Comentarii

6/recent/ticker-posts

Nesimțire la cote maxime, dar au pretenții sa fie respectați. Patru polițiști, în „misiune” împotriva foamei. Agenții s-au înarmat cu shaorma și au parcat autospeciala pe trecerea de pietoni

Agenții au oprit mașina de serviciu, jumătate pe trecerea de pietoni, jumătate pe trotuar, chiar sub indicatorul oprirea interzisă.


Patru polițiști de la Brigada Rutieră au fost surprinși de un trecător atunci când încălcau regulile de circulație pentru a cumpăra shaorma și gogoși.

Agenții au oprit mașina de serviciu, jumătate pe trecerea de pietoni, jumătate pe trotuar, chiar sub indicatorul oprirea interzisă. Imaginile au ajuns și la superiorii lor care au declanșat o anchetă disciplinară.

„Deci pe trecere jumătate și pe trotuar jumătate, nu?” Așa




Când își de seama că omul i-a prins pe picior greșit, agentul din mașină începe să se agite.

„Păi sunt doi colegi, uite unul vine cu shaorma, și unul e la coada cealaltă. E ok, nu? Bună ziua! Este regulamentar parcată această mașină?”, a mai spus trecătorul.

Niciun răspuns, nici de această dată.

Polițistul pune sacoșă cu mâncare pe bancheta din spate apoi ridică geamul. Între timp, răzbesc și ceilalți doi colegi să cumpere gogoși și se întorc la mașină.

Pentru această „misiune”, polițistul de la volan ar putea fi amendat cu 725 de lei și trei puncte de penalizare, dar după ce imaginile au ajuns și în atenția șefilor din Brigada Rutieră, toți trei sunt cercetați disciplinar.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii