Menestrelii Komisariatului de tip sovietic de la Bruxelles critică asiduu programul de guvernare al PSD, în frunte cu bugetul stabilit de acesta, îndeosebi pentru dimensiunea redusă a alocațiilor pentru investițiile publice (se spune, cele mai mici din anii de la aderarea la UE), și deplâng soarta României în asemenea condiții, prevăzând nu numai eșecul programului respectiv (ceea ce nu le-ar putea decât conveni),
dar și încheierea ciclului de creștere pe care l-ar fi cunoscut de câțiva ani România.
Cei mai înverșunați dintre acești menestreli, la care se adaugă fără ezitări reprezentanții direcți ai capitalului străin din România, sunt mai puțin absconși, punând la zid ceea ce de fapt îi deranjează în menționatul program: creșterea salariilor, îndeosebi a salariului minim, care obligă la majorarea câștigurilor celor mai năpăstuiți, dar și mai mulți dintre angajații din economie, precum și a salariilor bugetarilor, care indirect fac presiune asupra salariilor de la privat. Salariul mic este cheia exploatării coloniale și de aceea capitalul străin ține cu dinții de el, în timp ce toți trădătorii de neam și țară nu încetează să-l fundamenteze ca emblemă a atractivității pentru așa-numitele „investiții străine“. Împotriva acestui instrument colonial se luptă pe cât poate programul Dragnea și, de aceea, este desființat și hulit.
S-ar putea, pe linia logicii economice înseși, ca programul Dragnea să se blocheze, căutând a da la săraci, fără a lua de la bogați, și acordând salarii mai mari, fără o contribuție investițională corespunzătoare, dar o va face sigur cu concursul desfășurat al capitalului străin (care are interese majore în a-i pune bețe-n roate) și al trădătorilor de neam și țară din diverse sectoare de activitate (care nu se vor da la o parte de la diversiuni și chiar sabotaje)! Este o miză majoră ca programul Dragnea să eșueze. Este miza colonială! Komisariatul de tip sovietic de la Bruxelles are, cred, pregătit un scenariu detaliat.
Chiar dacă, în logica unei economii normale, programul Dragnea este construit problematic, acesta constituie, într-o țară care nu este normală, ci o biată colonie, singurul cu tentă anticolonialistă posibil în actuala fază a lucrurilor din România și deci cel mai bun care putea exista! Forțarea creșterii salariilor este unica supapă prin care mai poate rămâne ceva și în țară din jefuirea „tout azimut“ a acesteia de către capitalul străin. Mai mult de atât nu se poate obține în actuala fază a lucrurilor, când capitalul străin este atotstăpânitor, când deține toate pozițiile strategice și pârghiile, când este de fapt proprietarul țării. Și în capitalism proprietarul decide!
Ca singură modalitate, creșterea salariilor nu are preț: ea trebuie forțată chiar și fără aparente resurse, mai precis pe seama altor resurse, în ciuda unor posibile evaziuni investiționale străine și în ciuda unor dificultăți financiare din partea firmelor românești. În poziția de departe cea mai critică se află tocmai alocațiile pentru investiții publice. Nu doar pentru că sunt singurele reglabile într-un buget cu 85% obligații fixe, dar, în cazul României, au ajuns, din fosta fală a statului român, expresia disoluției acestuia. Doar într-un sfert de veac activele publice au devenit, prin comandă politică, private și, să fim realiști, în proporție de cel puțin 80% printr-un transfer ilegal, prin furt! Prin comparație cu ceea ce erau odată, alocațiile pentru investițiile publice au devenit, în mod obiectiv, atât de puține, încât nici nu mai au ce corecta, necum să mai poată ascunde distrugerea domeniului public.
Dar, mai grav, statul român, atât de derizoriu, cât mai există, nu mai are, după ce a fost practic desființat, vreo obligație față de cei care l-au desființat: nici față de privații români, care l-au devalizat sistematic, și, oricum, nici față de capitalul străin, care l-a deposedat, l-a culpabilizat permanent și l-a batjocorit! Nu încerci mai bine, în asemenea condiții, să dai doar salarii mai mari la oameni?! Care n-au nici o vină! Decât aceea că se întâmplă să trăiască în era colonialismului bruxellez!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul
Cei mai înverșunați dintre acești menestreli, la care se adaugă fără ezitări reprezentanții direcți ai capitalului străin din România, sunt mai puțin absconși, punând la zid ceea ce de fapt îi deranjează în menționatul program: creșterea salariilor, îndeosebi a salariului minim, care obligă la majorarea câștigurilor celor mai năpăstuiți, dar și mai mulți dintre angajații din economie, precum și a salariilor bugetarilor, care indirect fac presiune asupra salariilor de la privat. Salariul mic este cheia exploatării coloniale și de aceea capitalul străin ține cu dinții de el, în timp ce toți trădătorii de neam și țară nu încetează să-l fundamenteze ca emblemă a atractivității pentru așa-numitele „investiții străine“. Împotriva acestui instrument colonial se luptă pe cât poate programul Dragnea și, de aceea, este desființat și hulit.
S-ar putea, pe linia logicii economice înseși, ca programul Dragnea să se blocheze, căutând a da la săraci, fără a lua de la bogați, și acordând salarii mai mari, fără o contribuție investițională corespunzătoare, dar o va face sigur cu concursul desfășurat al capitalului străin (care are interese majore în a-i pune bețe-n roate) și al trădătorilor de neam și țară din diverse sectoare de activitate (care nu se vor da la o parte de la diversiuni și chiar sabotaje)! Este o miză majoră ca programul Dragnea să eșueze. Este miza colonială! Komisariatul de tip sovietic de la Bruxelles are, cred, pregătit un scenariu detaliat.
Chiar dacă, în logica unei economii normale, programul Dragnea este construit problematic, acesta constituie, într-o țară care nu este normală, ci o biată colonie, singurul cu tentă anticolonialistă posibil în actuala fază a lucrurilor din România și deci cel mai bun care putea exista! Forțarea creșterii salariilor este unica supapă prin care mai poate rămâne ceva și în țară din jefuirea „tout azimut“ a acesteia de către capitalul străin. Mai mult de atât nu se poate obține în actuala fază a lucrurilor, când capitalul străin este atotstăpânitor, când deține toate pozițiile strategice și pârghiile, când este de fapt proprietarul țării. Și în capitalism proprietarul decide!
Ca singură modalitate, creșterea salariilor nu are preț: ea trebuie forțată chiar și fără aparente resurse, mai precis pe seama altor resurse, în ciuda unor posibile evaziuni investiționale străine și în ciuda unor dificultăți financiare din partea firmelor românești. În poziția de departe cea mai critică se află tocmai alocațiile pentru investiții publice. Nu doar pentru că sunt singurele reglabile într-un buget cu 85% obligații fixe, dar, în cazul României, au ajuns, din fosta fală a statului român, expresia disoluției acestuia. Doar într-un sfert de veac activele publice au devenit, prin comandă politică, private și, să fim realiști, în proporție de cel puțin 80% printr-un transfer ilegal, prin furt! Prin comparație cu ceea ce erau odată, alocațiile pentru investițiile publice au devenit, în mod obiectiv, atât de puține, încât nici nu mai au ce corecta, necum să mai poată ascunde distrugerea domeniului public.
Dar, mai grav, statul român, atât de derizoriu, cât mai există, nu mai are, după ce a fost practic desființat, vreo obligație față de cei care l-au desființat: nici față de privații români, care l-au devalizat sistematic, și, oricum, nici față de capitalul străin, care l-a deposedat, l-a culpabilizat permanent și l-a batjocorit! Nu încerci mai bine, în asemenea condiții, să dai doar salarii mai mari la oameni?! Care n-au nici o vină! Decât aceea că se întâmplă să trăiască în era colonialismului bruxellez!
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul
.webp)
.webp)
0 Comentarii