Crişan, este unul dintre conducătorii răscoalei ţărăneşti din 1784 din Munţii Apuseni, intitulată generic “răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”. Crişan era de loc din satul Vaca, din ţinutul Zarandului (azi satul Crişan, judeţul Hunedoara) şi era iobag al statului, având la vremea răscoalei vârsta de 52 ani. Se născuse în 1732 şi era fiul lui Petru Golda şi al fiicei preotului Giurgiu din satul Bulzeşti.
Rămas orfan de mic, a fost crescut de bunicul după mamă. Bunicul care dorea ca nepotul să aibă parte de o viață bună, a făcut eforturi și l-a adus să înveţe carte la Şcoala confesională ortodoxă din Abrud, unde a fost înscris cu numele de Gheorghe Giurgiu – pierzându-şi astfel numele de familie dobândit de la tatăl său scrie istorie-pe-scurt.ro
După ce termină școala este luat în armată, iar după ce satisface stagiul militar se căsătoreşte în satul Cărpeniş unde își crește unicul copil. De atunci, lui Marcu Giurgiu i se spune Crişan pentru că era de loc din ţinutul prin care trece Crişul Alb, iar acestor localnici moţii, oameni de munte, le spun “crişeni”. Dacă Horea a fost liderul moral al răscoalei ţărăneşti, Crişan a fost fără îndoială elementul de acţiune al acesteia. Fost militar în armata imperială, era o fire aprigă şi hotărâtă, era mândru, impunător şi sever. În locurile unde a acţionat, confruntările dintre ţărani şi oamenii înarmaţi ai nobililor unguri au fost de o deosebită violenţă.
Rolul lui Crișan în evenimentele din 1784
În vara anului 1784, având nevoie de soldaţi pentru războaiele pe care le ducea împotriva turcilor şi francezilor, împăratul a Iosif al II-lea a aprobat recrutarea unui număr suplimentar de soldaţi în regimentele de grăniceri din Transilvania. Aceste regimente serveau deja în luptă începând cu 1778. Ţăranii iobagi înrolaţi în aceste regimente de grăniceri scăpau de iobăgie, primind toate drepturile unor cetăţeni liberi, având doar îndatoriri militare. Din cauza situaţiei grele în care trăiau pe moşiile nobililor sau ale statului austriac, un număr mare de iobagi s-a îndreptat spre centrele de recrutare. Nobilii îşi vedeau astfel direct ameninţate interesele, într-un mod grav, deoarece prin înrolarea iobagilor de pe moşiile lor pierdeau o importantă forţă de muncă gratuită şi deci o sursă importantă de câştig. Ei s-au opus plecării iobagilor lor spre înrolare, aceasta fiind scânteia care a declanşat răscoala din anul 1784.
Pe 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crişan cu vestea că Horea a dus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnându-i pe iobagi ca în acea zi să vină câţi mai mulţi, cel puţin 4-5 din fiecare sat. Duminică se întrunesc circa 500- 600 de ţărani iobagi, iar Crişan le arătă o cruce aurită, susţinând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să-i îndrume să-şi hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărăteşti de la Alba-Iulia.
La 2 noiembrie, Crişan a adunat iobagii răsculaţi în afara satului Curechiu, încercând să îi convingă să continue drumul spre Alba Iulia, dar ţăranii erau speriaţi de intervenţia trimişilor nobilimii, temându-se că mergând la Alba Iulia le vor fi atacate familiile rămase acasă. Adunarea ţăranilor s-a mutat la biserica din sat, unde până la urmă Crişan a reuşit să îi convingă să se lupte cu nobilimea. De la Curechiu mulţimea iobagilor s-a îndreptat spre Crişcior, unde a sosit înainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac, fiind ucişi aproape toţi nobilii întâlniţi în cale, iar casele şi clădirile care le aparţineau au fost devastate şi bunurile jefuite. În jurul orei 15:00, tot pe 2 noiembrie, iobagii au atacat oraşul Brad, unde după ce au ucis o parte din nobilii care opuneau rezistenţă.
Răscoala se întinde, Crișan fiind în continuare liderul miltar. După ce s-a hotărât de către Horea întreruperea răscoalei în decembrie 1784, Crişan a încercat la rândul său să se ascundă, cu gândul ca în primăvara lui 1785 să reia lupta. A fost prins la 30 ianuarie 1785, tot prin trădare, ca şi Horea şi Cloşca, care fuseseră deja capturaţi la 27 decembrie 1784 şi din data de 2 ianuarie 1785 se găseau încarceraţi la Alba Iulia. Crişan a fost trădat de către nouă ţărani din satul Cărpeniş şi din împrejurimile acestuia, în frunte cu preotul Moise. A fost prins pe drumul ce duce spre Ponor şi dus la închisoarea din Alba Iulia. Pe urmele lui Crişan era deja o mică armată compusă din locotenentul Nozdrovitzky din Regimentul De Vins şi sublocotenentul Neustätder din Regimentul Secuiesc, cu 2 caporali, 4 fruntaşi şi 50 de infanterişti din Regimentul De Vins şi maiorul Pückler cu un caporal şi 10 husari din Regimentul de Toscana.
Deodată cu el au fost prinşi soţia şi fiul său, precum şi un om care îl ajuta ca servitor. Ajuns la Abrud sub escortă militară tot în ziua de 30 ianuarie 1785, a fost interogat imediat de către maiorul Pückler, asistat de ofiţerii săi şi de magistratul oraşului Abrud. I s-au pus 30 de întrebări, benevolum examen (adică fără tortură; tortura la interogatorii era un fapt considerat normal şi obişnuit în acea epocă). În ziua de 1 februarie 1785 a fost dus sub escortă militară la Alba Iulia, unde a ajuns în aceeaşi zi, fiind întemniţat în cazematele care se aflau sub clădirea gărzii mari (clădirea nu mai există în zilele noastre, fiind demolată în secolul al XVIII-lea). Aici a fost despărţit de soţie şi fiu, care fuseseră şi ei duşi la Alba Iulia. La 7 februarie 1785 vestea prinderii lui Crişan a ajuns la împăratul Iosif al II-lea, care a dispus recompensarea celor care l-au prins cu suma de 300 ducaţi, pe care să-i împartă între ei.
Ştiind ce avea să urmeze, un interogatoriu mai dur, cu chinuri fizice, în care ar fi trebuit să spună totul despre participanții la răscoală, Crişan se spânzură în închisoare cu nojiţele de la opinci, la data de 13 februarie 1785. Capul său a fost expus într-o ţeapă în faţa propriei case. Trupul i-a fost despicat de călău în bucăţi, iar acestea trimise şi expuse public în diverse localităţi (Abrud, Bucium, Brad şi Mihăileni) ai căror ţărani se răsculaseră, cu scopul de a-i îngrozi pe aceştia şi a-i descuraja, ca să nu mai încerce pe viitor să se ridice împotriva nobilimii maghiare din Transilvania.
După ce termină școala este luat în armată, iar după ce satisface stagiul militar se căsătoreşte în satul Cărpeniş unde își crește unicul copil. De atunci, lui Marcu Giurgiu i se spune Crişan pentru că era de loc din ţinutul prin care trece Crişul Alb, iar acestor localnici moţii, oameni de munte, le spun “crişeni”. Dacă Horea a fost liderul moral al răscoalei ţărăneşti, Crişan a fost fără îndoială elementul de acţiune al acesteia. Fost militar în armata imperială, era o fire aprigă şi hotărâtă, era mândru, impunător şi sever. În locurile unde a acţionat, confruntările dintre ţărani şi oamenii înarmaţi ai nobililor unguri au fost de o deosebită violenţă.
Rolul lui Crișan în evenimentele din 1784
În vara anului 1784, având nevoie de soldaţi pentru războaiele pe care le ducea împotriva turcilor şi francezilor, împăratul a Iosif al II-lea a aprobat recrutarea unui număr suplimentar de soldaţi în regimentele de grăniceri din Transilvania. Aceste regimente serveau deja în luptă începând cu 1778. Ţăranii iobagi înrolaţi în aceste regimente de grăniceri scăpau de iobăgie, primind toate drepturile unor cetăţeni liberi, având doar îndatoriri militare. Din cauza situaţiei grele în care trăiau pe moşiile nobililor sau ale statului austriac, un număr mare de iobagi s-a îndreptat spre centrele de recrutare. Nobilii îşi vedeau astfel direct ameninţate interesele, într-un mod grav, deoarece prin înrolarea iobagilor de pe moşiile lor pierdeau o importantă forţă de muncă gratuită şi deci o sursă importantă de câştig. Ei s-au opus plecării iobagilor lor spre înrolare, aceasta fiind scânteia care a declanşat răscoala din anul 1784.
Pe 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crişan cu vestea că Horea a dus noi porunci de la împărat, pe care le va comunica în duminica viitoare (31 octombrie 1784), la biserica din Mesteacăn, îndemnându-i pe iobagi ca în acea zi să vină câţi mai mulţi, cel puţin 4-5 din fiecare sat. Duminică se întrunesc circa 500- 600 de ţărani iobagi, iar Crişan le arătă o cruce aurită, susţinând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să-i îndrume să-şi hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărăteşti de la Alba-Iulia.
La 2 noiembrie, Crişan a adunat iobagii răsculaţi în afara satului Curechiu, încercând să îi convingă să continue drumul spre Alba Iulia, dar ţăranii erau speriaţi de intervenţia trimişilor nobilimii, temându-se că mergând la Alba Iulia le vor fi atacate familiile rămase acasă. Adunarea ţăranilor s-a mutat la biserica din sat, unde până la urmă Crişan a reuşit să îi convingă să se lupte cu nobilimea. De la Curechiu mulţimea iobagilor s-a îndreptat spre Crişcior, unde a sosit înainte de vremea amiezii. Aici a avut loc primul atac, fiind ucişi aproape toţi nobilii întâlniţi în cale, iar casele şi clădirile care le aparţineau au fost devastate şi bunurile jefuite. În jurul orei 15:00, tot pe 2 noiembrie, iobagii au atacat oraşul Brad, unde după ce au ucis o parte din nobilii care opuneau rezistenţă.
Răscoala se întinde, Crișan fiind în continuare liderul miltar. După ce s-a hotărât de către Horea întreruperea răscoalei în decembrie 1784, Crişan a încercat la rândul său să se ascundă, cu gândul ca în primăvara lui 1785 să reia lupta. A fost prins la 30 ianuarie 1785, tot prin trădare, ca şi Horea şi Cloşca, care fuseseră deja capturaţi la 27 decembrie 1784 şi din data de 2 ianuarie 1785 se găseau încarceraţi la Alba Iulia. Crişan a fost trădat de către nouă ţărani din satul Cărpeniş şi din împrejurimile acestuia, în frunte cu preotul Moise. A fost prins pe drumul ce duce spre Ponor şi dus la închisoarea din Alba Iulia. Pe urmele lui Crişan era deja o mică armată compusă din locotenentul Nozdrovitzky din Regimentul De Vins şi sublocotenentul Neustätder din Regimentul Secuiesc, cu 2 caporali, 4 fruntaşi şi 50 de infanterişti din Regimentul De Vins şi maiorul Pückler cu un caporal şi 10 husari din Regimentul de Toscana.
Deodată cu el au fost prinşi soţia şi fiul său, precum şi un om care îl ajuta ca servitor. Ajuns la Abrud sub escortă militară tot în ziua de 30 ianuarie 1785, a fost interogat imediat de către maiorul Pückler, asistat de ofiţerii săi şi de magistratul oraşului Abrud. I s-au pus 30 de întrebări, benevolum examen (adică fără tortură; tortura la interogatorii era un fapt considerat normal şi obişnuit în acea epocă). În ziua de 1 februarie 1785 a fost dus sub escortă militară la Alba Iulia, unde a ajuns în aceeaşi zi, fiind întemniţat în cazematele care se aflau sub clădirea gărzii mari (clădirea nu mai există în zilele noastre, fiind demolată în secolul al XVIII-lea). Aici a fost despărţit de soţie şi fiu, care fuseseră şi ei duşi la Alba Iulia. La 7 februarie 1785 vestea prinderii lui Crişan a ajuns la împăratul Iosif al II-lea, care a dispus recompensarea celor care l-au prins cu suma de 300 ducaţi, pe care să-i împartă între ei.
Ştiind ce avea să urmeze, un interogatoriu mai dur, cu chinuri fizice, în care ar fi trebuit să spună totul despre participanții la răscoală, Crişan se spânzură în închisoare cu nojiţele de la opinci, la data de 13 februarie 1785. Capul său a fost expus într-o ţeapă în faţa propriei case. Trupul i-a fost despicat de călău în bucăţi, iar acestea trimise şi expuse public în diverse localităţi (Abrud, Bucium, Brad şi Mihăileni) ai căror ţărani se răsculaseră, cu scopul de a-i îngrozi pe aceştia şi a-i descuraja, ca să nu mai încerce pe viitor să se ridice împotriva nobilimii maghiare din Transilvania.
Sursa: istorie-pe-scurt.ro
0 Comentarii