Comentarii

6/recent/ticker-posts

Undă de șoc pentru Austria! Rareș Bogdan a făcut anunțul: Să folosim un pumn de fier

Europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat că România trebuie să schimbe strategia față de OMV Petrom. Declarația liberalului vine în contextul întâlnirii de luni dintre reprezentanții OMV Petrom și cei ai statului român.


Rareș Bogdan spune că România trebuie să schimbe strategia

În contextul întâlnirii de luni dintre reprezentanții OMV Petrom și oficialii statului român, Rareș Bogdan este de părere că România nu ar trebui să accepte cerințele companiei. Europarlamentarul spune că acceptarea renegocierii legii offshore ar fi „o chestiune extrem de gravă”.


„Luni, o delegație OMV vine la Guvern într-o întâlnire cu oficialii statului român privind renegocierea legii offshore astfel încât cei de la OMV Petrom, care sunt parte a proiectului Neptun Deep, să poată să vândă prin hub-ul de la Baumgarten de lângă Viena mai mult de 50% din gazul care trebuie vândut de statul român. Dacă oficialii statului român vor accepta acest lucru este o chestiune extrem de gravă”, a zis Rareș Bogdan, la B1 TV.

În opinia sa, strategia de negociere ar trebui să fie schimbată. Dacă până acum statul român a acționat cu bun simț, acest lucru trebuie să înceteze, a mai spus europarlamentarul liberal.


„Strategia pe care România a abordat-o – cu bun simț și eleganță la nivel mondial – trebuie să înceteze. Trebuie să folosim un pumn de fier, chiar dacă într-o mănușă de catifea. 7% din PIB-ul Austriei este adus de companii prezente în România și 3% din totalul PIB-ului Austriei este făcut de compania OMV Petrom”, a mai spus Bogdan.

Luni vor avea loc discuții între OMV Petrom și statul român privind legea offshore

CEO OMV Alfred Stern va avea o discuție cu premierul Marcel Ciolacu. Vizita sa are loc în contextul în care statul român a fost acționat în judecată, fiind reclamate prevederi din Legea Offshore, displăcute de OMV. Se pare că Austria vrea mai multă libertate în exportul gazelor din Marea Neagră către vest.

OMV a acționat în judecată statul român la Curtea Internațională de arbitraj de la Paris – ICC. Toate se întâmplă din cauza unor prevederi din Legea Offshore. Acestea îi impun anumite limite în ceea ce privește modul în care poate dispune de producția de gaze naturale din Marea Neagră.

Plângerea este îndreptată și împotriva companiei Romgaz Black Sea Limited, ce operează împreună cu OMV Petrom zăcământul din Marea Neagră. Legea Offshore prevede că gazele exploatate din Marea Neagră trebuie să asigure consumul intern, ceea ce nu este pe placul Austriei.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii