Profesoara Manuela Prajea este cea care a făcut o revoluție în predarea disciplinei de care mulți se tem să se apuce. Metodologia de predare a matematicii la colegiu aplicată de ea, este admirată până și de cercetătorii de peste ocean, iar elevii săi au câștigat sute de premii în întreaga lume.
Un exemplu demn de urmat pentru toți profesorii de matematică și nu numai.
„Profesorul mediocru spune. Profesorul bun explică și demonstrează. Profesorul perfect inspiră”, spunea un matematician englez. Manuela Prajea este o profesoară care inspiră, scrie digi24.ro.
„De ce ne place nouă matematica? Se punctează în primul rând creativitatea. Deci nu vă gândiţi să fim neapărat filozofi sau să dăm definiţia matematicii, ci să spunem cu cuvintele noastre ce ne place şi ce este frumos”, le explică profesoara elevilor.
Când vorbeşti cu ea nici nu îţi dai seama ce iubeşte mai mult: matematica sau copiii cărora le explică pe înţelesul lor teoremele şi tainele algebrei.
„Încerc să fiu printre copii și să fiu copil. Copiii au nevoie de joc. Ei învaţă prin joc. Învaţă prin afecţiune, prin încurajare”, spune Manuela Prajea.
Aşa se face că de la orele de matematică ale Manuelei Prajea nu chiuleşte nimeni. Elevii nu sunt chinuiţi să memoreze formule abstracte, ci să le asocieze cu ceva cunoscut.
„Este persoana care are inteligența și spiritualitatea necesară ca să facă ora de matematică să conteze, să o facă mult mai plăcută decât e văzută matematica”, spune Andrei Moraru, elev.
În ultimii 25 de ani, Manuela Prajea a inspirat sute de elevi care au obţinut 64 de premii internaționale, 133 naționale și peste 430 județene. Nu doar copiii au atins performanţa, ci şi cea care le-a călăuzit paşii. Anul trecut, Manuela Prajea a fost nominalizată la Global Teacher Prize, un fel de Nobel pentru educație. A fost selectată în primii 50 de finalişti.
„A fost cea mai mare recunoaștere internațională pe care puteam să o primesc după o carieră de profesor de matematică, educator, mentor. Atunci când am aplicat pentru acest premiu nu am avut în minte decât Colegiul Național Traian și acel posibil un milion de dolari pentru dotarea școlii cu echipamente moderne IT și crearea unei școli în care să putem realiza o educație așa cum se realizează în toată lumea occidentală. Faptul că am fost recunoscută mi-a umplut sufletul de bucurie, mai ales pentru că la noi în ţară educația este tot timpul Cenușăreasa societății”, spune Manuela Prajea.
Profesoara de matematică din România a impresionat cu metodele ei de predare nu doar juriul, ci şi dascăli din sisteme avansate de educaţie. Un american declară deschis că este unul dintre cei mai mari admiratori ai săi.
„Este unul dintre cei mai buni profesori pe care eu îi cunosc”, spune Michael Soskil, profesor în SUA, nominalizat la Global Teacher Prize.
Dovadă că este o profesoară cu har, mulţi dintre elevii ei au ajuns uşor să facă facultatea în străinătate şi să se stabilească în Anglia, de exemplu. Oricâţi ani au trecut, îşi amintesc cu drag şi recunoştinţă de orele de matematică din gimnaziu.
„Avea tot felul de metode prin care încerca să ne stimuleze gândirea”, spune Cătălin Lupuleţ, fost elev stabilit în Marea Britanie.
„Încerca să ne dezvăluie logica din spatele problemelor”, spune Flavius Niță, fost elev stabilit în Marea Britanie.

Profesoara Manuela Prajea a fost şi directorul colegiului Traian de la Drobeta şi finalista unui important concurs internaţional, dar nicio funcţie sau premiu nu valorează pentru ea mai mult decât mulţumirile care vin din partea elevilor.
0 Comentarii