"Vom fi un popor de bolnavi analfabeți. Dacă ați vedea ce cereri scriu analfabeții cu studii superioare!" Liviu Muntean, managerul Spitalului de copii din Brașov

A ajuns în sfârșit acasă după 35 ore legate de muncă. Aproape 100 de consultații, șapte intervenții chirurgicale - adevărat, doar două de amploare, restul mai mici, dar totuși delicate, la copii -, o acțiune împreună cu elevii Colegiului Național 

„Andrei Șaguna” de Ziua Copilului, o conferință de presă, plus activitatea managerială de rutină zilnică.

Nu se plânge, dar e normal pentru un medic? Nu, nu este singurul. Mulți dintre colegii săi din țară au cam același program. Cât vor rezista? Cât poate fiecare. Merită? „Cu siguranță nu”, crede el. Apreciază cineva? „Cu siguranță nu. Pacienții cred că li se cuvine, că e normal, li s-a inoculat ideea că ei ne plătesc și atunci pot abuza de noi oricând și oricum. Mai vorbește cineva despre colegii medici morți în spital, la datorie ? Câteva zile, apoi doar familia”, ne spune Liviu Muntean, managerul Spitalului clinic de copii din Brașov.

Liviu Muntean este medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică, elev al profesorului Alexandru Pesamosca și al profesorului Gheorghe Burnei, doctor în științe medicale, managerul Spitalului clinic de copii din Brașov din 2013 „pentru că nu am mai suportat doar să mă plâng ca alții și să nu fac nimic, cu orice risc, în ciuda rugăminților familiei”.

„Nu fac politică, nu am fost numit politic, am avut un interimat lung la pensionarea fostului manager, numirea mea fiind datorată faptului că nu a vrut nimeni să fie manager și pe bună dreptate. Am dat concurs apoi, mi-am propus să demonstrez că se poate, că omul sfințește locul. Am concurat singur și era cât pe ce să nu iau examenul, a fost foarte serios, proiectul de management a impresionat totuși comisia”, arată directorul Spitalului clinic de copii din Brașov.

Liviu Muntean a acordat un interviu pentru Republica.ro.

- Ați declarat la un moment dat că ați preluat spitalul pe care îl conduceți cu o datorie de un milion de euro și ați reușit să o achitați în primul an. Cum ați reușit?

- Cumpărând la prețul cel mai mic și încercând să limitez cheltuielile acolo unde mi s-a părut mie că exista risipă. În plus, am găsit înțelegere la Casa de asigurări și am avut un contract bun pentru spital.

Despre salariile medicilor

- Ce salarii au medicii în spital (înainte de aprobarea ordonanței cu salarizarea bugetarilor - n.n.)?

- Un rezident anul I, cam 1.900-2.000 lei brut, un specialist spre 3.000 de lei, un medic primar cam 4.000 de lei. Spre comparație, în Elveția, un rezident de neurologie are 5.000 euro pe lună. Garantat nu muncește ca în România, ci mult mai lejer, iar munca lui este apreciată și valorizată. Nu știu dacă găsiți un medic în România care să pună pe primul plan salariul insuficient. Desigur, salariile sunt mici, absolut insuficiente, și asta o problemă, dar nu asta este principala. Principala problemă este într-adevăr lipsa dotărilor. Uneori zicem că suntem maeștrii improvizațiilor, reușim să ne descurcăm cu ce avem. Sistemul la ora actuală supraviețuiește datorită profesioniștilor care mai sunt în sistem și nu datorită infrastructurii.

Despre medicii care condiționează actul medical de plăți informale

- Ce părere aveți de medicii care condiționează actul medical de plățile informale? Pe de altă parte sunt pacienți care vor să își arate recunoștința față de medicul care a salvat viața copilului.

-Cum ați văzut prin presă, și în Brașov au fost medici reținuți și li s-a interzis să practice medicina pentru faptul că au condiționat actul medical. Părerea mea personală este că celor care condiționează actul medical nu trebuie să li se ia dreptul de practică doar o perioadă, ci trebuie să li se ia definitiv. Nu trebuie să existe nici un fel de condiționare a actului medical. Nici măcar o aluzie fină făcută acelui pacient care să priceapă, cumva. Ar trebui să nu existe așa ceva în relația medic-pacient. Pe de altă parte, este foarte greu să nu accepți de exemplu un buchet de flori, o cutie de bomboane sau de cafea drept recunoștință de la un pacient. Pacientul are sentimentul că medicul nu face pentru el tot ceea ce trebuie în momentul în care nu dorește absolut nimic de la pacient. Sunt pacienți care doresc să își manifeste recunoștința. Cei care vin la mine și la colegii mei noi îi îndrumăm și le oferim fie posibilitatea de a da cei 2% din impozit spitalului, fie de a dona, ca totul să se facă la vedere. Încercăm să fim cât mai transparenți și cât mai la vedere.

Despre scandalul Hexi Pharma

-La începutul scandalului cu Hexi Pharma ați avut o postare pe Facebook în care v-ați declarat „paralizat de frică” pentru că, în ultimii ani, ați pus în pericol sănătatea pacienţilor. De ce ați cumpărat de la Hexi Pharma?

-Înainte de a fi manager de spital sunt medic și sunt și chirurg. Am lucrat cu acele substanțe, m-am spălat cu ele pe mâini. Am pus poate în pericol sănătatea sau chiar viața pacienților. Pe de altă parte, m-am pus în pericol pe mine, personalul care lucrează acolo, poate că am dus acasă infecții la familie. Ca manager de spital am fost acel cumpărător de bună credință care a cumpărat marfa stricată și i-a arătat-o cineva că e stricată. Noi facem toate achizițiile de pe sistemul electronic SEAP, și evident că atunci când se achiziționează ceva se verifică toate prețurile existente pe SEAP la acel tip de dezinfectant. Hexi Pharma avea într-adevăr prețuri cu mult mai mici decât următorii clasați, se apropia chiar și de 50% la anumite repere. Și vă dați seama că nu îți permiți ca instituție publică să cumperi mai scump. Abia în momentul în care aș fi cumpărat la pretul mai mare vă garantez că erau pe capul meu Curtea de Conturi, sau mai știu eu cine să mă întrebe de ce am cumpărat mai scump, când existau altele mai ieftine. Aveau toate avizele posibile, așa cum le aveau toți ceilalți. Noi am schimbat dezinfectanții, dar am vreo garanție că aceștia cu care lucrez acum sunt mai buni? Au exact aceleași avize. De unde știu eu că aceștia sunt buni sau că peste o lună nu va exista un scandal cu firma de la care cumpăr acum. Poate nu sunt diluați, poate au altceva. Am vreo garanție? Nu am nicio garanție. Ca medic uneori ești obligat să faci compromisuri în beneficiul pacientului. Să zicem că ești un oncolog, un profesionist, te uiți la pacient, când are cancer deja știi care e speranța lui de viață. Și știi că ai la dispoziție 2-3 medicamente care nu te satisfac, care sunt de nu știu când, statul nu îmi cumpără altceva, dar uite că dacă aș intra pe un studiu clinic poate că aș putea să îi mai prelungesc viața. Este și o provocare ca profesionist în plus. Și te trezești după nu știu câți ani de zile că nu știu ce ai făcut, că te-ai dus într-o excursie și că ai administrat acele medicamente, dar medicamentele alea poate că au prelungit viața unor oameni și altfel nu le-ai fi avut la dispoziție. De asta am zis că e un compromis în folosul pacientului, nu zic că e corect, dar adevărul e undeva la mijloc. Aici nu există alb și negru.

-În cazul dezinfectanților diluați, la spitalul pe care îl conduceți cum au ieșit probele?

-La noi două dintre probe nu au ieșit bine. Soluția cu care ne spălam noi chirurgii la blocul operator a ieșit diluată la jumătate, iar un detergent pentru suprafețe era mai mult diluat, de 10-12 ori cred.

-După izbucnirea scandalului Hexi Pharma v-au sunat părinți ai copiilor operați, îngrijorați, să vă întrebe dacă le sunt copiii în pericol?

-Pacienții sunt mai raționali și mai echilibrați în toată nebunia asta. Ei când au încredere au încredere într-un medic. Au venit pacienți programați pentru operații și au întrebat domnul doctor, este sigur să ne internăm in spital? Da. Dacă dumneavostră ziceți că nu este nici un fel de problemă, noi avem încredere și ne internăm. Pacientul are încredere în noi bazându-se pe faptul că nu suntem chiar nebuni să îi punem în pericol. Iar eu vă spun că am scos statistici pe ultimii ani, în spital la noi nu s-a murit din cauză de infecții nosocomiale.

„În aprilie am raportat doar o singură infecție nosocomială, pentru că doar aceea s-a încadrat în criteriile prevăzute în lege”

-Este o problemă cu raportarea infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare. Sunt subraportate. Câte infecții ați raportat în ultima lună?

-Noi le raportăm lunar la direcția de sănătate publică. Vă pot spune că, dacă iei de exemplu 1.000 de probe, 200 ies pozitive, dar nu poți să declari că ai infecții nosocomiale. Nu am reușit, în luna aprilie, să raportăm decât o singură infecție nosocomială, pentru că doar aceea s-a încadrat în criteriile prevăzute în lege. Sunt mai multe criterii pentru ca o infecție să fie declarată infecție nosocomială, adică făcută în timpul spitalizării. Dacă mie îmi vine un nou născut din maternitate cu infecție neonatală că nu știu ce fel de naștere a fost și moare la mine în spital, aceea nu este considerată infecție nosocomială la mine în spital, chit că el a murit de infecție, pentru că el a venit cu ea din altă parte. Așa sunt criteriile de raportare.

-Criteriile de raportare a infecțiilor nosocomiale sunt aceleași la nivel european?

-Nu știu dacă legea este armonizată.

-Câți medici epidemiologi aveți în spital?

-Unul. Spitalul nu e mare, are 200 de paturi. Eu am fost fericit că am reușit să îl angajăm și că e un medic bun. Probabil că trei sferturi din spitalele din România nu au medic epidemiolog.

„Am fost împinși ca vitele la abator pe culoarul cumpărării de la Hexi Pharma”

-Revenind la contractele cu Hexi. Mai mulți directori de spitale ar fi fost mituiți. La dvs au încercat să vină cineva să vă dea ceva de înțeles în această direcție?

-Am rugat-o pe șefa de la achiziții să convoace pe reprezentantul de la Hexi să reziliem contractele, atunci când a apărut scandalul. Nu am stat pe gânduri, am înlocuit imediat dezinfectanții Hexi. Îi înlocuisem pe răspunderea mea cu trei zile înainte ca Ministerul Sănătății să ne spună oficial să îi înlocuim. Am cerut să fie chemat reprezentantul firmei să reziliem contractele. A venit cu el la mine în birou, omul zice „A, v-ați modificat biroul”. Biroul meu a fost modificat în iunie 2014. Mai mult decât atât, când s-a prezentat domnul, nici nu i-am reținut bine numele din prima, evident că nu m-am văzut cu el. Dacă e să gândim logic, afacerea Hexi a fost atât de bine structurată încât după părerea mea această firmă nu avea nevoie să se ducă să dea mită nicăieri. Erau producători, distribuitori, aveau avize date de Ministerul Sănătății, erau pe sistemul electronic de achiziții publice la prețul cel mai mic. Dacă aș avea un business de genul acesta de ce să dau mită? Pentru că oricum sunt obligați toți să cumpere de la mine. Am fost împinși ca vitele la abator pe culoarul cumpărării de la Hexi. Când ți-ai gândit afacerea ca să acoperi toate posibilitățile, ce nevoie mai era să dai mită? Din punctul meu de vedere Hexi Pharma era businessul perfect.

„Încotro ne ducem dacă o treime din medicii oncologi din Romania îi terfelim?”

-Un medic din Marea Britanie ne explica cum medicii care beneficiază de facilități gen excursii din partea companiilor farma trebuie să le declare la stat pentru a fi impozitate. Pe când la noi nu se întâmplă așa.

-În toată lumea este așa, nu e o invenție românească. Dar noi în ultima vreme parcă am luat-o razna. Au luat 77 de oncologi, o treime din oncologii din România, au mai luat nu știu câți cu studiile clinice, l-au luat pe profesorul Lascăr, au luat-o pe doamna Monica Pop, de la Spitalul de oftalmologie. Încotro ne ducem dacă o treime din medicii oncologi din Romania îi terfelim? Ce fac bolnavii? Terfeliți-i, dar oferiți-le soluții celor ce rămân bolnavi în țara aceasta. Nu e suficient să vii și să spui că dezinfectanții de la Hexi sunt niște nenorociri, nu le mai folosiți. Perfect, nu le mai folosesc. Ce variantă am? Nu îți dă nimeni o variantă. Ca manager de spital rămâi singur. Nu îți spune nimeni nimic. Eu peste două, trei luni sau peste un an s-ar putea să fiu de vină că am folosit acum alte dezinfectante, pentru o lună, două. Nu știu care altele. Trebuie făcută curățenie în sistem, dar va fi foarte greu. Este nevoie de o viziune, o acțiune coerentă. Și toată lumea să facă la fel.

Despre antibiotice. „Am constatat că rezistența la anumite antibiotice crește”

-Medicul Cârstoveanu de la Spitalul „Maria Sklodowska Curie” din București a declarat, într-un interviu în Republica.ro, că medicamentele generice pentru infecții sunt apă de ploaie. În Occident în cazul unei septicemii medicii folosesc ampicilina și gentamicina, dar în România noi nu se poate, pentru că nu au efect. Dvs ce prescrieți la o infecție?

-Avem în spital și Comisia medicamentului și bioetica, tot felul de protocoale - pentru că am trecut prin procesul de acreditare - prin care administrăm antibiotice, pornind de la simplu la complex. Nu sărim din prima cu cel mai tare antibiotic. Și se cam știe în functie de ce boală are pacientul cu ce să începi, chiar în lipsa unei culturi la început, cultură care îți apare doar peste câteva zile. Dar noi ne facem, în acealași timp, tot felul de studii privind rezistența la antibiotice în spital și am constatat și noi în utlima vreme că rezistența la anumite antibiotice crește. Vă dau numai un exemplu. Noi foloseam mult în ortopedie oxacilina, medicament antibiotic de elecție pentru stafilococul auriu. Am constatat că nu mai merge așa de bine. Am făcut studii, ultima cifră cred că arăta că peste 60% deveniseră rezistenți la oxacilină. Și atunci nu o mai dăm. Sau dacă o dăm trei zile la început și vedem că nu merge, o înlocuim.

„Multe farmacii nu sunt farmacii, sunt magazine. Cum mă duc să iau pâine și lapte, așa cumpăr și antibiotic. Poporul român face abuz de antibiotice”

-Din ce cauză credeți că a crescut rezistența la antibiotice? Credeți că de vină ar fi concentrația substanței active?

-Nu sunt neapărat convins de asta, dar poporul român este un popor care face abuz de antibiotice. Vin persoane la consultație și spun: Păi copilul a avut temperatură aseară, i-am dat deja niște augmentin. Cum să nu îi dau antibiotic, că avea febră. Nu știe să spună cât a avut, că nu a pus termometrul. Românul crede că antibioticul scade febra. Antibioticul nu i l-a recomandat niciun medic, se duce de regulă la farmacie și ia direct un antibiotic tare, iar după ce face un tratament de 3-5 zile cu așa ceva ajunge în spital. În timp așa se ajunge la rezistența la antibiotice. În Vest nu se întâmplă așa ceva. Duceți-vă la o farmacie în Vest și încercați să cumpărați antibiotic și o să vedeți că nu puteți. La noi farmacista îi mai și explică cum să îl ia. La noi multe farmacii nu sunt farmacii, sunt magazine. Cum mă duc să iau pâine și lapte, așa cumpăr și antibiotic. Nu e în regulă.

-Consiliului Concurenței propunea, la un moment dat, acordarea de stimulente financiare pentru medici pentru a-i încuraja să prescrie medicamente generice, care sunt cu 35% mai ieftine. Ce părere aveți?

-Zeamă de bisturiu. În chirurgie de regulă noi operăm copii sănătoși, o să vă sune ciudat, dar cam așa e. Operam copii nici răciți, nici cu diaree, nici cu alte probleme. Mai e nevoie câteodată să mai facem câte o profilaxie, să dăm și noi un antibiotic, la o infecție. Noi suntem printre cei ce nu prescriem multe medicamente. Dacă vine un pacient la mine și eu vreau să îi presciu un medicament generic, pacientul va fi primul nemulțumit. El dacă vede în farmacie că medicamentul pe care i l-ai prescris costă trei lei, e convins că nu e bun pentru că este prea ieftin. Așa s-a învățat să gândească. Vă rog, să nu se supere nimeni pe mine. Și pacientul respectiv se va duce la alt coleg de-al meu, dacă și acolo pățește la fel se va duce la încă un medic, până va obține antibioticul cel scump pe care îl dorește el. Cât despre stimulentele pentru prescrierea de medicamente generice, cred că fiecare medic trebuie să decidă în funcție de pregătirea pe care o are ce medicament prescrie.

„Eu la ora asta vă spun că în România există analfabeți cu studii superioare, doamnă! Aceștia mă aduc pe mine la disperare”

-Dacă v-ați întâlni cu premierul Cioloș sau cu ministrul Sănătății, ce le-ați transmite?

- I-aș întreba cât timp au la dispoziție. Să știți că și lor le-aș transmite, dar și presei că, dacă corpul medical din țară suntem în situația în care suntem, acest lucru este în cea mai mare parte și din cauza guvernanților, într-adevăr, dar și din cauza și mass mediei care a prezentat prea mult lucrurile negative. Asta, făcută 15-20 de ani, lasă urme. Așa scade și încrederea pacientului în medici. Poate este o chestiune subconștientă, omul vrea cel mai puternic antibiotic pentru că în mintea lui se întreabă: Oare medicul acela știe ce spune? Lasă că mai bine iau un antibiotic mai puternic și totul o să fie în regulă. Pe mine mă deranjează foarte tare când se spune că au plecat din țară medicii buni și au rămas cei proști, pe care nu i-a vrut nimeni dincolo. Eu vă zic că nu e așa. Ghinionul sau norocul meu a fost că mi-am luat toate examenele la timp și am găsit de lucru și am rămas în țară, pentru că toți colegii mei care nu și-au luat examenele, din diferite motive, nu au avut încotro, și au plecat și au ajuns medici buni și profesează acolo unde sunt. Și eu, dacă nu aveam norocul să prind un post în sistem, sigur plecam. Sistemul acesta încă funcționează datorită profesioniștilor care au rămas în sistem, așa cum spuneam. Continuați, instituții ale statului, continuați în același stil, radeți o treime din oncologi, acum văd că au probleme cu studiile psihiatrice, luați-l pe profesorul Lascar, o somitate în chirurgia plastică, luați-o pe doamna Monica Pop, care nu mai trebuie să spun ce e în chirurgia oftalmologică și să vedeți ce rămâne la urmă! Problema va apărea și se va răsfrânge tot asupra pacientului român, pentru că medicii vor face un pas în spate și vor zice da, trebuie să lucrez numai conform legii, fără compromis, compromis înseamnă că faci orice ca pacientuui să îi fie bine. Și faptul că vii la spital sâmbăta noapte de acasă să operezi e un compromis pe care îl faci cu familia ta. Toți medicii vor zice da, ok, atunci de ce să mai muncesc eu 31-32 de ore legate, să rămân la spital după gardă? Uite, nu mai rămân, nu mai fac gărzi. Nu mai pot să îi prescriu pacientului decât nu știu ce? Perfect, îi prescriu doar nu știu ce. Îmi trebuie următoarele zece lucruri ca să operez un pacient și eu am numai nouă dintre ele? Domnul pacient, îmi pare rău, eu nu te pot opera. Nu va mai face nimeni eroisme, exces de zel, iar lucrul acesta se va răsfrânge asupra pacientului care săracul nu are nici o vină. Aș transmite să aibă un pic de grijă de corpul medical …La un moment dat au emigrat asistentele în masă. Noi, doctorii, eram disperați, făceam echipe între noi pentru că nu mai aveam asistentă la blocul operator. Nu este normal să se întâmple așa. Zeci de mii de asistente au plecat. Când zic corpul medical nu mă refer doar la medici. Dacă nu avem puțină grijă, eu cred că în următorii câțiva ani vom fi un popor bolnav și analfabet, dar aceasta este altă discuție pe care o veți avea cu alții. Eu la ora asta vă spun că în România există analfabeți cu studii superioare, doamnă! Aceștia mă aduc pe mine la disperare. Cei care au câte două-trei diplome și master. Iar ei sunt de fapt analfabeți. Dacă îi vedeti ce cereri scriu, sau ce hârtii trimit, nu vă vine să credeți. Poporul acesta va fi un popor de analfabeți bolnavi, dacă nu se iau măsuri rapid. Generația celor de 40 și ceva de ani, în momentul în care va dispărea natural din sistem, va fi un dezastru maxim, pentru că nu vine nimic din urmă. De asta trebuie să aibă grijă: să vină ceva din urmă. Cum îi încurajează pe cei tineri să vină din urmă, să rămână în țară?

Sfatul pentru un tânăr medic: „Să își ia picioarele la spinare și să plece în Vest. În secunda asta.”

-Ce i-ați transmite un medic tânăr?

-Să își ia picioarele la spinare și să plece în Vest. În secunda asta. Păi ce să facă în sistemul acesta? Își termină rezidențiatul și ajunge un specialist tânăr. Are loc de muncă? Nu are loc de muncă. Începe și se duce la concursuri, dacă are noroc să ia, perfect. Dar dacă nu ia, ce face? După șase ani de facultate și cinci sau șase ani de rezidențiat, adică pe la vârsta de 30 de ani.

-Nu este nevoie de medici în spitale?

-Este nevoie de medici. Dar legislația...Bun, eu am un spital de 225 de paturi. Cum normez doctorii? Păi normez doctorii la numărul de paturi. Un medic la 10 paturi să zicem. Asta înseamnă că mie la 225 de paturi îmi trebuie 22 de medici? Păi nu e chiar asa. Nu poți să judeci așa. Sunt secții unde un medic se poate ocupa de 10 pacienți, dar sunt secții unde dacă are cinci pacienți e terminat, depinde și ce pacienți ai și ce patologie. Ca manager am pe o secție trei-cinci medici. Și văd că un medic tratează 100 de pacienți pe lună, zic la nimereală, și altul 20. Iar lucrul acesta se întâmplă lună de lună. Medicii au același salariu. Cum îl stimulezi pe acela care tratează 100 de pacienți într-o lună să muncească tot așa? Pentru că el va zice la un moment dat că de ce să trateze 100 când colegul tratează 20 de pacienți și are același salariu cu el. În timp își va reduce motoarele. Cel care tratează 20 de pacienți pe lună zice de ce să trateze el mai mulți. Cum îi stimulezi? Inițiativa de care am auzit, cu bonusuri pentru performanță, asta ar trebui să facă guvernul. Să stimuleze performanța. Cel care a muncit triplu să câștige triplu.

-Ați avut un caz mai deosebit care v-a impresionat?

-Cazul unui adolescent pe care, undeva la jumătatea tratamentului, l-am preluat eu de la un coleg care a ieșit din sistem. Adolescentul, care cred că a trecut de 100 de intervenții chirurgicale, a pierdut până la urmă unul din membrele inferioare. Asta m-a impresionat într-adevăr. M-am simțit neputincios și neajutorat că nu am putut să fac mai mult pentru el ca medic, iar statul nu a putut să facă mai mult pentru el decât să îi suporte 10% dintr-o proteză de membru inferior. Și vorbim de un copil. Din răsputeri m-am luptat pentru el și nu am putut să o scoatem la capăt. Din fericire puține cazuri de genul acesta am avut în carieră.

Articol preluat integral de pe portalul republica.ro