Florian Colceag este licenţiat în matematici fractale, doctor în economie şi specialist internaţional în guvernanţă sustenabilă. Profesor cu peste 20 de ani de experienţă în educaţia copiilor supradotaţi şi în antrenarea olimpicilor la matematică, a obţinut peste 60 de medalii de aur la competiţii internaţionale în această disciplină.
Este reprezentant în România al World Council for Gifted and Talented Education. Profesorul Florian Colceag este, de asemenea, fondatorul IRSCA Gifted Education – România (asociaţie non-profit cu scopul de a promova şi sprijini dezvoltarea persoanelor cu har şi talent în toate domeniile) şi preşedintele EDUGATE (Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi si Talentaţi). Este autorul proiectului „Noua Constituţie” (făcut deja public), coautor al „Programului de Retehnologizare şi Modernizare Tehnologică a României” şi, în sfârşit al proiectului MODELUL DE ŢARĂ.
“Oamenii au nevoie de crize pentru a se trezi. Doar in mijlocul unei mari crize omul se schimba“, afirma profesorul Florian Colceag in cadrul unor serii de seminarii pe teme de educatie (scolara, economica, a mediului, a gandirii, etc).
Criza ne pune in fata o alegere: fie ne schimbam in totalitate si re-devenim oameni, fie continuam ca si pana acum si ne indreptam spre distrugere.
“Acesta este marele moment istoric pe care il traieste omenirea, moment in care omenirea descopera puterea de a da si de a lua”, ne face atenti Florian Colceag in preambulul acestei discutii-interviu.
R: Unde gresim cel mai tare, ca parinti, ca profesori?
F.C: Cate minute pe zi i se cere unui copil sa fie genial? Dar unui adult?
Cate minute pe zi unui elev i se cere sa fie uman? Dar unui adult? Cate minute pe zi i se cere sa fie sensibil la problemele altora? Dar intelept? Dar empatic, intuitiv? Cate minute pe zi, societatea, sistemul de invatamant cere elevilor sa aiba calitati? V-a cerut vreodata societatea? Crizele va cer asta, catastrofele, pentru ca altfel nu se poate rezolva o catastrofa.
Unde gresim? Abordarea noastra e gresita. Daca nu le cerem sa-si dezvolte calitati, copiii nu cresc in valoarea lor personala. Nu cresc, nu dezvolta aceste calitati, nu sunt solicitate, nu sunt hranite. Daca nu remarcam aceste calitati, daca nu le laudam, nu le ridicam la un anumit grad, nu ii invatam sa le foloseasca in mod corespunzator, copilul se aplatizeaza. Noi ce-i cerem de fapt unui elev? Sa fie obedient, sa fie punctual, sa-si faca bucatica de tema fara pasiune, sa reproduca, sa fie un magnetofon.
Ne irosim viata pe tot felul de placeri care ingrasa niste oameni de hartie, care fabrica bani si manipuleaza pe altii cu bani, in loc sa ne uitam la nevoile celorlalti, sa-i ajutam cu puterile noastre.
Deci facem un prost managemant al crizelor in clipa in care nu cultivam caracteristicile inalte ale copilului, care inseamna darurile cu care s-a nascut.
Aici e marea schimbare de paradigma, care se duce pana la nivel foarte tehnic.
Trebuie sa ne gandim ca proiectam educatia pentru 20 de ani. De ce fel de calitati va fi nevoie in 20 de ani? Trebuie sa le dam posibilitatea sa-si imparta calitatile celorlalti, sa-i grupam in asa fel incat, pe abilitati sa se completeze intre ei, sa se ajute reciproc. Iata o schimbare de paradigma. Stilul de invatare trebuie respectat, inteles si cultivat.
R: Numiti trei valori in care credeti
F.C: Eu nu cred in valori. Valorile sunt cantitati perisabile. Cred in capacitatile umane de a ajunge oricat de departe si cred in coerenta acestui univers care e dincolo de valori. Si mai cred in echilibrul general al lucrurilor, dar in sistemul de valori umane nu pot sa spun ca, cred foarte mult pentru, pentru ca timpul le schimba. Le schimba profund. Un exemplu in directia asta ar fi cavalerismul, care era valoarea numarul unu al secolelor trecute si care s-a deteriorat pana la disparitie. In loc de cavalerism avem magarie.
R: Si totusi cum reasezam o scara a valorilor care astazi pare rasturnata? Este nevoie de niste valori care sa ne ghideze.
F.C: Le re-inventam, valorile sunt un sistem masurabil, iar orice este masurabil devine contradictoriu. Exista o celebra teorema care spune ca orice sistem axiomatic finit cu o metrica inclusa, deci masurabil, e contradictoriu. De fiecare data cand punem in valoare, sa vindem, sa pretuim, sa pretaluim, stricam echilibre- o entitate oarecare, om, o planta pe care incerci sa o valorifici si-i schimbi locul in care ea s-a hranit si crescut si-i schimbi atmosfera care i-a permis sa aiba tot ceea ce are extraordinar, o omori.
Dar noi gandim comercial, din pacate, in loc sa gandim uman. Din cauza asta nu doresc valori. Ceea ce doresc e ceea ce face sa creasca totul si acestea sunt calitatile.
Calitatile sunt cele mai importante pentru ca, pe masura ce le imparti, cresc. Inteligenta este o calitate, imparti inteligenta, creste inteligenta. Bunatatea e o calitate. Imparti bunatate creste bunatate. Intelepciunea e o calitate. Imparti intelepciune, creste intelepciune. Omenia e o calitate.
Banii sunt o valoare- ii imparti ii pierzi. Faima e o valoare, O imparti, o pierzi. Nu te poti duce sa te bati cu caramida in piept fara sa te deteriorezi, ca faima, ca imagine.
Valorile sunt perisabile. Calitatile sunt nemuritoare.
R: De ce ne este atat de greu sa facem trecerea, schimarea de paradigma?
F.C: Ne vine greu pentru ca noi suntem fortati de societate sa ne adaptam unor nise inguste, in care nu ni se cere sa facem minuni, din contra ni se cere sa facem putin, deseori nici macar bine. Suntem fortati, intr-un fel sa ne deterioram ca spirit, ca gandire, ca personalitate, iar atunci ne pierdem orizontul, ne pierdem suflul. Ajungem ca niste gaste domestice care doresc sa zboare. Mai dau din aripi un pic, mai se inalta putin deasupra drumului, dar aterizeaza inapoi pentru ca sunt domestice si sunt grase, ingrasate. Nu mai avem puterea sa ne schimbam cu usurinta decat daca ne dorim foarte tare. O gasca domestica, daca se straduieste in fiecare dimineata si munceste mult pana slabeste si isi intareste muschii, poate zbura, dar e un efort pe care nu toata lumea e dispus sa-l faca.
Ca sa te schimbi, sa te dezvolti, sa te transformi, sa devii zburator e un efort adevarat. E mai confortabil, mai caldut sa te taraii cu burta pe pamant si sa te faci ca din cand in cand vrei sa zbori.
R: In sistemele de educatie Montesori si Waldorf se construieste pe tendintele naturale ale copilului catre explorare, munca si creativitate. De ce nu exista o extindere mai mare a scolilor de acest tip sau o pondere mai mare a acestui mod de gandire in sistemul clasic de invatamant?
F.C: Tendintele naturale de crestere ale copilului nu se potrivesc cu artificialitatea lumii sociale in care traim. Trebuie sa fim convinsi ca traim intr-o lume totalmente artificiala si irationala in care inlocuim adevaratele calitati ale universului in care traim cu valori episodice care deseori nu inseamna decat o forma de manipulare a societatii. De exemplu banul. Banul care reprezinta de fapt masura administratiei, nu reprezinta o valoare adevarata. O administratie competenta este in masura sa dea valoare banului, altfel, intr-o administratie incompetenta banul isi pierde orice urma de valoare si ajunge sa fie ban inflationist. Deci este o lume artificiala a banului.
N-ati vazut nici o floare facand bani. Ceea ce este adevarat si realmente pretios in Universul asta e gratis. Aerul e gratis, frumusetea naturii e gratis, bunatatea oamenilor e gratis, intelepciunea e gratis. Dar noi invatam sa cumparam placeri, care nu sunt gratis.
R: Aici as adauga ca se promoveaza in societate pe scara larga o asa-zisa libertate de a face orice de parca scopul existentei noastre ar fi placerea si evitarea durerii. Televizorul, prin faptul ca te hipnotizeaza sa stai pasiv sa-l privesti, fara sa te supuna la vreun efort de gandire e o alta “realitate” care poate induce ideea urmaririi placerii ca scop in sine.
F.C: Da, e o lume artificiala, nu e o lume adevarata. Pentru nevoile noastre noi nu am avea mult de cheltuit si mult de facut. Noi ne irosim viata insa pe tot felul de placeri care ingrasa niste oameni de hartie, care fabrica bani si manipuleaza pe altii cu bani in loc sa ne uitam la nevoile celorlalti, sa-i ajutam cu puterile noastre.
R: Suntem inca tributari comunismului, in Romania?
F.C: Desigur. Orice forma de viata conserva istoria prin care a trecut anterior.
Nu se pune problema sa scapam vreodata de urmele comunismului. Ele au ramas si se manifesta din plin: suspiciune, ne-munca, profituri necinstite pe seama altora, minciuna, demagogie, lipsa de omenie. Dar se pot micsora in clipa in care noi crestem. Este ca o pata pe harta: daca harta este cat pata atunci harta devine neagra, dar daca harta creste, devine imensa, pata respectiva devine nesemnificativa. Depinde de noi sa crestem, sa devenim noi mari, distingandu-ne constiinta, distingandu-ne personalitatea si atunci, in istoria noastra, acel punct care inseamna comunismul nu va mai conta prea mult.
R: Cum ar trebui sa intre profesorul la clasa?
F.C: Cu sinceritate, in primul rand. Apoi cu multa omenie. Pentru ca daca nu are sinceritate si omenie nu va recunoaste niciodata ca nu stie tot, ca nu poate raspunde la toate solicitarile, ca are nevoie de sprijinul elevilor. In momentul in care elevii il sprijina, toata lumea profita. Si copii profita pentru ca au in fata lor un om care a invatat sa fie om, care ii poate inspira, si profesorul profita pentru ca intelege unde sunt nevoile copiilor si le poate aduce ceea ce au ei nevoie.
Ce da un profesor elevului? Da ceea ce are.
Daca profesorul a invatat sa-si cultive calitati il va invata si pe copil sa-si cultive calitati. Ei devin gifted (talentati). A fi gifted nu tine numai de bagajul nativ, ci tine de modul de hranire a acestor daruri, pe care daca le hranesti, cresc. Cresc in tine, cresc in cei din jur. Se transmit, se duc mai departe.
Articol relatat de portalul EpochTimes România. Autor: Lidia Melinte
0 Comentarii