Un român este între primii 100 de savanţi ai lumii. Este fizician, dar a dezvoltat o teorie în biologie care a uimit lumea

Savantul Adrian Bejan, absolvent al MIT şi profesor la Universitatea Duke (Carolina), este recunoscut, la 68 de ani, ca un adevărat apostol al Teoriei Constructale, care descrie „tiparul“ după care acţionează natura în evoluţia fiecărei rase. Descoperirea este cu atât mai uimitoare cu cât românul este cercetător în termodinamică.

Dacă este să facem un exerciţiu de imaginaţie privind un posibil sondaj de opinie legat de cei mai importanţi români din istorie, probabil că va trebuie să ne resemnăm cu gândul că ne vom pomeni cu un Top 100 dominat în proporţie de 99% de politicieni şi personaje ce vin din istoria îndepărtată.

Din păcate, modul cum a fost aşezată în conţtiinţa publică istoria recentă a românităţii a adus sub refletoare oamenii care au acaparat ecranele televizoarele prin dezbateri politice fără miză, în vreme ce oamenii cu adevărat valoroşi sunt cvasi-necunoscuţi publicului larg.

Un astfel de exemplu este genialul român Adrian Bejan (68 ani), un om de excepţie, părintele teoriei rasiale moderne (aşa numita Teorie Constructală), care trăieşte de ani buni în Statele Unite şi care este plasat de toate marile publicaţii ştiinţifice şi de toate marile universităţi ca fiind unul dintre primii 100 de savanţi ai lumii.

Gălăţean prin naştere

Adrian Bejan s-a născut pe 24 august 1948, la Galaţi, într-o familie de intelectuali, tatăl fiind medic veterinar, iar mama farmacistă, oameni cu gândire progresistă, mai ales că erau pregătiţi şi formaţi în perioada anterioară comunismului.

După cum avea avea să recunoască ulterior savantul, încă din copilărie a învăţat că nu există diferenţe între civilizaţii, chiar dacă ideologii bolşevici, stăpânii din acele vremuri ai României, vorbeau insistent despre superioritatea „omului de tip nou”. Comunist, adică.

Aceasta flexibilitate în gândire (avea să spună, mulţi ani mai târziu, că „n-am simţit nicio diferenţa, n-aveam percepţia despre conceptul Est şi Vest”) au şi fost motivul pentru care, plecat în Statele Unite la vârsta de 19 ani (apoi stabilit acolo), românul avea să se integreze firesc în cultura şi mediul specifice american.

În 1968, pe când era student în anul II la Politehnica din Galaţi, la Facultatea de Inginerie Mecanică (după ce, mai înainte, absolvise Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”), a câştigat o bursă la celebrul Massachusetts Institute of Technology (MIT), iar în 1971 a reuşit să absolve cu rezultate remarcabile renumita universitate americană. În 1975 şi-a doctoratul în inginerie mecanică, perioadă despre care avea să povestească ulterior, pentru National Geografic, că nu a fost deloc uşoară.

Dr Bejan explică Teoria Constructală SURSA VIDEO Youtube

„În 1972, când m-am plâns profesorului J. L. Smith, îndrumătorul meu de doctorat de la Massachusetts Institute of Technology, că mă simt atât de ignorant în comparaţie cu colegii mei mai vârstnici şi mai avansaţi, mi-a spus că ignoranţa poate fi un avantaj extraordinar, cu condiţia să fii inventiv”, declara savantul.

În 1984 devine profesor cu catedră întreagă la prestigioasa Universitate Duke (Carolina de Nord), la Departamentul Inginerie Mecanică şi Ştiinţa Materialelor, cu care colaborează şi în prezent. Acolo avea să pună la punct, de altfel, începând de prin 1990, primele „cărămizi” ale teoriei constructale.

Şi totuşi, ce-i Teoria Constructală?

Pentru a putea înţelege pe deplin lucrurile se cuvine să facem o parantează pentru a explica, evident, cu cuvintele profesorului Adrian Beja, principiile de bază ale Teoriei Constructale.

„Legea constructală se referă la un fenomen universal din natură: generarea configuraţiilor de curgere. Atât prin organismele vii, cât şi prin structurile fizice neînsufleţite circulă felurite fluide: apă, aer, sevă, sânge, fluxuri electrice şi calorice. În tranzitul lor, fluidele au tendinţa de a curge mai uşor, pe căi de mai mare acces”, explică savantul român.

Teoria Constructală formulată de Adrian Bejan spune, în esenţă, că pentru ca un sistem macroscopic de mărime finită să supravieţuiască în timp, configuraţia sa trebuie să evolueze astfel încât să ofere cel mai bun acces pentru curenţii care curg prin el.

„În biologie, ne-am obişnuit cu gândul că supravieţuieşte întotdeauna organismul cel mai bine adaptat. Dar „cel mai bine adaptat“ are, din perspectiva legii constructale, un sens fizic clar: este acel design animal în interiorul şi exteriorul căruia curenţii curg cel mai uşor, iar curgerea locomoţiei animale este cea mai eficientă, asigurând funcţionarea motorului viu cu un consum mai mic de energie, deci de hrană”, detaliază Adrian Bejan, în lucrările sale.

Citiți mai multe pe adevarul.ro