Sindicatul Europol reclamă, joi seară, condiţiile în care trăiesc studenţii de la Academia de Poliţie care au primit mâncare în care se pot vedea cu ochiul liber larve de viermi în supă sau carne alterată cu miros înţepător.
„Umilinţă, bătaie de joc, căprărie şi mâncare similară cu ce se primea în lagărele de muncă din perioada comunistă. După două zile în care zeci de studenţi au ajuns la spital cu diagnostic preliminar de toxiinfecţie alimentară, în Academia de Poliţie continuă bătaia de joc la adresa studenţilor, viitori ofiţeri de poliţie. Aceştia au condiţii mai proaste decât cele ale deţinuţilor din puşcării”, a transmis, joi seară, Sindicatul Europol.
„Nu numai că nimeni din conducerea ministerului nu a luat atitudine faţă de umilinţa şi riscul bacteriologic existent, dar şi la acest moment bătaia de joc continuă la adresa studenţilor cărora li se oferă 'mâncare'”, ce se aseamănă cu lăturile.
„Acum poate veţi înţelege de ce i s-a vândut gogoşi viceprim-ministrului Predoiu cu privire la 'beneficiile' militarizării Academiei de Poliţie. De fapt scopul celor din linia doi a MAI, este de a băga pumnul în gură studenţilor şi de a nu mai ieşi mizeria la suprafaţă”, afirmă sindicaliştii care au postat pe Facebook mai multe forografii.
Aceştia anunţă că au sesizat toate autorităţile cu atribuţii în domeniu.
„Sperăm că nu se va muşamaliza şi acest caz, la fel ca cel din toamna anului trecut când studenţii au fost înghesuiţi câte 16 în dormitoare, mai rău ca puşcăriaşii, în condiţii insalubre”, au mai transmis sindicaliştii.
În această săptămână, un număr de 63 de studenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” au suferit o toxiinfecţie alimentară, unii dintre ei fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri, fără a fi însă internaţi.
Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti face o anchetă epidemiologică, iar conducerea Academiei a dispus verificări în ceea ce priveşte respectarea normelor de depozitare, de manipulare, de preparare şi servire a alimentelor.
0 Comentarii