Comentarii

6/recent/ticker-posts

Doi fizicieni din R. Moldova, în „Top 2%” al celor mai renumiți savanți din lume

Doctorul habilitat în științe fizico-matematice, Ghenadii Korotcenkov, cercetător științific în cadrul Universității de Stat din Moldova (USM) și doctor habilitat în științe fizice, conducătorul unui grup de cercetători de la USM, Denis Nica au fost incluși în clasamentul mondial


 „Top 2%” al celor mai renumiți savanți din lume, se arată într-un comunicat de presă emis de reprezentanții universității. Conform evaluării Universității Stanford din Statele Unite ale Americii (SUA), Ghenadii Korotcenkov și Denis Nica au fost incluși în clasament pentru al treilea an consecutiv.

Ghenadii Korotcenkov activează în cadrul Laboratorului de Fizică și Inginerie a Nanomaterialelor „E. Pokatilov” al USM și este recunoscut ca specialist de talie mondială în domeniul științei materialelor, fenomenelor de transport în semiconductori și senzorilor de gaze.

Fizicianul a organizat aproximativ 30 de conferințe internaționale, fiind autorul a peste 250 de rapoarte, 700 de articole în reviste specializate internaționale, a 70 de cărți și monografii. Lucrările științifice ale sale au fost citate mai mult de 16 000 de ori.

În anul 2022, a obținut Premiul Național în domeniul științei.

Denis Nica este cunoscut pentru contribuțiile semnificative aduse la dezvoltarea teoriei proprietăților fononice și a conductibilității termice a nanostructurilor semiconductoare multistrat și a grafenului. Împreună cu colegii săi din R. Moldova, SUA și Germania, profesorul a publicat un șir de articole științifice în reviste internaționale.

În anul 2014, Denis Nica a publicat un articol științific, privind proprietățile termice ale grafenului laminat, în coautorat cu Laureatul Premiului Nobel pentru fizică, Konstantin Novoselov. Lucrările sale științifice au fost citate de peste 11 000 de ori.

Sursa: zdg.md

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii