Astăzi, 15 aprilie, ar fi trebuit ca ultima secţie rămasă în viaţă din ceea ce a fost Combinatul Mechel Câmpia Turzii - perla siderurgiei româneşti care pe vremuri se numea ”Industria Sârmei” Cîmpia Turzii -, să reintre în funcţiune. Evenimentul nu s-a produs. Ultimii 362 de salariaţi rămaşi pe statele de plată ale acţionariatului, care sperau, după patru luni de şomaj tehnic, să se întoarcă la muncă, au găsit porţile legate cu lanţuri.
După aproape 100 de ani de funcţionare neîntreruptă, combinatul din Câmpia Turzii a murit.
Cine poartă răspunderea pentru moartea sa? Aflaţi dintr-o investigaţie gândul, cum statul român şi partenerul său economic din Rusia, Mechel, au reuşit în câţiva ani să distrugă nu doar o întreprindere cu vechime, dar şi un oraş întreg.
De ce este vinovat statul român
Guvernul Năstase a negociat defectuos, în 2003, ca şi în cazul altor privatizări, contractul cu acţionariatul companiei Conares Trading AG Elveţia, firmă interfaţă, în Europa, a concernului rus Mechel (Uzinele Metalurgice Celiabinsk). Nimeni nu neagă asta. Chiar colegul lui Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, şeful actual al Curţii de Conturi, a afirmat că 80 la sută din privatizările „realizate” în anii postrevoluţionari au fost un dezastru. Iar această pprivatizare ”strategică” nu face excepţie.
În privatizarea combinatului „Industria Sârmei” Câmpia Turzii au fost implicaţi: Adrian Năstase, în calitate de premier; Dan Ioan Popescu, în calitate de ministru al Industriei şi Resurselor; Ovidiu Tiberiu Muşetescu, în calitate de ministru delegat al Autorităţii pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiunilor Statului (APAPS).
Guvernele Boc şi Ponta au promis că vor căuta soluţii pentru stoparea disponibilizărilor pe bandă rulantă a mii de salariaţi, că vor cere stoparea distrugerii combinatului şi că vor verifica, la sânge, dacă acţionariatul Mechel şi-a respectat obligaţiile contractuale. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, promisiunile guvernanţilor rămânând vorbe goale.
Vedeţi aici o galerie foto din combinatul care a fost vândut la fier vechi - FOTOREPORTAJ GÂNDUL
De ce este vinovat Mechel
Considerat de partea română drept „investitor strategic”, Mechel şi-a urmărit în România, propria strategie. A intenţionat să facă din metalurgia românească „racheta” purtătoare către Europa a producţiei siderurgice ruseşti, dar până şi acest demers l-a ratat lamentabil.
După ce a participat la privatizarea combinatelor siderurgice din ţara noastră, investitorul strategic le-a pus, pe rând, pe butuci. La Câmpia Turzii, a disponibilizat mii de salariaţi, a închis oţelării, laminoare şi fabrici productive, le-a tăiat şi le-a vândut la fier vechi, a înregistrat pierderi şi datorii de sute de milioane de lei, a pierdut pieţe tradiţionale de desfacere, implicit din pricina unui management neprofesionist.
A sfârşit prin a-şi vinde întreg „portofoliul” din România, inclusiv datoriile acumulate de acesta, unei firme de apartament, Invest Nikarom – controlată tot de o familie din ruşi -, pe numai 52 de euro.
A distrus un combinat foarte important, transformându-l într-un munte de fier vechi, care ameninţă să se „prăbuşească” peste un oraş în agonie.
Aceştia sunt actorii. Se datorează moartea combinatului doar unei conjuncturi externe nefavorabile siderurgiei româneşti sau este vorba de lipsă de discernământ din partea statului sau, mai grav, de complicitate la un dezastru programat? Iată, mai jos, câteva episoade ilustrative care pot explica dezastrul la care asistăm azi.
Istoria distrugerii combinatului “Industria Sârmei” Câmpia Turzii în trei episoade
1. Privatizarea
Ca de obicei, şi această privatizare, ca multe altele, s-a făcut pe fugă şi doar de gura Europei. Ca de obicei, şi aceasta s-a întors împotriva economiei româneşti, lipsa de interes faţă de lucrul bine făcut dovedindu-se a fi, ca de fiecare dată, criminală.
La momentul privatizării, decidenţii guvernului Năstase, de la premier la şeful APAPS, nu şi-au făcut niciun fel de probleme faţă de desantul rusesc asupra metalurgiei româneşti. Guvernul Năstase i-a identificat pe ruşi ca fiind “investitori strategici”. Şi, fără îndoială, aceştia aveau strategia lor, bine pusă la punct.
Mai mult, deşi ruşii erau interesaţi să deschidă poarta spre Europa, implicit pentru producţia naţională de oţel, folosind “uliţa românească”, gata, deci, să cumpere bucată cu bucată întreprinderile din România care le ofereau această oportunitate, guvernul Năstase, într-un puseu caritabil, s-a gândit că e şi mai bine dacă radiază întreaga datorie a combinatului din Câmpia Turzii, ca să nu-i împovăreze pe cumpărători.
A şters astfel, dintr-un foc, datoriile către stat ale ISCT - în 2002, Industria Sârmei figura cu datorii de peste 370 de miliarde de lei la bugetul statului, şi cu un credit de 2,2 milioane de dolari, contractat cu AVAB -, în schimb a vândut combinatul cu doar 27.000.000 de euro, din care ruşii au achitat 2.500.000 de euro, valoarea pachetului de 73 la sută din acţiuni, restul fiind alocat investiţiilor.
Mai mult, graba fiind mare, privatizarea s-a făcut în condiţiile în care, la vremea respectivă se derula un program de modernizare a combinatului – aprobat de AGA şi Ministerul Metalurgiei, implicând o investiţie de 100 milioane de dolari -, fără a fi stipulată în contractul de privatizare obligativitatea cumpărătorului de a finaliza proiectul.
Odată finalizat programul de modernizare, “Industria Sârmei” ar fi devenit unul dintre cele mai performante combinate de gen din Europa Centrală şi de Est.
“Asta a fost marea greşeală a acestei privatizări; greşeală a tuturor. În contract ar fi trebuit stipulată obligaţia cumpărătorului de a executa programul de modernizare aprobat în CA, în AGA, acceptat de Ministerul Metalurgiei. Toate acestea ar fi trebuit sa confere programului putere de lege” a declarat pentru gândul fostul director al combinatului, actualmente primar al oraşului Câmpia Turzii, Radu Hanga.
Cine poartă răspunderea pentru moartea sa? Aflaţi dintr-o investigaţie gândul, cum statul român şi partenerul său economic din Rusia, Mechel, au reuşit în câţiva ani să distrugă nu doar o întreprindere cu vechime, dar şi un oraş întreg.
De ce este vinovat statul român
Guvernul Năstase a negociat defectuos, în 2003, ca şi în cazul altor privatizări, contractul cu acţionariatul companiei Conares Trading AG Elveţia, firmă interfaţă, în Europa, a concernului rus Mechel (Uzinele Metalurgice Celiabinsk). Nimeni nu neagă asta. Chiar colegul lui Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, şeful actual al Curţii de Conturi, a afirmat că 80 la sută din privatizările „realizate” în anii postrevoluţionari au fost un dezastru. Iar această pprivatizare ”strategică” nu face excepţie.
În privatizarea combinatului „Industria Sârmei” Câmpia Turzii au fost implicaţi: Adrian Năstase, în calitate de premier; Dan Ioan Popescu, în calitate de ministru al Industriei şi Resurselor; Ovidiu Tiberiu Muşetescu, în calitate de ministru delegat al Autorităţii pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiunilor Statului (APAPS).
Guvernele Boc şi Ponta au promis că vor căuta soluţii pentru stoparea disponibilizărilor pe bandă rulantă a mii de salariaţi, că vor cere stoparea distrugerii combinatului şi că vor verifica, la sânge, dacă acţionariatul Mechel şi-a respectat obligaţiile contractuale. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, promisiunile guvernanţilor rămânând vorbe goale.
Vedeţi aici o galerie foto din combinatul care a fost vândut la fier vechi - FOTOREPORTAJ GÂNDUL
De ce este vinovat Mechel
Considerat de partea română drept „investitor strategic”, Mechel şi-a urmărit în România, propria strategie. A intenţionat să facă din metalurgia românească „racheta” purtătoare către Europa a producţiei siderurgice ruseşti, dar până şi acest demers l-a ratat lamentabil.
După ce a participat la privatizarea combinatelor siderurgice din ţara noastră, investitorul strategic le-a pus, pe rând, pe butuci. La Câmpia Turzii, a disponibilizat mii de salariaţi, a închis oţelării, laminoare şi fabrici productive, le-a tăiat şi le-a vândut la fier vechi, a înregistrat pierderi şi datorii de sute de milioane de lei, a pierdut pieţe tradiţionale de desfacere, implicit din pricina unui management neprofesionist.
A sfârşit prin a-şi vinde întreg „portofoliul” din România, inclusiv datoriile acumulate de acesta, unei firme de apartament, Invest Nikarom – controlată tot de o familie din ruşi -, pe numai 52 de euro.
A distrus un combinat foarte important, transformându-l într-un munte de fier vechi, care ameninţă să se „prăbuşească” peste un oraş în agonie.
Aceştia sunt actorii. Se datorează moartea combinatului doar unei conjuncturi externe nefavorabile siderurgiei româneşti sau este vorba de lipsă de discernământ din partea statului sau, mai grav, de complicitate la un dezastru programat? Iată, mai jos, câteva episoade ilustrative care pot explica dezastrul la care asistăm azi.
Istoria distrugerii combinatului “Industria Sârmei” Câmpia Turzii în trei episoade
1. Privatizarea
Ca de obicei, şi această privatizare, ca multe altele, s-a făcut pe fugă şi doar de gura Europei. Ca de obicei, şi aceasta s-a întors împotriva economiei româneşti, lipsa de interes faţă de lucrul bine făcut dovedindu-se a fi, ca de fiecare dată, criminală.
La momentul privatizării, decidenţii guvernului Năstase, de la premier la şeful APAPS, nu şi-au făcut niciun fel de probleme faţă de desantul rusesc asupra metalurgiei româneşti. Guvernul Năstase i-a identificat pe ruşi ca fiind “investitori strategici”. Şi, fără îndoială, aceştia aveau strategia lor, bine pusă la punct.
Mai mult, deşi ruşii erau interesaţi să deschidă poarta spre Europa, implicit pentru producţia naţională de oţel, folosind “uliţa românească”, gata, deci, să cumpere bucată cu bucată întreprinderile din România care le ofereau această oportunitate, guvernul Năstase, într-un puseu caritabil, s-a gândit că e şi mai bine dacă radiază întreaga datorie a combinatului din Câmpia Turzii, ca să nu-i împovăreze pe cumpărători.
A şters astfel, dintr-un foc, datoriile către stat ale ISCT - în 2002, Industria Sârmei figura cu datorii de peste 370 de miliarde de lei la bugetul statului, şi cu un credit de 2,2 milioane de dolari, contractat cu AVAB -, în schimb a vândut combinatul cu doar 27.000.000 de euro, din care ruşii au achitat 2.500.000 de euro, valoarea pachetului de 73 la sută din acţiuni, restul fiind alocat investiţiilor.
Mai mult, graba fiind mare, privatizarea s-a făcut în condiţiile în care, la vremea respectivă se derula un program de modernizare a combinatului – aprobat de AGA şi Ministerul Metalurgiei, implicând o investiţie de 100 milioane de dolari -, fără a fi stipulată în contractul de privatizare obligativitatea cumpărătorului de a finaliza proiectul.
Odată finalizat programul de modernizare, “Industria Sârmei” ar fi devenit unul dintre cele mai performante combinate de gen din Europa Centrală şi de Est.
“Asta a fost marea greşeală a acestei privatizări; greşeală a tuturor. În contract ar fi trebuit stipulată obligaţia cumpărătorului de a executa programul de modernizare aprobat în CA, în AGA, acceptat de Ministerul Metalurgiei. Toate acestea ar fi trebuit sa confere programului putere de lege” a declarat pentru gândul fostul director al combinatului, actualmente primar al oraşului Câmpia Turzii, Radu Hanga.
Pentru foarte mulţi – mai puţin pentru statul român – a fost limpede de ce companiile din metalurgia rusească au hotărât să preia, aproape în întregime, industria similară din România. În 2003, între ţara noastră şi Europa exista un acord de liber schimb economic. Mai mult, exista posibilitatea ca, în câţiva ani, România să intre în UE, ceea ce s-a şi întâmplat. La începutul anilor 2000, Rusia nu mai putea comercializa în UE decât o cantitate plafonată de oţel şi produse siderurgice, mult sub producţia ei anuală.
În aceste condiţii, folosind, “uliţa românească”, oţelul rusesc putea pătrunde, în orice cantitate, pe piaţa europeană. Deşi, în 2006, au anunţat că şi-au îndeplinit obligaţiile stipulate în contract, plătind în avans 34 de milioane de euro, în acelaşi an Mechel înregistra datorii la statul român de aproape 100 de milioane lei şi pierderi de 28 de milioane lei.
Liderul sindical, Ioan Pascu, susţine că proprietarii ruşi nu şi-au îndeplinit toate aceste obligaţii. El declară că aşteaptă, încă, un răspuns din partea DNA la o sesizare făcută în 2012.
În aceste condiţii, acţionariatul hotărăşte să închidă oţelăria, la începutul anului 2006 – una dintre cele mai moderne din ţară şi, totodată, piesa de rezistenţă a combinatului, cu o producţie anuală de 700.000 de tone. Până la acea dată, Câmpia Turzii producea, din fierul vechi achiziţionat din ţară şi străinătate, materie primă pentru un portofoliu de 13.000 de repere, fabricate în cadrul combinatului. Prin închiderea oţelăriei a fost compromis fluxul integrat al producţiei. “Dacă aveai oţelărie puteai să produci ceea ce-ţi cerea piaţa. Altfel nu, pentru că depindeai de alţii”, declara pentru presă un fost director al Mechel, Marius Bordea.
Lipsa unui management performant, dacă nu o megaindiferenţă suspectă faţă de situaţia din piaţă a produselor Mechel, a dus, în continuare la acumulări anuale de pierderi şi datorii de sute de milioane de lei. La finele lui 2011, pierderile companiei se ridicai la 110 mil lei, iar datoriile faţă de stat la 600 mil lei.
Din 2003, anul privatizării, când ISCT număra 5.500 de angajaţi, şi până în decembrie 2012, anul stopării producţiei, Mechel a concediat 5.200 de angajaţi.
În acelaşi timp, firma mamă, Mechel, a înregistrat anul trecut pierderi nete de 1,7 miliarde dolari, “din cauza activelor neperformante şi a deprecierii fondului comercial”. Grupul rus a preciza că “vânzarea unor operaţiuni din străinătate, inclusiv a celor din România, va elimina impactul negativ al acestora asupra rezultatelor”.
La începutul lui 2013, acţionariatul rus a vândut întregul „portofoliul” din România, inclusiv datoriile acumulate de acesta, unei firme de apartament, Invest Nikarom – controlată tot de o familie din ruşi -, pe numai 52 de euro.
Invest Nikarom a anunţat că pe data de 15 aprilie va redeschide producţia la o singură secţie din Mechel Câmpia Turzii. Nu s-au ţinut de cuvânt, urmând ca peste două zile să ia o decizie în privinţa intrării în insolvenţă.
Citiți continuarea pe Gandul.info
0 Comentarii