Comentarii

6/recent/ticker-posts

Autorităţile: Ce riscăm dacă prea mulţi români instalează panouri fotovoltaice, dornici de facturi zero la energie. "Poate duce la probleme"

Panouri fotovoltaice, dar cu limită. Asta s-ar putea întâmpla în viitorul apropiat. Autorităţile se gândesc să impună un prag pentru sistemele fotovoltaice instalate acasă, care vând energie în sistemul naţional. În acest fel, presiunea pe reţelele de distribuţie n-ar mai fi atât de mare.


"Din momentul în care am instalat panourile, am început să încarc şi maşina acasă", povesteşte Ionuţ Şerban. În urmă cu un an, şi-a montat panouri fotovoltaice. Are o instalaţie de 10 kwh pe acoperişul casei.

Câtă energie a produs Ionuţ în septembrie, cu panouri fotovoltaice

"În luna septembrie am comnsumat 429 de kWh. Şi din panouri a fost acoperit necesarul cu 277 de kWh", spune el. "În funcţie de consumul necesar al casei. S-a calculat de arhitect de la început să acoperim pentru a scădea 80% din valoarea facturii. Încălzirea casei şi răcirea se face strict electric", adaugă Ionuţ Şerban.


În viitorul apropiat însă, capacitatea sistemelor fotovoltaice instalate de români ar putea fi limitată. E măsura la care se gândeşte Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei. "Nu cred în supradimensionarea instalaţiilor de producere în aşa fel încât să monetizezi excesiv acest surplus de energie. Trebuie impus un prag pentru aceste capacităţi", spune George Niculescu, preşedintele ANRE.

"Dacă în acest cartier mai mulţi proprietari îşi montează panouri fotovoltaice cu o capacitate mai mare decât au nevoie pentru propriul consum, sistemul se poate dezechilibra. Adică dacă în loc de 5 kWh montează 20 de kWh, există riscul ca mai târziu, atunci când alţi locuitori vor dori să devină prosumatori să nu mai poată face asta, din cauză că reţeaua nu mai suportă", transmite Mădălina Chiţac, reporter Observator.

"Atunci când noi instalăm sisteme de producţie care depăşesc capacitatea consumului, punem o presiune pe reţea. Pentru că depăşim capacitatea acesteia de a prelua acea energie. Lucru care poate duce la probleme tehnice. Se poate ajunge la supratensiuni", a explicat Corneliu Bodea, Centrul Român de Energie.

Firmele din domeniu spun însă că măsura limitării sistemelor fotovoltaice ar fi una nedreaptă. "Prosumatorii sunt persoane fizice şi companii care au investit din fonduri proprii sau prin credite pentru a-şi susţine consumul propriu. Şi surplusul să îl livreze în reţeaua naţională. Ne uităm la câte investiţii au fost în România. Şi prosumatorii sunt cei care au investit cu adevărat", spune Dan Tudose, reprezentant firmă panouri fotovoltaice.

Tot mai mulţi români prosumatori

Numărul prosumatorilor a crescut de la aproape 14.000 în ianuarie 2022 la peste 77.000 în iunie 2023 și se estimează să ajungă la circa 140.000 până la sfârșitul acestui an.

"Sunt necesare investiţii ale distribuitorilor în creşterea inteligenţei reţelei. sisteme de măsurare inteligente, sisteme de management al consumului care pot juca un rol esenţial în preluarea producţiei de la prosumatori", Corneliu Bodea, Centrul Român de Energie.

Puterea instalată a crescut de peste 11 ori în 18 luni. Anul viitor s-ar putea să ajungem, în România, la o putere instalată de circa 2.000 de MW, aproape cât trei reactoare de la Cernavodă.

Sursa si VIDEO: observatornews.ro

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii