Presa națională se revoltă față de declarațiile făcute de Ioan Aurel Pop, rectorul Universitatii Babes – Bolyai din Cluj care aduce critici dure la adresa oamenilor de pe Facebook. Revolta este inutilă deoarece rectorul are dreptate. Să ne supărăm că cineva ne spune pe nume demonstrează exact că “Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic,
oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate, oamenii care nu mai au capacitatea să compare și să ia decizii în cunoștință de cauză alcătuiesc generația „Google”, generația „Facebook”, generația „SMS” sau toate la un loc!”, a scris Pop.
La nivel de masă avem cultură generală? Nu, doar câțiva indivizi au. La nivel de masă avem simțuri artistice? Nu. Suntem capabili să rezolvăm probleme complexe? Nu. Este vina Facebook? Nu. La fel eram și înainte de apariția rețelei sociale. Facebook doar ne-a adunat la un loc.
Prin ceea ce scrie, Ioan Aurel Pop arată că face parte din elita inteligentă, creatoare. Binențeles că se simte singur în această lume. Elita distructivă este ma numeroasă iar noi ce mulți nu facem nimic să avansăm cultural sau spiritual. (Tu când ai citit ultima carte? Când ai fost la un spectaol de teatru sau operă?)
Presa centrală spune că istoricul clujean a facut si o afirmatie ce frizeaza teoria conspiratiei: “Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică.
Elita clasică a acestei lumi pare abulică, amețită, adormită, fără nerv și fără voință. Aici nu este vorba despre conflictul dintre generații, nici despre mitul vârstei de aur, nici despre nostalgia tinereții, ci de realism. Am fost avertizați demult că „somnul rațiunii naște monștri”.
Păi nu există elită distructivă? Credeți că o elită inteligent -pozitivă se ocupă cu distrugerile din această lume? Nu, o elită retrogradă vrea să conducă o omenire bolnavă, analfabetă, săracă în care ei să se simtă zei. Noi cei mulți nu avem o problemă din asta. Suntem efemeri, cei mai mulți trăim 60-70 de ani bolnavi, săraci și analfabeți. Nu e chiar așa de mult. Ne obișnuim cu toate astea.
„Nu demult, am văzut ciocane distrugând statui mesopotamiene sau bombe nimicind Palmyra! Ar fi bine să veghem cu toții ca toate admirabilele descoperiri și invenții ale lumii contemporane să servească omului creativ și creator, omului cercetător și omului moral, nu omului-robot, distorsionat și manipulat” mai spune rectorul.
Rectorul celei mai mari universitati din Romania a facut si o apologie pentru studiul istoriei, explicand notiunea de “trecut”:
„Noi numim printr-o convenție viața oamenilor de odinioară trecut. De fapt, trecutul a fost, pentru cei care l-au trăit, viață intensă prezentă.
Până la urmă, toată viața oamenilor devine trecut, orice am face noi și oricum am încerca să ocolim acest curs. Prezentul durează o clipă și apoi devine trecut, viitorul este mereu incert, dar ajunge și el prezent și apoi trecut, astfel încât, iremediabil și reversibil, dimensiunea cea mai lungă și mai certă la care avem acces (limitat, e drept) este trecutul.
Ca urmare, dragostea pentru trecut înseamnă dragoste de viață, iar cunoașterea trecutului este cunoașterea vieții.
Aceasta nu înseamnă deloc – cum observa demult o Doamnă a spiritului universal, Marguerite Yourcenar – că trecutul este o vârstă de aur. Nu, fiind viață, trecutul poate să fie frumos și sublim, urât și rușinos sau, pur și simplu, oarecare. A-l cunoaște este o necesitate, iar a-l ignora poate deveni o catastrofă”.
Un alt semn că rectorul face parte din elita pozitivă și nu ar trebui înjurat ci sprijinit: măcar câțiva mai luminați dintre noi să-și continuie studiile, să poată și el să aibă cu cine să aibă o discuție serioasă. Credeți că cineva din jurul lui înțelege ce spune? Ce vrea el?
Imaginați-vă ce simte el în fiecare zi când are de-a face cu noi cei mulți, limitați în gândire. Păi să nu o iei razna?
Cunoașterea trecutului este parte a elitei pozitive. Elita retrogradă, distrugătoare nu are niciun interes să-ți descoperi trecutul. Cine știe ce afli și apoi ceri mai mult și nu-i mai recunoști ca șefi.
Așa că fiecare are de ales: rămâne anonim în marea masă, intră în elita pozitivă sau în cea retrogradă.
La nivel de masă avem cultură generală? Nu, doar câțiva indivizi au. La nivel de masă avem simțuri artistice? Nu. Suntem capabili să rezolvăm probleme complexe? Nu. Este vina Facebook? Nu. La fel eram și înainte de apariția rețelei sociale. Facebook doar ne-a adunat la un loc.
Prin ceea ce scrie, Ioan Aurel Pop arată că face parte din elita inteligentă, creatoare. Binențeles că se simte singur în această lume. Elita distructivă este ma numeroasă iar noi ce mulți nu facem nimic să avansăm cultural sau spiritual. (Tu când ai citit ultima carte? Când ai fost la un spectaol de teatru sau operă?)
Presa centrală spune că istoricul clujean a facut si o afirmatie ce frizeaza teoria conspiratiei: “Sunt oameni, în general, inteligenți, dar cu inteligența canalizată spre scopuri controlate de o elită malefică.
Elita clasică a acestei lumi pare abulică, amețită, adormită, fără nerv și fără voință. Aici nu este vorba despre conflictul dintre generații, nici despre mitul vârstei de aur, nici despre nostalgia tinereții, ci de realism. Am fost avertizați demult că „somnul rațiunii naște monștri”.
Păi nu există elită distructivă? Credeți că o elită inteligent -pozitivă se ocupă cu distrugerile din această lume? Nu, o elită retrogradă vrea să conducă o omenire bolnavă, analfabetă, săracă în care ei să se simtă zei. Noi cei mulți nu avem o problemă din asta. Suntem efemeri, cei mai mulți trăim 60-70 de ani bolnavi, săraci și analfabeți. Nu e chiar așa de mult. Ne obișnuim cu toate astea.
„Nu demult, am văzut ciocane distrugând statui mesopotamiene sau bombe nimicind Palmyra! Ar fi bine să veghem cu toții ca toate admirabilele descoperiri și invenții ale lumii contemporane să servească omului creativ și creator, omului cercetător și omului moral, nu omului-robot, distorsionat și manipulat” mai spune rectorul.
Rectorul celei mai mari universitati din Romania a facut si o apologie pentru studiul istoriei, explicand notiunea de “trecut”:
„Noi numim printr-o convenție viața oamenilor de odinioară trecut. De fapt, trecutul a fost, pentru cei care l-au trăit, viață intensă prezentă.
Până la urmă, toată viața oamenilor devine trecut, orice am face noi și oricum am încerca să ocolim acest curs. Prezentul durează o clipă și apoi devine trecut, viitorul este mereu incert, dar ajunge și el prezent și apoi trecut, astfel încât, iremediabil și reversibil, dimensiunea cea mai lungă și mai certă la care avem acces (limitat, e drept) este trecutul.
Ca urmare, dragostea pentru trecut înseamnă dragoste de viață, iar cunoașterea trecutului este cunoașterea vieții.
Aceasta nu înseamnă deloc – cum observa demult o Doamnă a spiritului universal, Marguerite Yourcenar – că trecutul este o vârstă de aur. Nu, fiind viață, trecutul poate să fie frumos și sublim, urât și rușinos sau, pur și simplu, oarecare. A-l cunoaște este o necesitate, iar a-l ignora poate deveni o catastrofă”.
Un alt semn că rectorul face parte din elita pozitivă și nu ar trebui înjurat ci sprijinit: măcar câțiva mai luminați dintre noi să-și continuie studiile, să poată și el să aibă cu cine să aibă o discuție serioasă. Credeți că cineva din jurul lui înțelege ce spune? Ce vrea el?
Imaginați-vă ce simte el în fiecare zi când are de-a face cu noi cei mulți, limitați în gândire. Păi să nu o iei razna?
Cunoașterea trecutului este parte a elitei pozitive. Elita retrogradă, distrugătoare nu are niciun interes să-ți descoperi trecutul. Cine știe ce afli și apoi ceri mai mult și nu-i mai recunoști ca șefi.
Așa că fiecare are de ales: rămâne anonim în marea masă, intră în elita pozitivă sau în cea retrogradă.
0 Comentarii