Comentarii

6/recent/ticker-posts

Câți km de autostradă se construiesc în România în 2023: “Dacă nu se va întâmpla ceva catastrofal, va fi un an peste medie”

Câți km de autostradă se construiesc în România în 2023. Acesta este anul în care România ar putea inaugura 100 de kilometri de Autostradă și Podul de la Brăila, asta doar în cazul în care nu se va întâmpla “ceva catastrofal”.


Țara noastră se poate lăuda în prezent cu aproape 995 kilometri de autostrăzi și drumuri expres în exploatare, 534 km care au contracte de lucrări active și 402 km aflați în procedură de licitație.

Câți km de autostradă se construiesc în România în 2023

“Dacă nu se va întâmpla ceva catastrofal, va fi un an peste medie, chiar dacă mergem exclusiv din inerție pe obiective (aproape) sigure: 78,5 kilometri noi de autostradă și drum expres. Țintim 110,5 kilometri cu puțin noroc și mult chef de muncă și visăm măcar câteva luni la un RECORD de 126 kilometri!

În materie de autostrăzi și drumuri expres veritabile, România are în prezent aproape 995 kilometri în exploatare, 534 km care au contracte de lucrări active și 402 km aflați în procedură de licitație. Din 534 km îi vom scădea în scurt timp pe cei 17,7 km ai DEx12 Craiova-Balș după ce procedura de reziliere a contractului cu Tirrena Scavi va fi încheiată.

Ce inaugurăm în 2023? Borna celor 1000 de kilometri va fi atinsă, probabil, de turcii de la Nurol cu mini-lotul A3 Nușfalău-Suplacu de Barcău (13,554 km) în perioada mai-iunie. Compatrioții lor de la Alsim Alarko ar putea să le “fure” trofeul simbolic dacă se vor mobiliza și vor dori să deschidă parțial lotul 2 al A0 Sud. Dacă nu, vor da în trafic toți cei 16,30 km până la sfârșitul verii”, arată reprezentanții Asociației Pro Infrastructură în previziunile rutiere pentru 2023.

România, pe locul 24 în topul țărilor din Europa după numărul de km de autostradă

România se situează pe locul 24 într-un top al țărilor din Europa după numărul de kilometri de autostradă, cu o rețea de 910 kilometri, înaintea Bulgariei, care are 831 de kilometri. Dacă vom depăși borna de 1.000 de kilometri de șosele de mare viteză, am putea urca în clasament înaintea unor țări precum Finlanda, Serbia sau Irlanda.

Campioana Europei la capitolul șosele de mare viteză este Spania (peste 17.000 de kilometri), urmată de Germania (peste 13.000 kilometri) și Franța (11.600 kilometri), potrivit unui infografic privind evoluția rețelei europene de autostrăzi din ultimii 100 de ani, realizat de un pasionat de infrastructură și postat pe forumul Asociației Pro Infrastructură (API).

România apare pe harta europeană a autostrăzilor în anii ’70, când este construită prima șosea de acest tip din țară, respectiv București – Pitești (A1). La darea în folosință a tronsonului de autostradă de 96 de kilometri în 1972, România se situa pe poziția a 12-a în clasamentul european, înaintea unor țări precum Portugalia sau Cehia.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii