CUM TE VINDECI. „Sentimentul de a pierde era extraordinar”. Poveștile oamenilor dependenți de jocuri de noroc, spuse chiar de către ei

În fiecare zi, câteva zeci de români, dependenți de jocuri de noroc, se întâlnesc pentru a-și împărtăși experiențele și a se sprijini unii pe alții în procesul de recuperare, în cadrul grupurilor „Jucătorii Anonimi”. „Vă mulțumesc că mi-ați salvat viața”, se aude des din partea participanților.

Participarea la întâlnire s-a realizat cu acordul comunității. Membrii au fost înștiințați în prealabil că un reporter va participa la una dintre ședințele lor.

Condiția de bază a fost protejarea identității acestora.

 
Două persoane au fost de acord să fie identificate cu prenumele lor.

Întâlnirea începe cu un moment de liniște pentru cei care încă suferă de pe urma jocurilor de noroc și pentru cei care au pierit din cauza lor.


E o ședință a Jucătorilor Anonimi, o comunitate de aproximativ 100 de persoane din România sau diaspora care se întâlnesc regulat, în viața reală sau în online. Sunt oameni aflați în recuperare, după perioade foarte lungi de „consum” intens de jocuri de noroc, în care au pierdut controlul asupra propriei vieți, așa cum povestesc ei.

În sâmbăta asta, la mijloc de noiembrie, întâlnirea se ține pe platforma Zoom. Iconițe cu 16 participanți apar pe ecran. Majoritatea, pe la 30-40 de ani. Se conectează la discuție din mașină, din parc, din apartamentele lor sau de la muncă.

De fiecare dată când mă conectez la aceste grupuri, ritmul meu cardiac crește, din varii motive. E o emoție de nedescris. Practic aici am redescoperit că încă mai am inimă, să zic așa”, spune unul dintre ei.

Au ajuns aici după ani de „minciuni”, de „supraviețuire”, de „disperare”, în cuvintele lor, dar acum vorbesc despre sine cu o onestitate tulburătoare.

„Mulțumesc că mi-ați salvat viața”, spun câțiva dintre participanți. Nu e metaforic, ci la propriu. Unii au avut tentative sau gânduri de suicid, mulți simțeau că sunt într-un „coșmar” sau că trăiesc „ca o fantomă” pe lângă cei apropiați.

Prima dată într-un cazinou, la 10-11 ani

„Bună dimineața. Sunt Alex, dependent de jocuri de noroc și de altele”, se prezintă unul dintre ei. Vorbește la prezent despre dependența lui, deși nu mai joacă de un an și șapte luni.

Ceilalți folosesc aceeași formulă atunci când iau cuvântul. „Sunt dependent de jocuri de noroc”. „Sunt jucător compulsiv” se aude, pe mai multe voci, în runda de prezentare. Dependența, așa cum e înțeleasă de cei mai mulți din comunitate, e o boală cronică, care te însoțește toată viața.

„Primul contact cu jocurile de noroc a fost pe undeva la vârsta de 10-11 ani”, povestește Alex, acum în vârstă de 39 de ani.

Își amintește că era în drum spre karate, cu banii de abonament la el, dar nu a mai ajuns la antrenament. A intrat într-un cazinou cu un prieten. Era prima dată. „Nici nu știam că există așa ceva.” A cheltuit toți banii pe care-i avea la el, iar acasă a urmat pedeapsa din partea părinților. În adolescență, și-a petrecut serile cu prietenii lui într-un bar unde erau și câteva aparate de joc, dar nu a fost „foarte interesat” atunci.

Momentul hotărâtor în instalarea dependenței a venit la câțiva ani după ce a terminat facultatea. Un amic l-a invitat într-un cazinou: „Hai că bem o cafea acolo”. Au mers împreună două sâmbete la rând. În a treia, Alex s-a dus singur. Avea 27 de ani.

„Acea sâmbătă a fost factorul determinant pentru mine, pentru că dintr-o sumă infimă am câștigat cel mai mare câștig, inclusiv de până astăzi. Pe vremea respectivă, reprezenta undeva la veniturile mele pe doi ani. Și a avut un impact emoțional foarte, foarte puternic. Din acel moment nu am mai știut să mă opresc”, spune bărbatul, la distanță de peste 12 ani.

Ultimul studiu despre dependenții din România, realizat în 2016

Nu există niciun studiu realizat de instituții ale statului român privind numărul dependenților de jocuri de noroc din România. Singurele date existente sunt cele dintr-un studiu GFK din 2016, comandat de industria de jocuri de noroc, care estima că ar fi în jur de 98.000 de „jucători cu probleme” la acea dată. Unii specialiști în sănătate mintală vorbesc însă de sute de mii de dependenți.

Același studiu din 2016 mai arăta că persoanele care joacă frecvent – cel puțin săptămânal – sunt preponderent bărbați tineri, necăsătoriți, cu educație medie și cu un venit mediu pe gospodărie de aproximativ 2.500 de lei. În 2016, venitul mediu pe gospodărie a fost de 2.945 de lei pe lună, conform INS. Ceea ce înseamnă că jucătorii „frecvenți” se situau financiar sub medie, în partea mai săracă a populației.

Șapte ani mai târziu, medicii psihiatri atrag atenția însă că jocurile de noroc nu aleg după statutul social sau venituri. Dependența se poate instala mai ales că oamenii „nu se pot ascunde de acest drog, este peste tot”.

Zeci de ani de joc

Dependența se măsoară în zeci de ani pentru mulți dintre participanții la grup.

„Povestea mea începe în urmă cu 22 de ani, când am pășit prima dată într-un cazinou”, spune unul dintre ei. „Am avut un consum agresiv, compulsiv, în jur de 17 ani de jocuri de noroc. Ultimii 10 ani din viața mea au fost zi de zi”, mărturisește un alt fost jucător.

Mulți au început să joace de când erau copii, iar „consumul” de jocuri de noroc a mers apoi în paralel cu viețile lor. În paralel cu studiile, cu găsirea unui loc de muncă, iar apoi cu pierderea lui, în paralel cu nașterea unui copil, construirea unei familii și, uneori, cu disoluția ei.

„Nu aveam o țintă financiară neapărat, dar stimulii oferiți prin joc și, ciudat, mai târziu, sentimentul de a pierde erau extraordinari. Practic am dus o viață în închisoare. Am fost un prizonier al propriei minți într-un regim semideschis”, spune un participant.

„Puțin câte puțin, am devenit inuman, un zombie, un robot care făcea zi de zi exact aceleași lucruri”, își continuă Alex povestea.


Nu puteam să gândesc, nu puteam să trăiesc, ci doar eram într-o supraviețuire continuă, în care dormeam, mă trezeam, mergeam la serviciu, apoi la jocuri, ieși de acolo, vinovăție, depresie, iarăși somn și tot așa. Și am repetat chestia asta pentru ani de zile, ajungând la concluzia că asta e viața și că, la un moment dat, așa o să mor.

Alex, fost jucător:

Ceilalți îl ascultă, fără să intervină, fără să-i dea feedback. E un principiu de bază al grupului: se vorbește la persoana 1, nimeni nu dă sfaturi, participanții nu sunt judecați, ci doar sprijiniți.

 

Pașii

Comunitatea „Jucătorilor Anonimi” e inspirată de cea a „Alcoolicilor Anonimi”, o comunitate care există de la mijlocul anilor ‘30, înființată în SUA. Jucătorii Anonimi s-au reunit prima dată în 1957, tot în SUA. Grupurile nu percep taxe, nu se implică în politic sau în exteriorul comunității, iar singura cerință de participare e dorința de a renunța la consumul de alcool sau de jocuri de noroc. Au la bază o metodă spirituală, dar nu religioasă. „Metoda celor 12 pași”.

„Pașii” sunt citiți chiar la începutul întâlnirii de către unul dintre participanți. „Pasul 1: Am admis că eram neputincioși în fața jocurilor, că nu mai eram stăpâni pe viața noastră”, citește el fără intonație. Sunt 10-15 minute în care sunt amintite principiile și regulile grupului. E o parte repetitivă, dar care ajută să creeze o structură. Iar structura e vitală pentru niște oameni care ies din „haosul” dependenței, în care au pierdut orice reper.

Ideea de bază a programului e de a accepta că ai pierdut controlul propriei vieți, când vine vorba de jocurile de noroc, și de a-ți lăsa „voința și viața” „în grija lui Dumnezeu, așa cum îl înțelege fiecare dintre noi”. E o formă de renunțare la propriul ego, de smerenie.

Grupurile din România

În România, „comunitatea noastră a început cu prima întâlnire a grupului Minte Deschisă de la Cluj. Aceasta a fost pe 13 octombrie 2017”, povestește Gabriel, unul dintre membrii din diaspora.

Începând cu 2021, au apărut mai multe grupuri în toată țara, în București, Botoșani, Focșani, Iași, Sibiu, Arad, dar și grupuri ale românilor din diaspora. Întâlnirile sunt zilnice și se desfășoară fizic, online sau mixt.

„Sunt fețe care apare de 2-3 ori, apoi dispar”, spune Gabriel. Dar sunt și oameni care se întorc. Media de participare la grup e de 28-30 de persoane.

Membrii vin la grupuri cu regularitate, își împărtășesc experiențele, dezbat diferite teme, fac exerciții de conștientizare, realizează ,„un inventar financiar și moral” al propriei vieți, își cer iertare de la cei cărora le-au greșit și îi ajută pe alți dependenți în același proces.

„Fără onestitatea aia crasă, de a accepta adevărul, de a accepta realitatea așa cum e ea, n-aș fi putut să funcționez”, spune unul dintre participanți.

„Fundul sacului”

Anul trecut, Alex a avut cea mai mare „cădere” psihică și emoțională din viața lui. Cădere înseamnă reîntoarcerea la consum după o încercare de a controla dependența. „Am realizat că, de fapt, mi-am pierdut viața de sub control”, povestește el. A simțit că a ajuns la „fundul sacului”.

Intrase în programul „Jucătorii Anonimi” de trei luni, la sugestia mamei lui, însă a continuat să joace în acea perioadă. „Mintea mea îmi spunea că eu nu am încercat toate variantele, băieții ăștia știu ce vorbesc, dar eu parcă n-am pierdut atât, ceva îmi spunea din mine că eu mai pot”.

„Fundul sacului” e menționat de mai mulți participanți la grup ca acel punct de cotitură când au simțit că și-au epuizat toate resursele pe care le aveau.

Unul dintre membri spune însă că pentru el nu a existat „fundul sacului”. Suferința nu l-a motivat, pentru că era obișnuit cu suferința încă din copilărie. L-a motivat însă iubirea. A ajuns la program datorită prietenei lui de atunci. Mulți povestesc că au aflat de grupul „Jucătorii Anonimi” de la mame, de la soții sau iubite.

O participantă a aflat despre program de la inteligența artificială. Deși majoritatea celor care participă la întâlniri sunt bărbați, există și femei care se luptă cu dependența de jocuri de noroc și care vin la grupuri.

„Ce însemn eu ca om”

Alex își amintește cu claritate momentul când și-a dat seama că mai are doar două opțiuni. Stătea pe o canapea din locuința lui și se uita în jur. „Sentimentul a fost că, dacă o iau spre stânga, îmi voi pierde mințile și ajung să mă sinucid. Dacă o iau în dreapta, am șansa să îmi schimb viața și să încep recuperarea cu ajutorul acestei comunități”, povestește el, foarte emoționat.

A început să participe la grup zilnic.

„După primele săptămâni, luni, parcă a început să se ia un văl de ceață. Și am început să văd lucruri despre mine și despre viața mea, cum n-am văzut niciodată”, povestește el. „Abia atunci, la 37 de ani, a fost momentul în care eu am deschis ochii la ce înseamnă viața, ce însemn eu ca om”.

La șase luni după ce a început recuperarea, a avut prima discuție onestă cu părinții lui despre dependența lui. Tatăl lui, militar de profesie, i-a spus că nu înțelege de ce el s-a putut lăsa de țigări la 20 de ani și el, Alex, nu se poate lăsa de jocuri, de 20 de ani. Dar a fost prima dată când și-a ținut părinții în brațe cu adevărat, povestește el. „Am simțit că îi țin, că ne îmbrățișăm toți.” Avea 38 de ani atunci.

Milioane de euro pentru prevenție au rămas necheltuite

Încă de acum 8 ani, legea prevede „un fond pentru prevenirea dependenței”, la care companiile de jocuri erau obligate să vireze între 1.000 și 5.000 de euro pe an. Strânși încă din 2016, banii au rămas nefolosiți: în octombrie anul acesta, aproximativ șase milioane de euro destinate prevenției și combaterii dependenței de pariuri și „păcănele” erau încă necheltuite, a arătat Europa Liberă.

Recent, Guvernul a mărit sumele pentru acest fond printr-o Ordonanță de Urgență. Mai multe proiecte pentru reglementarea mai aspră a jocurilor de noroc stau în așteptare în Parlament.

„Povestea ta, spusă de alte 10-15 voci”

Poveștile pe care ceilalți membri le împărtășesc pe rând seamănă între ele. Traseul dependenței e similar, spune cineva, doar finalul e diferit.

„Ce se întâmplă e că efectiv auzi povestea ta, spusă de alte 10-15 voci”, spune Gabriel. „Mi se părea ireal să-mi aud povestea rostită de alți actori”, precizează un alt participant.

„La prima întâlnire mi s-au părut ireale luciditatea și raționamentul cu care vorbeau anumite persoane, am crezut că sunt doctori sub acoperire sau ceva, psihiatru, psiholog și zic bă, e o șmecherie pe aici. După aia am înțeles că toate astea se dobândesc în timp și lucrând la tine”, împărtășește un alt fost jucător.

Oamenii povestesc onest despre cele mai grele adevăruri din viața lor și ale celor apropiați. „Am mințit”, „am furat”, „am manipulat”, „am produs suferință în jur”. „Am făcut absolut orice era nevoie pentru a rămâne acolo, în viața aceea paralelă creată de jocurile de noroc.”

Dacă înainte a făcut orice ca să joace, acum ar face absolut orice ca să nu mai joace, spune cineva.


„Vă mulțumesc pentru faptul că sunteți aici și pentru mine, vă mulțumesc că sunteți oameni faini și mi-ați salvat viața. Vă pup”, își încheie povestea unul dintre foștii jucători.