Istoria centurii fortificate a Bucureștiului începe odată cu venirea pe tronul României, în 1866, a lui Carol I. Prințul de 27 de ani, discipol al celebrului feldmareșal Moltke, punea pentru prima dată problemă construirii unor forturi care să apere capitală în cazul unui pericol extern. Această era una dintre acțiunile sale prin care încerca să ridice standardul unei Românii rămase în urmă în mai toate domeniile.
Lucrarea urmă să fie una de mare amploare.
S-au înființat mai multe comisii, care au făcut studii pentru a găsi modalitatea cea mai eficientă de a construi fortificațiile. Artileria se dezvoltă repede, în contextul revoluției industriale, și centură de apărare trebuia să fie adaptată la acest progres. În anul 1882, după obținerea independenței țării, o nouă comisie reîncepea studiile întrerupte din cauza războiului. În paralel cu comisia din România, ce i se părea, probabil, ineficientă, Carol I l-a invitat la București pe generalul belgian Henri Alexis Brialmont, cel mai cunoscut și apreciat inginer militar al secolului al XIX-lea, care proiectase fortificații pentru orașele Liege, Namur, Anvers.
Lucrările au început în 1884. Fiecare fort ia numele localității în aproprierea căreia era construit, iar după doi ani fortificarea capitalei era declarată, prin lege, lucrare de utilitate publică. În anul 1887, Brialmont modifică planurile, pentru ca forturile să facă față obuzului-mină apărut în 1884, ducând astfel la o creștere considerabilă a costurilor, așa că românii au cerut noi schimbări pentru a scădea din cheltuieli. Generalul nu le-a redus suficient însă și ultimele modifică ri au fost făcute de către generalul Berindei, directorul lucrărilor, costurile scăzând de data aceasta substanțial. Însă acum structură centurii arată diferit de cea proiectată de belgian. Unuia dintre forturi, cel de la Afumați, i-a fost modificată structură chiar în timpul construcției. Acesta, la fel că multe altele, e azi părăsit și degradat. În 1888, Carol I a vizitat pentru prima oară centura de fortificații. Anul următor a fost dominat de intense discuții și polemici, atât în parlament, cât și în presă, cu privire la utilitatea fortificațiilor. Intențiile regelui s-au lovit, la fel ca în alte cazuri, de opoziția românilor. Lucrările aveau însă și susținători, printre care ziarul “România liberă”.
După construirea unei căi ferate, ritmul lucrărilor a crescut considerabil. În plus, la Brăila era înființată prima fabrică de ciment din România, care a furnizat întreaga să producție de ciment Portland construcției centurii, până la finalizarea lucrărilor, în condițiile în care până atunci cimentul folosit fusese de import. Lucrările la fortificații se încheiau în 1894, după 10 ani de la începerea lor, costurile totale fiind de 111.500.000 de lei aur, adică echivalentul a 613 milioane de euro, egale cu bugetul armatei române pe trei ani. “Tunurile vor bubui din toate forturile din București, Focșani, Galați ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoșești, în timpuri de grele încercări, de cari cerul să păzească țara” – spunea regele. Fortificațiile Bucureștiului sunt deosebite: ele au fost ridicate în ultima perioadă în care se manifestă interes pentru estetica acestui tip de construcție, având elementele compozitionale și stilistice specifice arhitecturii militare din secolul al XIX-lea.
În 1916, România intră în război de partea Antantei. Cu o luna înainte, ministrul de război, Ion I. C. Brătianu, hotărâse subit părăsirea și dezarmarea fortificațiilor, printr-un ordin secret către Comandamentul Cetății București, în vederea înarmării trupelor de câmp. Strategia de apărare a României, confirmată prin studii începând din 1872, era acum abandonată, locul ei fiind luat de una ofensivă, pe care armata română nu avea capacitatea s-o susțină. E posibil că această schimbare radicală să fi fost făcută datorită influenței pe care au avut-o doi teoreticieni ai strategiei militare ofensive din armată franceză, dar și propagandei germane din 1914, ce a urmat cuceririi orașelor Liege și Namur, din Belgia, ambele având centuri de fortificație proiectate tot de generalul Brialmont. “Tata ne mai spunea că vor fi lupte și în jurul Bucureștiului, că forturile vor rezista, în cel mai rău caz, câteva zile” – scria în Memorii Mircea Eliade despre forturile abandonate în secret. Nemții, pregătiți pentru a ataca fortificațiile, au intrat nestânjeniți în capitală și au ocupat, apoi, la sfârșitul anului 1916, două treimi din teritoriul țării.
Nu s-a putut da niciodată răspuns polemicilor cu privire la utilitatea fortificațiilor. Azi au mai rămas 17 forturi și 13 baterii intermediare, din cele 36 de construcții, restul fiind distruse din cauza unor explozii accidentale ale depozitelor de muniții. Multe dintre ele sunt degradate, părăsite și inundate. Majoritatea se află pe teritoriul unor unități militare, dar nu au mai fost folosite. Unele au găzduit sau mai găzduiesc ciupercării ori depozite de murături sau sunt abandonate, ascunse sub vegetație. Doar una dintre baterii a fost transformată în hotel. S-a propus valorificarea bateriilor și a forturilor, o oportunitate care se conturează odată cu extinderea orașului. Același tip de construcții din Franța, Belgia sau Olanda au fost transformate în centre culturale, restaurante, crame, parcuri de distracții sau chiar cluburi de noapte. Este posibilă valorificarea și în cazul forturilor și al bateriilor din jurul Bucureștiului, unde s-ar putea face parcuri de distracții, centre culturale, cluburi sau hoteluri. În alte țări există ONG-uri care se ocupă de punerea lor în valoare și Proiectul european Luxemburg pentru prezervarea acestora. Pentru această însă este nevoie de demilitarizarea lor și de înscrierea acestor construcții pe Lista monumentelor istorice, pentru a le proteja. Centura de fortificații din jurul Amsterdamului este pe Lista Patrimoniului Mondial. Orașul ar avea mult de câștigat, din punct de vedere turistic, economic și cultural, dacă centura ar fi valorificată.
S-au înființat mai multe comisii, care au făcut studii pentru a găsi modalitatea cea mai eficientă de a construi fortificațiile. Artileria se dezvoltă repede, în contextul revoluției industriale, și centură de apărare trebuia să fie adaptată la acest progres. În anul 1882, după obținerea independenței țării, o nouă comisie reîncepea studiile întrerupte din cauza războiului. În paralel cu comisia din România, ce i se părea, probabil, ineficientă, Carol I l-a invitat la București pe generalul belgian Henri Alexis Brialmont, cel mai cunoscut și apreciat inginer militar al secolului al XIX-lea, care proiectase fortificații pentru orașele Liege, Namur, Anvers.
Lucrările au început în 1884. Fiecare fort ia numele localității în aproprierea căreia era construit, iar după doi ani fortificarea capitalei era declarată, prin lege, lucrare de utilitate publică. În anul 1887, Brialmont modifică planurile, pentru ca forturile să facă față obuzului-mină apărut în 1884, ducând astfel la o creștere considerabilă a costurilor, așa că românii au cerut noi schimbări pentru a scădea din cheltuieli. Generalul nu le-a redus suficient însă și ultimele modifică ri au fost făcute de către generalul Berindei, directorul lucrărilor, costurile scăzând de data aceasta substanțial. Însă acum structură centurii arată diferit de cea proiectată de belgian. Unuia dintre forturi, cel de la Afumați, i-a fost modificată structură chiar în timpul construcției. Acesta, la fel că multe altele, e azi părăsit și degradat. În 1888, Carol I a vizitat pentru prima oară centura de fortificații. Anul următor a fost dominat de intense discuții și polemici, atât în parlament, cât și în presă, cu privire la utilitatea fortificațiilor. Intențiile regelui s-au lovit, la fel ca în alte cazuri, de opoziția românilor. Lucrările aveau însă și susținători, printre care ziarul “România liberă”.
După construirea unei căi ferate, ritmul lucrărilor a crescut considerabil. În plus, la Brăila era înființată prima fabrică de ciment din România, care a furnizat întreaga să producție de ciment Portland construcției centurii, până la finalizarea lucrărilor, în condițiile în care până atunci cimentul folosit fusese de import. Lucrările la fortificații se încheiau în 1894, după 10 ani de la începerea lor, costurile totale fiind de 111.500.000 de lei aur, adică echivalentul a 613 milioane de euro, egale cu bugetul armatei române pe trei ani. “Tunurile vor bubui din toate forturile din București, Focșani, Galați ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoșești, în timpuri de grele încercări, de cari cerul să păzească țara” – spunea regele. Fortificațiile Bucureștiului sunt deosebite: ele au fost ridicate în ultima perioadă în care se manifestă interes pentru estetica acestui tip de construcție, având elementele compozitionale și stilistice specifice arhitecturii militare din secolul al XIX-lea.
În 1916, România intră în război de partea Antantei. Cu o luna înainte, ministrul de război, Ion I. C. Brătianu, hotărâse subit părăsirea și dezarmarea fortificațiilor, printr-un ordin secret către Comandamentul Cetății București, în vederea înarmării trupelor de câmp. Strategia de apărare a României, confirmată prin studii începând din 1872, era acum abandonată, locul ei fiind luat de una ofensivă, pe care armata română nu avea capacitatea s-o susțină. E posibil că această schimbare radicală să fi fost făcută datorită influenței pe care au avut-o doi teoreticieni ai strategiei militare ofensive din armată franceză, dar și propagandei germane din 1914, ce a urmat cuceririi orașelor Liege și Namur, din Belgia, ambele având centuri de fortificație proiectate tot de generalul Brialmont. “Tata ne mai spunea că vor fi lupte și în jurul Bucureștiului, că forturile vor rezista, în cel mai rău caz, câteva zile” – scria în Memorii Mircea Eliade despre forturile abandonate în secret. Nemții, pregătiți pentru a ataca fortificațiile, au intrat nestânjeniți în capitală și au ocupat, apoi, la sfârșitul anului 1916, două treimi din teritoriul țării.
Nu s-a putut da niciodată răspuns polemicilor cu privire la utilitatea fortificațiilor. Azi au mai rămas 17 forturi și 13 baterii intermediare, din cele 36 de construcții, restul fiind distruse din cauza unor explozii accidentale ale depozitelor de muniții. Multe dintre ele sunt degradate, părăsite și inundate. Majoritatea se află pe teritoriul unor unități militare, dar nu au mai fost folosite. Unele au găzduit sau mai găzduiesc ciupercării ori depozite de murături sau sunt abandonate, ascunse sub vegetație. Doar una dintre baterii a fost transformată în hotel. S-a propus valorificarea bateriilor și a forturilor, o oportunitate care se conturează odată cu extinderea orașului. Același tip de construcții din Franța, Belgia sau Olanda au fost transformate în centre culturale, restaurante, crame, parcuri de distracții sau chiar cluburi de noapte. Este posibilă valorificarea și în cazul forturilor și al bateriilor din jurul Bucureștiului, unde s-ar putea face parcuri de distracții, centre culturale, cluburi sau hoteluri. În alte țări există ONG-uri care se ocupă de punerea lor în valoare și Proiectul european Luxemburg pentru prezervarea acestora. Pentru această însă este nevoie de demilitarizarea lor și de înscrierea acestor construcții pe Lista monumentelor istorice, pentru a le proteja. Centura de fortificații din jurul Amsterdamului este pe Lista Patrimoniului Mondial. Orașul ar avea mult de câștigat, din punct de vedere turistic, economic și cultural, dacă centura ar fi valorificată.
Sursa: istorie-pe-scurt.ro
.jpg)
.webp)
0 Comentarii