez atenţia asupra hidrogenului, pe care, cu mai bine de un secol în urmă, Jules Verne l-a considerat ca fiind “combustibilul viitorului”.
Din acel moment m-am documentat şi am ajuns, relativ repede, la concluzia că mii de cercetători din întreaga lume, cu preocupări în acest domeniu, mergeau pe un drum greşit. Toţi au mizat pe “pilele de combustie”, acele instalaţii în care hidrogenul produs, transportat şi depozitat în afara lor este combinat cu oxigenul, obţinându-se astfel curent electric. Se procedează la fel ca acum 150 de ani, singurul avantaj fiind noile tehnologii şi materiale. În consecinţă, după ce am “analizat” foarte bine lucrurile am hotărât ferm: “fără pile de combustie! Fără transport şi depozitare!”. După mai bine de trei ani de cercetări şi experimentări am reuşit să obţinem hidrogenul aşa cum ne-am propus.
Hidrogenul se obţine din apă şi, prin ardere, se transformă tot în apă. În consecinţă, sursa sa este inepuizabilă.
Hidrogenul nu poluează mediul înconjurător, iar cel obţinut prin instalaţia concepută de mine şi realizată în institutul nostru este la un preţ de câteva ori mai mic decât al benzinei, motorinei sau gazelor naturale. Întruneşte, deci, toate condiţiile unui combustibil ideal.
În momentul de faţă, invenţia mea este protejată doar la nivel naţional, urmând ca în circa şase luni să obţinem protecţie şi la nivel internaţional. Secretul oricărei invenţii trebuie păstrat pe cât posibil, altfel, inventatorul poate să rămână fără ea. De aceea, acum vă pot oferi numai informaţiile care nu o pun în pericolul de a fi descifrată.Deocamdată, utilizăm apa de la robinet pentru producerea hidrogenului.
Nu este exclus, însă, ca într-un viitor nu prea îndepărtat să se utilizeze şi o altfel de apă, una “specială”, capabilă să-i mărească randamentul. Curentul electric utilizat este mic, iar cantiatea de hidrogen obţinut este foarte mare, aceasta datorându-se faptului că principiul de funcţionare al instalaţiei, în totalitate original, nu se bazează pe hidroliză, ci pe ceea ce am putea denumi ca fiind, poate impropriu, electrocataliză membranară, la care am ajuns utilizând cunoştinţe din mai multe domenii, cum ar fi fizica, chimia, biochimia şi altele.
Instalaţia se află în stadiul de model experimental şi urmează ca în scurt timp să realizăm primul prototip pentru centrale termice şi autoturisme.
Ce presupune, pentru un viitor client al instalaţiei de încălzire cu hidrogen, achiziţia acesteia, din punctul de vedere al costului, al spaţiului necesar, al condiţiilor de securitate?
Pentru centralele termice de apartament şi aragazuri, ca şi pentru automobile, instalaţia este compusă dintr-un singur modul de dimensiuni reduse, căruia i se poate găsi uşor un amplasament. După estimările noastre, costul acesteia este relativ mic, de circa 1.500 de lei. În ceea ce priveşte siguranţa în exploatare şi securitatea utilizatorilor, ambele condiţii sunt îndeplinite pe deplin.
Hidrogenul se autoaprinde şi explodează în contact cu aerul în plaja de puritate cuprinsă între 4% şi 75%. În instalaţia noastră acesta este de înaltă puritate, de peste 98%, şi cum este ars imediat ce ia contact cu aerul, pericolul de autoaprindere şi de explozie este în totalitate exclus.
Desigur, după omologare şi intrare în producţia de serie, fiecare instalaţie va fi însoţită de un manual de utilizare care va fi pus la dispoziţia utilizatorului. Ca pentru orice aragaz, de pildă.
Pe automobile, instalaţia noastră înlocuieşte rezervorul de combustibil, pe care îl elimină. Motoarele automobilelor dotate cu această instalaţie nu mai folosesc nici benzină, nici motorină, nici alt carburant, ci numai hidrogenul şi nu necesită modificări esenţiale. Totul se rezolvă prin reglajul corespunzător al debitului de hidrogen.
Luând însă în considerare faptul că puterea calorică a hidrogenului este mai mare decât a combustibililor clasici, s-ar putea ca în perpectivă motoarele cu ardere internă să suporte unele mici modificări, menite să le îmbunătăţească randamentul şi durata de utilizare. Aceste modificări ar putea fi operate la pistoane şi la cilindri, mai precis la camera de ardere, pentru construcţia căreia ar putea fi utilizate materiale mai rezistente.
Citiți continuarea pe Evenimentul Zilei (EVZ.ro)
Interesat de avantajele pe care această instalaţie o poate aduce, Ministerul Economiei l-a informat pe inventator, în urmă cu câteva zile, de faptul că potenţialul de aplicabilitate al invenţiei în termocentralele ce funcţionează cu gaz metan va fi studiată de Termoelectrica SA Bucureşti şi Electrocentrale Bucureşti.
Specialişti din domeni, profesori universitari şi membri ai Academiei Română, susţin realizarea lui Radu Marin şi se arată încrezători că în cel mai scurt timp se vor obţine şi resursele financiare necesare producerii acesteia pentru consumul în masă.
EVZ: Cum v-a venit ideea de a crea o instalaţie de producere a hidrogenului? Ce anume v-a motivat să acţionaţi în această direcţie?
Radu Marin: „Povestea” hidrogenului obţinut de noi a început cu mai bine de trei ani în urmă. Pe atunci, noi, cei de la Centrul de Cercetare pentru Materiale Macromoleculare si Membrane (CCMMMM) din Bucureşti, căutam să obţinem biocombustibili, de bioetanol si biodiesel, folosind noi “reţete tehnologice” de mare randament, ceea ce am şi reuşit să facem.
Dar încă de pe atunci am sesizat conflictul inevitabil dintre culturile de plante pentru biocombustibili şi cele pentru cereale şi plante agricole, conflict care azi s-a confirmat şi se află la ordinea zilei.
În contextul cererii tot mai mari de produse alimentare, o prioritate absolută în situaţia în care populaţia globului creşte, am realizat că biocombustibilii nu au viitor, că ei constituie doar o soluţie de moment pentru criza energetică ce ne ameninţă civilizaţia.
Aşa stând lucrurile, viaţa însăşi m-a obligat să-mi concentrez atenţia asupra hidrogenului, pe care, cu mai bine de un secol în urmă, Jules Verne l-a considerat ca fiind “combustibilul viitorului”.
Care a fost pasul următor?
Din acel moment m-am documentat şi am ajuns, relativ repede, la concluzia că mii de cercetători din întreaga lume, cu preocupări în acest domeniu, mergeau pe un drum greşit. Toţi au mizat pe “pilele de combustie”, acele instalaţii în care hidrogenul produs, transportat şi depozitat în afara lor este combinat cu oxigenul, obţinându-se astfel curent electric. Se procedează la fel ca acum 150 de ani, singurul avantaj fiind noile tehnologii şi materiale. În consecinţă, după ce am “analizat” foarte bine lucrurile am hotărât ferm: “fără pile de combustie! Fără transport şi depozitare!”. După mai bine de trei ani de cercetări şi experimentări am reuşit să obţinem hidrogenul aşa cum ne-am propus.
Care sunt avantajele folosirii hidrogenului drept combustibil?
Hidrogenul se obţine din apă şi, prin ardere, se transformă tot în apă. În consecinţă, sursa sa este inepuizabilă.
Hidrogenul nu poluează mediul înconjurător, iar cel obţinut prin instalaţia concepută de mine şi realizată în institutul nostru este la un preţ de câteva ori mai mic decât al benzinei, motorinei sau gazelor naturale. Întruneşte, deci, toate condiţiile unui combustibil ideal.
Cum funcţionează această instalaţie revoluţionară?
În momentul de faţă, invenţia mea este protejată doar la nivel naţional, urmând ca în circa şase luni să obţinem protecţie şi la nivel internaţional. Secretul oricărei invenţii trebuie păstrat pe cât posibil, altfel, inventatorul poate să rămână fără ea. De aceea, acum vă pot oferi numai informaţiile care nu o pun în pericolul de a fi descifrată.Deocamdată, utilizăm apa de la robinet pentru producerea hidrogenului.
Nu este exclus, însă, ca într-un viitor nu prea îndepărtat să se utilizeze şi o altfel de apă, una “specială”, capabilă să-i mărească randamentul. Curentul electric utilizat este mic, iar cantiatea de hidrogen obţinut este foarte mare, aceasta datorându-se faptului că principiul de funcţionare al instalaţiei, în totalitate original, nu se bazează pe hidroliză, ci pe ceea ce am putea denumi ca fiind, poate impropriu, electrocataliză membranară, la care am ajuns utilizând cunoştinţe din mai multe domenii, cum ar fi fizica, chimia, biochimia şi altele.
În ce stadiu se regăseşte instalaţia: testare, omologare, pregătire pentru producţie?
Instalaţia se află în stadiul de model experimental şi urmează ca în scurt timp să realizăm primul prototip pentru centrale termice şi autoturisme.
Ce presupune, pentru un viitor client al instalaţiei de încălzire cu hidrogen, achiziţia acesteia, din punctul de vedere al costului, al spaţiului necesar, al condiţiilor de securitate?
Pentru centralele termice de apartament şi aragazuri, ca şi pentru automobile, instalaţia este compusă dintr-un singur modul de dimensiuni reduse, căruia i se poate găsi uşor un amplasament. După estimările noastre, costul acesteia este relativ mic, de circa 1.500 de lei. În ceea ce priveşte siguranţa în exploatare şi securitatea utilizatorilor, ambele condiţii sunt îndeplinite pe deplin.
Hidrogenul se autoaprinde şi explodează în contact cu aerul în plaja de puritate cuprinsă între 4% şi 75%. În instalaţia noastră acesta este de înaltă puritate, de peste 98%, şi cum este ars imediat ce ia contact cu aerul, pericolul de autoaprindere şi de explozie este în totalitate exclus.
Desigur, după omologare şi intrare în producţia de serie, fiecare instalaţie va fi însoţită de un manual de utilizare care va fi pus la dispoziţia utilizatorului. Ca pentru orice aragaz, de pildă.
Cum poate fi adaptată pe maşini? Presupune, cumva, unele modificări ale acesteia? Elimină complet folosirea benzinei sau a motorinei?
Pe automobile, instalaţia noastră înlocuieşte rezervorul de combustibil, pe care îl elimină. Motoarele automobilelor dotate cu această instalaţie nu mai folosesc nici benzină, nici motorină, nici alt carburant, ci numai hidrogenul şi nu necesită modificări esenţiale. Totul se rezolvă prin reglajul corespunzător al debitului de hidrogen.
Luând însă în considerare faptul că puterea calorică a hidrogenului este mai mare decât a combustibililor clasici, s-ar putea ca în perpectivă motoarele cu ardere internă să suporte unele mici modificări, menite să le îmbunătăţească randamentul şi durata de utilizare. Aceste modificări ar putea fi operate la pistoane şi la cilindri, mai precis la camera de ardere, pentru construcţia căreia ar putea fi utilizate materiale mai rezistente.
Citiți continuarea pe Evenimentul Zilei (EVZ.ro)
0 Comentarii