Comentarii

6/recent/ticker-posts

„A fost un experiment” Medicul ortoped Gheorghe Burnei, acuzat că ar fi experimentat tratamente riscante pe mai mulți copii

Încă un caz șocant în spitalele din România: renumitul medic ortoped Gheorghe Burnei este acuzat că a experimentat un implant neomologat pe o fetiță. Investigația făcută de ziarista Luiza Vasiliu, de la Casa Jurnalistului, scoate la lumină povestea unei fete care, după mai multe operații făcute de doctorul de la Marie Curie, abia se mai poate ridica din pat.


Ancheta a fost documentată vreme de un an și poate fi citită integral pe pagina de Internet Casa Jurnalistului.

Totul a început în urmă cu 18 ani, când Emilia Iliescu a aflat că fetița ei, Amira, atunci în vârstă de un an, nu are osul piciorului bine fixat în șold, adică are luxație congenitală.

Operația e una simplă: osul trebuia potrivit la loc, iar piciorul pus în ghips. Ca să fie totuși sigură că totul va decurge bine, Emilia a căutat cel mai bun medic pentru a-i opera copilul.

Așa a ajuns la Gheorghe Burnei, prezentat de multe ori ca fiind un doctor care face minuni.

Potrivit investigației făcute de Casa Jurnalistului, medicul nu a urmat calea obișnuită în astfel de cazuri, ci a încercat o inovație: i-a crăpat fetiței bazinul în două și i-a pus un implant din ceramică.

Medicii consultați de jurnaliști au spus că acest implant „nu există în cărțile de ortopedie” și că ”a fost un experiment!”.

Implantul nu e omologat, confirmă Agenția Națională a Medicamentului.

Biovitroceramica este o componentă de ceramică și sticlă, folosită frecvent de stomatologi.

În ortopedie, poate înlocui o gaură dintr-un os. Dar Amira nu avea nici o gaură în șold care să fie umplută. Mai mult, ceramica folosită nu este absorbită de organism.

Mai multe intervenții

Emilia Iliescu a primit bucățile de ceramică la spital într-o pungă, fără lot și serie de fabricație, fără etichetă și contraindicații. Erau pur și simplu scoase din pungă, sterilizate și băgate în pacient, spun surse care lucrau pe-atunci în spital.

A urmat a doua operație.

Când Amira avea doi ani și jumătate, Gheorghe Burnei a operat-o degeaba la celălalt picior. Familiei i s-a spus că și acolo are displazie luxantă.

Au aflat după 17 ani că fetița nu avusese displazie. După a treia operație, Amira nu mai putea să meargă deloc. Mai mult, piciorul ei stâng s-a oprit din crescut, motiv pentru care doctorul a recomandat montarea unui fixator. E un dispozitiv alcătuit din fișe (un fel de cuie lungi), o bară de alungire și cercuri de metal sau carbon, care se montează direct pe os și îl țin imobil. E folosit pentru alungirea membrelor.

După doi ani, când a făcut rost de 5,000 de euro pentru dispozitiv, Emilia s-a întors la doctorul Burnei.

A doua zi după operație, femeia a aflat că Amira are 14 găuri mari în picior, cu pericol mare de infectare. Au urmat încă trei operații în care doctorul i-a scos fixatorul și i-a mai băgat o tijă în femur, pentru că se fracturase.

În prezent, Amira are 19 ani, a luat bacalaureatul, dar își petrece zilele în pat. Familia l-a dat în judecată pe Gheorghe Burnei.

Am stat de vorbă cu Emilia Iliescu, mama fetiței operate acum 18 ani. Doamna Iliescu ne-a declarat că mai mulți dintre pacienții profesorului Gheorghe Burnei ar fi suferit traume asemănătoare.

Articol complet aici: casajurnalistului.ro

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii