Rețeaua Soros s-a întins ca o pânză de păianjen peste România, cuprinzând tot felul de ONG-uri care pretind că reprezintă „societatea civilă" și care funcționează strict cu finanțare din exterior. Potrivit unor rapoarte informative, în această rețea sunt cooptați un număr impresionant de români, care par a forma o nouă „castă conducătoare".
„Iar cum mulţi, foarte mulţi dintre aceştia ocupă în prezent demnităţi şi funcţii importante în statul român, fiind grupaţi mai ales în patru ministere, în frunte cu cel al Justiţiei, îngrijorarea serviciilor româneşti devine oarecum de înţeles. Fără însă că acest semnal de alarmă atât de târziu să şi explice pasivitatea de până acum a structurilor, care au asistat neputincioase la întinderea acestei «pânze de păianjen», care învăluie în prezent mare parte dintre instituţiile statului român", scrie jurnalistul Catalin Tache în articolul din Ziarul Național.
Jurnalistul mai dezvăluie că, dintre instituțiile statului român, Justiția ar fi cea mai acaparată de persoane care au avut legătură cu organizațiile din „rețeaua sorosistă".
Sursa: ro.sputnik.md
0 Comentarii