Comentarii

6/recent/ticker-posts

American în România: „Bucureștiul are clădiri superbe și restaurante excelente; castelul Bran este supraevaluat” VIDEO

Ben Pierce Jones, un american foarte pasionat de călătorii, a petrecut câteva zile în această vară în România, prezentându-și ulterior impresiile într-o filmare virală pe YouTube.



Filmarea lui Ben Pierce Jones pe YouTube a strâns până acum peste 28.000 de vizualizări și sute de comentarii pozitive.

Americanul pasionat de călătorii a făcut în prezentarea sa și o scurtă prezentare a istoriei României și a originii limbii române.

„România are o istorie incredibilă, de la bătăliile cu romanii și până la regimul dictatorial al lui Ceaușescu”, spune Ben.

Turistul american a făcut și câteva referiri la prețurile din București și din România, acolo unde a poposit în prima parte a sejurului său.

„Deși este în Uniunea Europeană, România nu este o țară foarte ieftină. La un restaurant aflat aproape de Piața Universității din București, prețul unui fel de mâncare poate sări și de 20 de dolari, în timp ce o băutură era minimum șapte dolari. Sfatul meu ar fi să nu luați taxiuri în București, sunt scumpe, sunt destui taximetriști care vor să te păcălească, e mult mai rentabil să iei un Bolt sau Uber. Metroul este, de asemenea, o opțiune foarte bună pentru a merge prin București”, precizează vloggerul american.




Ben Pierce Jones a făcut referiri și la mâncarea românească în filmarea urcată pe canalul său de YouTube ”Tales from the Road”, unde are aproape 20.000 de abonați.

„Românii mănâncă foarte multă carne, iar mâncarea românească, deși delicioasă, este una grea. Personal, felul meu preferat de mâncare sunt papanașii”, mărturisește Ben.

Americanul a făcut și un top al locurilor sale preferate din România. Iar pe primul loc s-a situat Bucureștiul, pentru arhitectura sa superbă: „Bucureștiul are absolut tot, de la locuri și clădiri superbe până la restaurante excelente”. Pe locul al doilea în topul său personal s-au situat la egalitate orașele Brașov, Sibiu și Sighișoara.

Locul trei în top a fost ocupat de castelele din țara noastră. Ben critică însă vehement Castelul Bran, despre care spune că este ”supraevaluat și nu merită prețul piperat perceput la intrare. Sunt multe alte castele în România mult mai frumoase, în frunte cu castelul Peleș”.

Ben a plasat Timișoara pe locul patru în topul preferințelor sale, iar pe locul cinci s-au situat orașele Iași și Constanța.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii