Comentarii

6/recent/ticker-posts

Bodea: Dacă nu intervenim, ţara va deveni o colonie în care românii vor lucra pentru multinaţionale

"Nu vreau nici "Afară din Europa!", nici "Afară cu străinii!". Vreau "Românii înainte de toate!" - Cristian Bodea, noul vicepreşedinte al Partidului Ecologist Român "Protejăm România!" nu e nici naţionalism, nici izolaţionism - e 


românism. România trebuie să fie a românilor, o ţară în care cetăţenii să fie sprijiniţi să se dezvolte, a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, senatorul Cristian Bodea, noul vicepreşedinte al Partidului Ecologist Român.

"Protejăm România!" nu înseamnă izolaţionism, să ieşim din UE. Nici naţionalism. Dar trebuie să ţinem cont că românii cu iniţiativă nu pot face faţă, fără un sprijin din partea statului român competiţiei inegale de afară. Nu am nimic împotriva multinaţionalelor, dar forţa financiară din spatele lor mătură orice încercare de iniţiativă din partea românilor.

Dacă noi nu îi sprijinim pe români în toate aspectele, România va deveni o colonie în care românii vor lucra pentru multinaţionale, vor consuma produse de la multinaţionale", a declarat Cristian Bodea, citat de Agerpres.

Noul vicepreşedintele PER a criticat actuala guvernare a României pe motiv că susţine exclusiv ideile europene, fără a ţine seama de valorile naţionale.

Potrivit senatorului, globalizarea aduce un pericol pentru ţară în contextul în care politicienii urmăresc doar interesele generale uitând de cele naţionale.

"Sistemul european mi se pare corupt şi incapabil de reuşită", a subliniat Cristian Bodea, adăugând că "misiunea" asumată a ecologiştilor este de a proteja România.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii