„Ardealul – pământ românesc” o carte a lui Milton G. Lehrer, scriitor american, tinde parcă să îi îndemne pe români să ridice un monument dedicat Ardealului „… nimeni nu a înfăţişat un tablou mai complet şi mai cutremurător al suferinţei româneşti multiseculare sub nedreptatea legiferată a oligarhiei ungare…
El a rupt masca pe care revizionismul horthyst şi-a pus-o pentru a juca toate rolurile, pe toate scenele unde credea că poate induce în eroare o opinie publică total dezinformată” (Ion Pătroiu, prefaţă, pag. 17).
Acest fragment dorește așadar să scoată la lumină adevărul și anume faptul că ungurilor li s-a întâmplat să se nască aici, li se permite să considere că acesta este „pământ natal” pentru ei, dar aceasta nu înseamnă că le şi aparţine, după cum îşi arogă „dreptul” susţinut prin această minciună istorică cum că ar fi venit aici pe pământ pustiu.
„urmaşii geţilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc limba în care glăsuiau părinţii lor…Numele acestui popor în limba lui proprie este român”.
Specialistul în istorie locală, ungurul Lehoczki Tiv (1890), scria: „În comitatele Maramureşului, Ugocsa şi Bereg, fără îndoială, încă pe timpul venirii maghiarilor, au locuit românii” (pag. 36), iar Szilagyi Sandor (1866) declară că „Transilvania, despărţită prin graniţă naturală de Ungaria, nu a fost niciodată deplin contopită cu aceasta, Ungaria şi Transilvania fiind două ţări deosebite” (pag. 45).
Germanul Tomm Trangott scria: „Românii locuiesc şi azi acolo unde acum 17 secole au locuit strămoşii lor; popoarele au venit unele după altele,… dar niciunul n-a putut să infirme existenţa naţională a românismului. Hoardele popoarelor, care au părăsit ţara lor spre a emigra, au pierit ca norii la soare, dar românismul… îşi păstrează terenul moştenit de la strămoşii săi, că „apa trece pietrele rămân” (Bonn, 1891).
Toate aceste documente istorice dovedesc pe cât se poate de bine faptul că ungurii s-au instalat în Transilvania asemenea unor colonişti. Ungurii ar trebui să știe că vremea coloniştilor a trecut cu destul timp în urmă şi că toate rămăşiţele de invadatori sunt pe cale de dispariţie, în teritoriile stăpânite cândva abuziv, aşa cum, firesc, le este scris şi maghiarilor rămaşi în Ţara noastră.
Articol redactat de Lavinia Leopa
Acest fragment dorește așadar să scoată la lumină adevărul și anume faptul că ungurilor li s-a întâmplat să se nască aici, li se permite să considere că acesta este „pământ natal” pentru ei, dar aceasta nu înseamnă că le şi aparţine, după cum îşi arogă „dreptul” susţinut prin această minciună istorică cum că ar fi venit aici pe pământ pustiu.
„urmaşii geţilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc limba în care glăsuiau părinţii lor…Numele acestui popor în limba lui proprie este român”.
Specialistul în istorie locală, ungurul Lehoczki Tiv (1890), scria: „În comitatele Maramureşului, Ugocsa şi Bereg, fără îndoială, încă pe timpul venirii maghiarilor, au locuit românii” (pag. 36), iar Szilagyi Sandor (1866) declară că „Transilvania, despărţită prin graniţă naturală de Ungaria, nu a fost niciodată deplin contopită cu aceasta, Ungaria şi Transilvania fiind două ţări deosebite” (pag. 45).
Germanul Tomm Trangott scria: „Românii locuiesc şi azi acolo unde acum 17 secole au locuit strămoşii lor; popoarele au venit unele după altele,… dar niciunul n-a putut să infirme existenţa naţională a românismului. Hoardele popoarelor, care au părăsit ţara lor spre a emigra, au pierit ca norii la soare, dar românismul… îşi păstrează terenul moştenit de la strămoşii săi, că „apa trece pietrele rămân” (Bonn, 1891).
Toate aceste documente istorice dovedesc pe cât se poate de bine faptul că ungurii s-au instalat în Transilvania asemenea unor colonişti. Ungurii ar trebui să știe că vremea coloniştilor a trecut cu destul timp în urmă şi că toate rămăşiţele de invadatori sunt pe cale de dispariţie, în teritoriile stăpânite cândva abuziv, aşa cum, firesc, le este scris şi maghiarilor rămaşi în Ţara noastră.
Articol redactat de Lavinia Leopa
0 Comentarii