Comentarii

6/recent/ticker-posts

Miliardarii planetei au început testele care îi vor face nemuritori. Ar putea trăi între 500 şi 1000 de ani


Cercetările în domeniu au avansat şi sunt finanţate de miliardarii planetei care vor fi, probabil, beneficiarii acestor descoperiri. Iată care sunt metodele prin care oamenii ar putea trăi între 500 şi 1000 de ani sau ar putea deveni nemuritori!

Încercarea de a prelungi viaţa umană este un subiect care i-a preocupat dintotdeauna pe oameni: de la elixirul magic în care credeau anticii şi până la consumul de aur sau jad (adesea letal) al împăraţilor chinezi; de la scăldatul în sânge de fete tinere practicat de „Lady Dracula” (contesa Elisabeth Bathory din Transilvania) până la îngurgitarea sângelui unor băieţi tineri, aşa cum s-a întâmplat în cazul Papei Inocenţiu al VIII-lea în secolul al XV-lea.

În zilele noastre, prelungirea vieţii umane reprezintă o preocupare a multor oameni bogaţi şi puternici. De această dată, se crede că progresele ştiinţei şi tehnologiei ne-ar putea prelungi viaţa. În fruntea listei celor care susţin acest lucru se află Bill Maris, şeful Google Ventures, care a afirmat că „oamenii vor putea trăi până la 500 de ani”, precizează adevărul.ro.

Aubert de Grey, specialist în gerontologie, afirma într-un interviu din 2011, citat de hotnews.ro, că „prima persoană care va atinge 150 de ani s-a născut deja”, iar „cel care va trăi 1000 de ani se va naşte şi el în curând”.

Oamenii de ştiinţă afirmă că există mai multe metode prin care s-ar putea prelungi viaţa omului modern: prin rescrierea ADN-ului, înlocuirea organelor bolnave cu organe artificiale echivalente, utilizarea de celule stem care pot fi introduse în corp pentru „a repara” celule sau organe defecte” şi, nu în ultimul rând, prin crearea de avatari umani holografici.

Având în vedere că unele metode dintre cele enumerate constituie deja practici, ideea de nemurire nu este atât de ficţională. De exemplu, miliardarul Nygard îşi ţine propriile celule stem într-un vas Petri și le injectează în corpul său de patru ori pe an. El crede nu doar că va trăi mai mult, ci chiar va întineri: „Acest lucru e incredibil, e o schimbare a regulilor jocului. Acest lucru ar putea elimina toate bolile. Înseamnă, probabil, şi nemurire”, afirmă într-un videoclip de promovare.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii