Comentarii

6/recent/ticker-posts

REACȚIA de MILIOANE a unui fermier austriac când a gustat pentru prima dată BRÂNZĂ ROMÂNEASCĂ

Johann Fischhofer este un fermier austriac umblat în lume, cu o afacere de familie prosperă într-o mică localitate din Alpi numită Tiefgraben. Credea că le-a văzut și mai ales le-a gustat pe toate în materie de brânză, mai ales de brânză maturată. Și, totuși, cu siguranță, despre vizita unui grup de fermieri din România se va vorbi mult timp de acum încolo în exploatația de vaci de lapte a familiei Fischhofer.



În Alpi, brânza este regină. Nu pleacă din ferme cu mai puțin de 13 euro kilogramul dacă respectă rețeta tradițională, iar pentru producătorii austrieci, este mândrie locală. Poate de aceea reacția unui fermier care a gustat prima dată brânză maturată din România valorează milioane. Milioane de euro, zeci, chiar sute de milioane de euro – cam cât ar trebui să fie valoarea exporturilor de brânză românească dacă am avea aceeași deschidere pe piață cum au producătorii din Alpi.




Astfel, deși scopul vizitei în Austria a fost acela ca fermierii români să învețe cum să facă brânză maturată, în final, austriacul a fost cel care a trăit experiența vieții lui. În cadrul vizitei la mica unitate de procesare din Tiefgraben, Johann Fischhofer a avut o surpriză de proporții când Sandor Stercer, un fermier din Covasna a scos din ”traistă” trei sortimente de brânză maturată realizate după o tehnologie elvețiană ”adaptată” cum numai noi românii ne pricepem să facem. Modest, producătorul din România i-a dat ”omologului” austriac să deguste ce se produce în Carpați: o brânză maturată în vin roșu, o brânză maturată simplă și una afumată. Austriacul a fost de acord să deguste brânzeturile, iar în momentul în care prima bucată de brânză i-a picat în mână nu a putut cu nici un chip să își mascheze surprinderea.

”Este cea mai bună brânză pe care am gustat-o vreodată până acum, este mai bună și decât brânza pe care o fac eu aici. În ceea ce privește brânza în vin pot spune că este extrem de aromată, iar gustul este unic. Nu știam că români fac o brânză așa de bună. Nu pot spune altceva decât că am gustat o brânză de calitatea superioară, nu cred că mulți austrieci pot face o astfel de brânză”, a declarat Johann Fischhofer atunci când a fost întrebat de părerea lui vizavi de brânza pe care a degustat-o.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii