Apa îmbuteliată a devenit una dintre cele mai profitabile afaceri. Industria apei îmbuteliate are, în ultimele decenii, o miză extrem de mare. Oamenii sunt priviţi ca simpli pioni, neajutorați, transformând în marfă substanța primordială a planetei.
Doar în Statele Unite se cheltuiesc în jur de 100 de miliarde de dolari pe an. Companii mari precum Nestle, Pepsi sau Coca-Cola au început să exploateze această nișă. Lucru de înțeles de altfel, pentru că la nivel global consumul de apă îmbuteliată a depășit consumul de suc.
Totuşi, pentru majoritatea americanilor, apa de la robinet şi cea din magazine este identică în ceea ce privește valorile nutriționale şi sănătatea, relatează Science Alert.
În unele cazuri, apa de la robinet este chiar mai sigură decât cea îmbuteliată, întrucât prima este verificată mai des, excepție făcând puțurile proprii care de obicei nu se bucură de aceleași verificări riguroase.
De asemenea, un studiu recent a identificat faptul că aproape jumătate din cantitatea de apă îmbuteliată din Statele Unite este derivată din apa normală.
Producția de apă îmbuteliată, alături de recipientele acestora, necesită un proces complex. Un studiu publicat în jurnalul Environmental Research Letters a scos la iveală că în jur de 32-54 de milioane de barili de petrol au fost folosiţi pentru producţia apei îmbuteliate consumate în Statele Unite în anul 2007.
În afară de acest aspect, este nevoie de mai multă apă pentru a produce apă îmbuteliată. Într-un studiu recent al International Bottled Water Association s-a specificat că pentru un litru de apă îmbuteliată este nevoie de 1,39 de litri de apă.
Pana in anul 2030, doua treimi din populația lumii nu va mai avea acces direct la apa, se arata intr-un documentar despre cum multinaționalele storc bani si din piatra seaca.
Industria apei îmbuteliate are, in ultimele decenii, o miza extrem de mare. Banca Mondiala estimează piața mondiala de apa potabila la peste 800 miliarde de dolari. Majoritatea reclamelor leagă noțiunea de sănătate de apa plata, o asociere care, după cum demonstrează numeroși cercetători neafiliați corporațiilor, este falsa, in primul rând din cauza recipientilor de plastic, care modifica indicii calitativi ai apei de izvor. Când aceasta este captata de la un izvor autentic si nu este apa de la robinet reciclata!
Numeroase teste făcute apei îmbuteliate de către laboratoare independente au relevat prezenta, in asa-zisa apa pura, ce ne este vânduta de aproape de 2.000 de ori mai scump decat apa de la robinet, a altor compuși toxici, gen toluen sau stiren, responsabili de mutații genetice si implicit de proliferarea cancerului.
In România, lucrurile nu arată diferit. Într-un raport al ANPM se susține că nu există o diferenţă de calitate între apa îmbuteliată şi cea de la robinet, acest lucru fiind valabil chiar şi înainte de aderarea României la Uniunea Europeană.
Specialistii in nutriție atrag atenția ca apa imbuteliata poate fi mai nesanatoasa decat apa de la robinet, care este, oricum, trecuta printr-un proces de filtrare. In plus, apa imbuteliata costa cam de 2000 de ori mai mult decat apa de la chiuveta. In SUA, se cumpara mai mult de jumatate de miliard de sticle de apa in fiecare saptamana. Celebra actrita Demi Moore nici florile nu si le uda cu apa de la chiuveta, incredintata ca acestea s-ar vesteji.
Toate marile orase ale lumii cheltuiesc milioane de dolari pentru a elimina sticlele din plastic pe care le aruncam. Daca acesti bani ar fi folositi pentru îmbunatățirea sistemelor actuale de distribuție a apei, am putea scapa de obsesia apei imbuteliate. Excursiile pana la izvoarele naturale ar contribui la sănătatea organismului. In Romania, consumul de apa imbuteliata pe cap de locuitor variaza intre 40 si 42 de litri pe an. Romania este a treia tara, dupa Franta si Italia, ca potențial de exploatare a resurselor naturale de apa.
Un film documentar, realizat de Stephanie Soechtig, urmărește marea afacere a apei îmbuteliate şi dezvăluie modul în care marile corporaţii din industrie afectează cu brutalitate viaţa comunităţilor.
0 Comentarii