Comentarii

6/recent/ticker-posts

AUR începe demersurile pentru două referendumuri: familia dintre un bărbat și o femeie şi introducerea în Constituţie a plăţilor cu numerar / În guvernarea PSD condus de Dragnea a fost organizat un referendum pentru familie, care a eșuat

Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a anunţat, miercuri, demararea demersurilor pentru două referendumuri care vizează familia dintre un bărbat şi o femeie, respectiv plăţile în numerar. „Vrem să anunţăm demararea demersurilor pentru două referendumuri importante, pentru familia dintre un bărbat şi o femeie şi pentru numerar.


 Se va constitui un grup de iniţiativă la notar, conform legii, strângere de semnături pentru plăţile în numerar, pentru introducerea în Constituţie a plăţilor cu numerar. Am văzut şi în alte ţări că se întâmplă acest lucru, în Austria, în Elveţia”, a precizat miercuri George Simion, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Liderul AUR a menţionat că ambele referendumuri se pot organiza în aceeaşi zi.Definirea familiei în Constituție ca fiind căsătoria dintre un bărbat și o femeie a mai fost în prim plan în timpul guvernării PSD condus de Liviu Dragnea. Referendumul organizat în octombrie 2018 a eșuat, pentru că doar 21% dintre cetățenii cu drept de vot au mers la urne. PSD, UDMR și PMP au fost atunci singurele partide care au cerut electoratului să voteze DA la referendum, în timp ce ALDE și PNL au lăsat la latitudinea cetățenilor, iar USR și Mișcarea România Împreună (Ro+) au cerut explicit votanților să boicoteze referendumul.

În altă ordine de idei, George Simion a acuzat autorităţile române că nu iau atitudine faţă de primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care strânge semnături pentru „un inventat steag al unui inventat ţinut”.

„Atrag atenţia că primarul din Sfântu Gheorghe, domnul Antal Arpad, strânge semnături în aceste zile pentru un inventat steag al unui inventat ţinut şi autorităţile române, prin partidele de guvernare, prin tăcere, sunt vinovate de acest lucru”, a transmis Simion.

Pe de altă parte, liderul AUR le-a solicitat autorităţilor române să condamne „felul evaziv, ba chiar jignitor” al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski faţă de „noţiunea de limbă moldovenească”.

„Cerem autorităţilor române să condamne, pentru că AUR cu siguranţă o face, felul evaziv, ba chiar jignitor, al preşedintelui Zelenski faţă de noţiunea de limbă moldovenească, care este perpetuată de autorităţile de la Kiev”, a susţinut Simion.

Definirea familiei în Constituție ca fiind căsătoria dintre un bărbat și o femeie a mai fost în prim plan în timpul guvernării PSD condus de Liviu Dragnea. Referendumul organizat în octombrie 2018 a eșuat, pentru că doar 21% dintre cetățenii cu drept de vot au mers la urne.

PSD, UDMR și PMP au fost atunci singurele partide care au cerut electoratului să voteze DA la referendum, în timp ce ALDE și PNL au lăsat la latitudinea cetățenilor, iar USR și Mișcarea România Împreună (Ro+) au cerut explicit votanților să boicoteze referendumul.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii