Comentarii

6/recent/ticker-posts

Arestări în clanul Caranilor. Șefii grupării foloseau interlopi violenți cu fizic impunător, pentru a se impune în fața rivalilor

Magistraţii au dispus arestarea preventivă a 12 inculpaţi şi controlul judiciar faţă de alţi 21, în dosarul în care au fost puse sub acuzare 46 de persoane din clanul Caranilor, cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj, tentativă de omor. 


Procurorii au detaliat metodele prin acționau care membrii grupării. Șefii clanului se foloseau de interlopi cu fizic impunător şi comportament violent, pentru a se impune în fața grupărilor rivale şi pentru a se extinde în zone cu potențial, cum sunt centrul şi nordul Capitalei sau staţiunea Mamaia Nord în sezonul estival.

Faţă de alte 10 persoane din cele 46, instanţa nu a dispus vreo măsură privativă sau restrictivă de libertate, iar procurorii antimafia au formulat contestaţie, potrivit unui comunicat DIICOT, citat de Agerpres.

În urma celor 84 de percheziţii efectuate, joi, în acest dosar, au fost descoperite şi ridicate arme albe (săbii, cuţite, macete, baionete, boxuri, bâte, arme artizanale), pistoale, dispozitive de bruiaj, cagule, truse de poker şi droguri.

De asemenea, au fost descoperite şi ridicate 10 autoturisme, numeroase obiecte de lux (13 ceasuri şi peste 30 de genţi şi ghiozdane), bijuterii şi monede din metal galben, sume în lei, euro, dolari SUA, lire sterline, franci elveţieni şi forinţi, precum şi mai multe carduri bancare.

Cum acționau Caranii


Au fost puse sub acuzare 46 de persoane, din care două arestate în alte cauze, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj, tentativă de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice, proxenetism, spălarea banilor, dare şi luare de mită, trafic de influenţă, organizarea ilegală a jocurilor de noroc, înşelăciune, fals în declaraţii, fals intelectual, uz de fals, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi rele tratamente aplicate minorului.

Ancheta a vizat destructurarea Clanului Caranilor, condus de trei fraţi - Emil, Aurel şi Costel Răducanu. Aceştia au fost săltaţi de „mascaţi” în timp ce luau masa la un restaurant din Bucureşti.

Clanul Caranilor s-a constituit pe relaţii de rudenie, dar şi prin afiliere sau alianţe (naş-fin, cumnaţi), şi era specializat în comiterea de infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului, în scopul impunerii în mediul infracţional al „renumelui” grupării, extinderii zonelor de influenţă, atât în Bucureşti, cât şi la nivelul întregii ţări, precum şi pentru extinderea activităţii infracţionale în străinătate, prin sprijinirea unor grupări specializate în infracţiuni informatice.

Cei trei fraţi se foloseau de interlopi cu fizic impunător şi comportament violent, pentru a preîntâmpina escaladarea unor conflicte cu grupări rivale, dar şi pentru a reuşi să se extindă în alte zone (centrul şi nordul Capitalei, staţiunea Mamaia Nord în sezonul estival).

Din cercetări a reieşit că la gruparea Caranilor a aderat o altă grupare specializată în comiterea de infracţiuni informatice pe teritoriul SUA, având ca scop transportul sumelor de bani ilicite pe teritoriul României.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii