Comentarii

6/recent/ticker-posts

David Popovici uimeşte din nou! Gest incredibil al campionului român. E fără precedent

David Popovici uimeşte din nou! Gest incredibil al campionului român. E fără precedent ceea ce a decis sportivul în urmă cu puţin timp. Vrea să ajute o familie care are mari probleme. David Popovici alege în acest an să îşi doneze ziua de naştere, din 15 septembrie. O face pentru ca 5 fraţi muzicieni, toţi performanţi. 


Vrea ca aceştia să aibă parte de un cămin stabil, unde visele să devină realitate. David Popovici uimeşte din nou!

Pentru ca lipsurile să nu le răpească şansa de a excela, David Popovici face apel la donaţii pe hhc.galantom.ro/p/david. Pentru Andrei, Matei, Bogdan, David, Teodor şi mama lor. La finalul campaniei (4 – 30 septembrie 2023), unul dintre donatori va câştiga o întâlnire cu campionul român.

„Se apropie ziua mea, împlinesc 19 ani. Şi nu pot să nu mă gândesc la câte am realizat, la câte am învăţat din munca şi din parcursul meu de până acum. Mereu, mereu, lângă mine au fost doi părinţi care au putut să îmi ofere tot ceea ce am avut nevoie pentru a face performanţă. Pentru că, fără susţinere, un copil nu poate excela, oricât şi-ar dori de mult”, a afirmat sportivul.

Pentru ca cei 5 fraţi să îşi poată urma pasiunea fără nesiguranţa zilei de mâine, este necesară strângerea sumei de 45.000 de euro. Iniţiativa Hope and Homes for Children, Fundaţie al cărei Ambasador este Popovici, îşi propune să le ofere liniştea unui cămin al lor. Mai mult, să aibă şansa de a avea propriul drum către lumea muzicii.

Cinci tineri muzicieni, peste 100 de medalii: Andrei cântă la vioară şi a absolvit Conservatorul. Matei şi Bogdan studiază pianul, trec în anul II la Conservator. Teodor şi David, în clasa a XII-a la canto clasic, respectiv chitară. Se pregătesc amândoi pentru aceeaşi facultate.

„Pentru toată rezilienţa, pasiunea pentru muzică şi puterea acestor băieţi, de care nu mulţi dintre noi am fost capabili, de mici copii eu aleg să cred că îi putem ajuta, împreună. Avem nevoie să strângem 45.000 de euro pentru ca o casă a lor. Să devină punctul lor de stabilitate, pentru totdeauna.” mai spune David.

„Prin susţinerea lor şi solidaritatea noastră, putem contribui la un viitor mai bun pentru aceşti tineri pasionaţi şi talentaţi. Mulţumim, David, pentru că de ziua ta crezi în puterea lui Noi şi în puterea noastră de a face şi de a ne face Bine”, afirmă Robert Ion, Director General Hope and Homes for Children România.

Anul trecut, echipamentul de campion al lui David Popovici a adunat, în mai puţin de o lună, pe platforma Galantom, donaţii în valoare de peste 40.000 de euro. Cu suma strânsă, Hope and Homes for Children a putut muta acasă un fost campion. Pe Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială la canotaj juniori. Aceasta suferă de o boală grea şi nu avea unde locui împreună cu cei trei copii.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii