Acvila de câmp trăiește din nou în România, la 45 de ani de când specia dispăruse de la noi din țară. Ornitologii au găsit și un cuib în Câmpia Banatului și au reușit să filmeze pasărea, relatează stirileprotv.ro.
Acvila identificată are doi pui, iar unuia dintre ei i-a fost atașat un transmițător modern, ca să poată fi monitorizat. Aceștia sunt primii pui de acvilă de câmp care au venit pe lume pe teritoriul României după ce specia a dispărut din țara noastră în urmă cu aproape jumătate de secol.
Cu ajutorul transmițătorului – care nu îl deranjează la zbor – vor fi monitorizate temperatura corpului și drumul pe care acesta îl parcurge.
Puiul, pe numele său Bandi, este prima acvilă de câmp din România cu transmițător satelitar. Prima excursie a păsării a fost către o zonă din Ungaria, cunoscută pentru acvilele de câmp tinere (în afara perioadei de cuibărit), care se adună aici în număr mare, a anunțat Grupul Milvus, care studiază acvilele ce au reapărut în România.
„Bandi a revenit în zona de cuibărit, dar cum progresează în arta zborului, ne așteptăm ca rutele lui să devină mai complexe. Faptul că aceste păsări trec granițele constant, arată că măsurile de conservare nu pot fi luate decât transfrontalier, așa cum se face și în cazul proiectului LIFE 13 NAT/HU/000183 „Asigurarea surselor de hrană pentru populațiile periclitate de șoim dunărean și acvilă de câmp din Bazinul Carpatic””, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de organizația ornitologică.
În Europa mai trăiesc doar câteva sute de exemplare din acvila de câmp.
În trecut, acvila a dispărut din România deoarece habitatul ei a fost distrus de exinderea terenurilor agricole. Din acest motiv ea nu a mai găsit prada preferată: iepurii, rozătoarele și păsările sălbatice. În plus, acvila a fost vânată pentru trofee, care și acum sunt foarte scumpe pe piața neagră.
Acvila de câmp, o pasăre cu anvergura aripilor de 2 metri
Pasăre răpitoare de zi, acvila de câmp (Aquila heliaca) are o lungime de 80 de cm de la cioc până la vârful cozii și anvergura aripilor de 2 metri. Potrivit wikipedia.org, masculul cântărește puțin peste 2,5 kg, iar femelele, care sunt mai mari, pot ajunge la 4,5 kg. Între femelă și mascul nu există diferențe semnificative cu excepția mărimii.
Acvila de câmp se hrănește cu rozătoare, vulpi și diverse păsări. Ea trăiește în zone de câmpie cu arbori puțini și nu vânează niciodată în zone împădurite.
Perechile sunt monogame și în fiecare an se întorc la cuibul vechi. De obicei, cuibul este așezat în vârful unui arbore și este foarte vizibil. Acvila folosește ca bază ramurile groase ale arborelui, acoperind găurile cu iarbă și fulgi din propriul corp. În mod obișnuit, femela depune două ouă (foarte rar trei sau patru). Incubația durează 43 zile, după care apar puii de culoare albă.
Adesea, doar cel mai puternic pui va ajunge sa părăsească cuibul, ceilalți murind înainte. Puiul zboară pentru prima dată după două luni și iarna migrează singur, căutând pereche în vara următoare.
În libertate, acvila de câmpie trăiește aproximativ 21 ani, iar în captivitate poate să ajungă până la 44.
0 Comentarii