La inceputul anilor 1990, subsolul din zona Carpatilor Occidentali a fost sondat de un satelit rusesc, care cauta situri antice si preistorice. Cu aceasta ocazie, s-a descoperit un imens oras subteran, intins pe o suprafata de peste doua sute de kilometri patrati, foarte bogat in aur. In zona numita Vartoape din Muntii Orastiei, pe o suprafata de aproximativ patru kilometri patrati, exista saptezeci si cinci de gropi conice,
de diferite dimensiuni (unele cu diametre de pana la saptezeci de metri), din care pleaca mai multe tuneluri catre muntii din apropiere (unul ajungand chiar sub sanctuarele din Sarmizegetusa Regia, fiind probabil cel prin care armata lui Decebal a plecat din calea romanilor, traversand muntii in doua zile).
In zona Vartoape, aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunica intre ele, precum camerele unei locuinte, multe dintre ele comunicand cu platoul de deasupra prin drumuri antice. In aceasta zona si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare facute din andezit (piatra pe care astazi o putem taia doar cu diamantul), constructii cu o vechime mult mai mare decat cele de la Sarmizegetusa, acolo aflandu-se centrul mega-orasului pre-dacic.
Referiri la acest oras subteran se intalnesc si in povestile grecilor antici, care spun ca in tinutul arimilor (adica in aceeasi zona) locuia in vremurile de demult gigantul Typhon, bine ascuns sub pamant, inchis acolo de catre Zeus. In Teogonia, Hesiod scria ca in tara Arima traia Echidna, o creatura jumatate nimfa si jumatate sarpe, ce locuia intr-o pestera adanca, facuta de zei, ce seamana cu un palat stralucitor, de unde pazea intreg tinutul. De altfel, grecii antici considerau ca in subsolul Carpatilor Occidentali se afla Tartarul, lumea subterana in care au fost inchisi titanii, primii zei, probabil fiind vorba despre acest urias oras subteran.
S-a descoperit si ca nu doar sub Muntii Apuseni, ci sub intregul lant Carpatic de pe teritoriul tarii noastre, exista o retea intreaga de tuneluri, despre care legendele dacice sustin ca au fost construite de zeul Zamolxis pentru a proteja tinutul si poporul dac, iar Rosia Montana se pare ca reprezinta intrarea principala in acest oras subteran al zeilor.
Geologii romani si canadieni au descoperit la baza galeriei cavernecapatul dreptunghiular al unei lespezi aurii, care nu parea a fi o roca naturala. Dupa prelevarea unei mostre, rezultatele de laborator au aratat ca era vorba despre o piatra compozita, obtinuta dupa o tehnologie imposibil de reprodus in conditiile stiintei actuale, compusa din 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur de 50 de karate. In luna aprilie, in timpul discutiilor purtate cu usile inchise la Ministerul Minelor, Petrolului si Geologiei, canadienii au cerut ca aceasta descoperire sa nu fie facuta publica iar galeria sa fie inchisa urgent. Romanii au fost de acord cu pastrarea secretului, insa au insistat sa continue cercetarile si sa trimita acolo o echipa de arheologi.
Zona a fost inchisa imediat cu sarma ghimpata si pusa sub paza. De la inceputul lunii mai pana pe 23 iunie s-au derulat in secret sapaturile in jurul lespezii. Masuratorile au stabilit faptul ca aceasta, perfect slefuita, cantarea aproximativ 1.700 de tone (cu 100 de tone mai mult decat cea de la Baalbek, in Liban), avea o lungime de 12 metri, o latime de 6 metri si o inaltime de 3 metri, iar aurul din ea reprezenta 935 de tone, de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras la Rosia Montana de daci, romani, austro-ungari si romani la un loc.
Intr-un final, lespedea a fost segmentata in 80 de calupuri egale, incarcata in containere si transportata noaptea, sub escorta militara, spre o destinatie necunoscuta. Din anumite informatii reiese ca fragmentele au ajuns la Combinatul Siderurgic din Galati, unde au fost topite si transformate in lingouri de aur si wolfram, despre care nu se stie unde au fost depozitate.
Un lucrator care a participat la dezmembrarea lespezii sustine ca un batran arheolog de prestigiu, ce avea o cicatrice in coltul ochiului stang, a realizat un set de fotografii, care au fost date spre studiu unui paleolingvist, ce a atras atunci atentia autoritatilor ca lespedea are o valoare istorica si culturala inestimabila nu doar pentru romani, ci pentru intreaga omenire.
"Lucrurile insa au devenit de-a dreptul uluitoare atunci cand la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de put cu diametrul de 4 metri, in interiorul caruia cobora o scara elicoidala, ale carei trepte erau sapate in peretii putului, de parca fusesera taiate cu laserul. Din interiorul putului emana o lumina laptoasa, violacee.
Desi cei cativa lucratori, geologi si arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii si-au revenit dupa o vreme din uimire, in afara paleolingvistului care s-a precipitat ca un apucat pe scari in jos, nimeni n-a mai avut curajul sa coboare ca sa vada ceea ce se afla in put, iar a doua zi era deja prea tarziu.
Am asteptat cu totii ca paleolingvistul sa apara, dar el nu s-a mai ridicat la suprafata. Peste noapte, SRI-ul si armata au acoperit cu scanduri intrarea in putul care ducea spre interiorul muntelui, au turnat ciment si au sigilat-o. A doua zi a fost inchisa gura putului exterior, precum si intrarea in galeria sapata in vremuri imemoriale de agatarsi.
Tot a doua zi, eu, dimpreuna cu toti martorii care au asistat la prelevarea lespezii si la descoperirea putului din adancul minei, precum si cei care au participat la stergerea urmelor, am fost pusi sa semnam niste documente care garantau pastrarea "secretului de stat" si am plecat cu totii, speriati, inapoi pe la casele noastre". La sediile Ministerului Minelor, Petrolului si Geologiei si al Institutului de Arheologie din Bucuresti, nimeni nu stie nimic, domnind peste toti o tacere ca de mormant.
Exista voci care sustin ca persoane sus-puse de la Guvern au musamalizat afacerea si ca bancherii elvetieni isi freaca mainile satisfacuti. Ultima data cand s-a mai putut discuta cu batranul arheolog si cu lucratorul martor a fost pe 28 iulie 2012, cei doi disparand apoi fara urma.
"Poate ca n-ar trebui sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: In iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa consolidez si sa electrific vechea galerie 13, ramasa inchisa inca de pe vremea austro-ungarilor, urmand ca dupa consolidare sa vina doi tovarasi geologi sa prospecteze.
Galeria era veche, ramasa asa neexploatata inca de pe vremea agatarsilor, care la vremea aceea scoteau din ea si prelucrau aurul si argintul pentru daci, iar filonul fusese epuizat cu multe secole inainte sa ajunga romanii stapani pe minele de aur, sau Alburnus Maior cum spuneau ei. E drept ca se vad urme de cautare si din partea romanilor, dar e limpede ca s-au lamurit repede si au abandonat.
Lucrarile de consolidare si electrificare au durat pana in vara lui ‘76 si am avut niste probleme cu golirea de apa a unei parti a galeriei care se inundase. Atat valvele din mina, cat si electrovalvele de la pompe ne-au fost de mare ajutor. Tot atunci am gasit si un os spalat de ape, asa de mare, cum nu mai vazusem niciodata.
Dupa ce l-am aratat directorului minei, el l-a predat securistului Intreprinderii Miniere de Stat Rosia Montana, iar pe noi ne-a anchetat Procuratura vreo patru zile. Ca unde era osul cand l-am gasit? Ca in ce pozitie? Ca cine a mai fost cu noi in mina? Ca cine mai stie de existenta lui?
Cati am intrat si cati am iesit din sut in ziua aia? Ma rog, tot felul de intrebari, ca sa ne sperie si sa ne faca sa tacem. Am tacut cu totii, iar dupa ce ne-au pus sa semnam declaratiile, ne-au trimis inapoi in galerie. Acasa n-am suflat o vorba. Mi-era frica pentru ai mei. Cand treaba noastra a fost terminata, au intrat in mina doi oameni de la Bucuresti din care unul sigur era geolog. Ce au lucrat ei acolo nu stiu, dar asa, ca la vreo saptamana, s-a prezentat un al treilea, unul foarte tanar, cu o cicatrice la ochiul stang, care a zis ca e arheolog.
La doua zile dupa el, a venit o echipa intreaga de civili dar si cativa arheologi cu niste echipamente cam ciudate, impreuna cu un echipaj de Militie care a blocat accesul la galeria 13 si a inceput sa ne controleze legitimatiile la poarta. Dupa inca vreo luna jumate am fost chemati din nou, eu si ortacii mei, cei care ne-am ocupat de consolidari si care deja semnaseram declaratiile, sa caram sterilul din fundul galeriei 13 si sa-l scoatem cu vagonetele afara din mina.
Atunci am vazut grozavia. Arheologii scosesera la iveala din stanca un schelet urias, cam de 10 metri lungime, care zacea pe o parte cu picioarele stranse. Osul pe care il gasisem eu era legat cu o funda rosie si de-abia atunci am vazut ca era de fapt o vertebra. Mama, da’ ce vertebra! Civilii se foiau de colo-colo! Unii isi notau cate ceva din ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitzul.
Ziceau ceva de unu’ Densusianu, apoi ceva de hiperboreeni, apoi unul a sarit cu gura mare ca sa-si vada de treaba, ca Densusianu era avocat, nu istoric, apoi a dat-o cu partidu’ si cu securitatea. Altul, si asta era arheologul cel tanar, ca l-am recunoscut dupa cicatrice, a scapat una cum ca scheletul ala era de hiperborean si ca ar putea fi chiar stramosul nostru! "Nu se poate tavarisce! Ce hiperborean visezi!" – a racnit la el unul gras in haina de piele si cu accent rusesc. "Omul se trage din maimuta! Unde ai mai pomenit tu maimuta de 10 metri? Gata! Scheletul asta pleaca la Moscova! Ia luati-l pa reactionaru’ asta d-aici!". Atunci ne-a cuprins groaza pe toti. Doi gealati au sarit pe el, l-au legat si l-au tarat afara din mina. "Ia hai! Strangeti, impachetati in lazi si duceti totul la gara! Si daca mai sufla vreunul vreo vorba v-arunc kaghebeu-n ceafa!".
Tot pe noi a cazut magareata cu stransul si cu caratul. S-a facut dimineata cand am terminat de impachetat, de carat si urcat lazile in tren. Dar nici pe noi nu ne-au lasat sa mai mergem acasa. Ne-au suit in doua dube fara geamuri si ne-au dus undeva. Unde, nu stiu. Dar stiu ca am mancat bataie si ca m-au pus sa semnez ca n-am vazut si ca nu cunosc nimic, ca am un unchi legionar care e bandit si impusca securisti prin munti si mi-au zis ca daca suflu vreo vorba imi salta nevasta si copiii iar pe mine ma baga in puscarie. Am semnat si am tacut, ce era sa fac…
Nici cu ortacii mei n-am mai vorbit despre asta. Ceva de bine totusi mi s-a intamplat dupa aceea. La o saptamana dupa ce m-am intors la mina, unul de-l aveam mereu coada dupa mine cand intram si ieseam din sut a venit la birt si s-a asezat la masa mea. Cinstit sa fiu, cand l-am vazut, mi-a inghetat sangele in vine. "Uite Ioane, mi-a zis, si eu sunt mot ca si tine. Si tot ca si la tine, neam de neamul meu au fost baiesi la Rosia Montana. Am fost acolo cand s-a descoperit scheletul uriasului. Acum e la Moscova.
Ca si tine, am fost si eu martor. Ia plicul asta si pastreaza-l ca pe ochii din cap. Inauntru ai poza. Sa stii de la mine ca acolo, in galerie, era scheletul unui dac, stramos de-al nostru. Pastreaza poza si arat-o nepotilor tai. Eu nu stiu daca scap, pentru ca am fost iradiat. Pe voi v-au speriat bine, dar de noi, astia din securitate, care nu ne speriem asa de usor, se descotorosesc altfel. Nu te cunosc, nu ma cunosti. Nu ti-am dat nimic! Ai priceput?". "Da, am priceput!". S-a ridicat si a iesit repede pe usa. Doar doua zile l-am mai vazut cum pasea ca o umbra in urma mea, apoi nu l-am mai vazut niciodata. In schimb, mai am poza cu hiperboreanul de la el".
Asadar, deasupra lespezii extrase in 2012 se aflase cu 36 de ani in urma scheletul uriasului, in Galeria 13 sau Galeria Hiperboreeana. Iar acelasi arheolog cu cicatrice in coltul ochiului stang a fost martorul ambelor descoperiri, din 1976 si 2012. La Rosia Montana se afla intrarea in orasul subteran al zeilor, supranumit Tartar de catre grecii antici.
Daca in trecut secretele zeilor erau pazite intotdeauna de sfincsi, creaturi mitice cu corp de leu, picioare de taur si aripi de vultur, si la Rosia Montana exista unul aparent natural. Sfinxul Rosiei Montane este situat pe unul dintre cele mai inalte puncte ale Masivului Carnic si are doua capete: unul mare si inca unul mai mic, numit Sfinxisorul, deasupra celui mare. Unii localnici chiar sustin ca nimeni nu va putea pune mana pe aurul nostru atat timp cat Sfinxul va pazi Rosia Montana. E posibil ca acest oras subteran al zeilor sa fie adevarata tinta a miliardarilor George Soros si Beny Steinmetz?
Am aflat deja ca amandoi au investit sume colosale pentru a-si pune ghearele pe Rosia Montana, am vazut implicarea SRI-ului atat in povestea copilului ucis pe 2 septembrie, cat si in descoperirea din Galeria Hiperboreeana. Am vazut implicarea clasei politice de varf atat in musamalizarea intelegerii secrete cu evreii, cat si in regizarea crimei copilului, apoi in deturnarea atentiei publicului catre maidanezi. Am vazut si manipularea fara ascunzis in aceste cazuri. Pentru a afla daca interesul miliardarilor evrei este orasul subteran sau aurul (alaturi de celelalte metale pretioase), nu trebuie decat sa aruncam o privire catre planul proiectului minier de la Rosia Montana.
Acesta este unul dintre cele mai mari proiecte de exploatare aurifera din lume, cu riscuri mult peste toate celelalte. In absolut toate tarile Uniunii Europene se utilizeaza in astfel de exploatari aproximativ 1.000 de tone de cianuri. La Rosia Montana se doreste utilizarea a 13.000 de tone de cianuri pe an. Interventia se va face pe un perimetru de 1.258 de hectare. Se vor rade patru munti si se va sapa la o adancime de 400 de metri, creandu-se un crater gigantic, cu un diametru de aproximativ 8 kilometri, vizibil si de pe Luna.
Proiectul va duce la excavarea a 500 de milioane de tone de steril in urma utilizarii cianurilor. In urma acestui proiect, Romania va ramane pentru totdeauna cu un lac imens de cianuri (adica 215 milioane de metri cubi de cianuri), si un baraj ce ar trebui sa reziste vesnic (lucru putin probabil). Pentru intretinerea si supravegherea acestui baraj, Rosia Montana Gold Corporation ne ofera doar 150 de milioane de euro, desi Agentia de Mediu a Statelor Unite ale Americii a evaluat costurile la 2.6 miliarde de dolari. Exploatarea se va face la suprafata, nu in galerii ca pana acum, distrugandu-se aproape complet respectiva zona. Desi sunt si alte tehnologii pentru extractia aurului, nepericuloase pentru mediu, cea cu cianuri este cea mai ieftina si cea mai periculoasa. Evident ca o firma se gandeste doar la profitul propriu, alegand cheltuieli cat mai mici. Si evident ca variantele alternative sunt ascunse publicului de personaje care incearca sa ne convinga ca extractia aurului cu ajutorul cianurilor este singura modalitate.
Chiar un inginer chimist din Baia Mare a inventat inca din anul 2000 o metoda alternativa, care nici nu pune in pericol mediul si este si mai eficienta, metoda respinsa de catre Ro?sia Montana Gold Corporation. De ce Gabriel Resources respinge metodele alternative de extractie a aurului, unele chiar mai eficiente, preferand-o doar pe cea distrugatoare? De ce vor neaparat sa foloseasca 13.000 de tone de cianuri pe an, cand peste tot in lume este vorba doar despre 1.000 de tone? Raspunsul nu poate fi decat unul singur: pentru a distruge zona. De ce si-ar dori distrugerea acelei zone?
Nu poate fi decat un motiv viabil: pentru a bloca accesul catre / din ora?ul subteran al zeilor. Am vazut deja ca Securitatea a sigilat intrarea in Galeria Hiperboreeana inca din 1976 iar in 2012, dupa ce a fost extrasa enorma lespede,SRI-ul si armata au au cimentuit putul care ducea spre interiorul muntelui, blocand si intrarea in galerie.
Un imens lac de cianuri ar sigila intrarea catre acel oras pentru totdeauna. Nimeni nu ar putea intra vreodata acolo si, mai ales, nimeni si nimic nu ar putea iesi de acolo. Daca miliardarii de la Gabriel Resources urmaresc intr-adevar distrugerea intrarii orasului zeilor si ingroparea acestuia sub 215 milioane de metri cubi de cianuri, de ce ar face asta?.
.webp)
0 Comentarii