O cutie plină cu sute de diapozitive, multe color, realizate în primele decenii ale secolului trecut, a fost descoperită întâmplător în cel mai mare târg sătesc de vechituri din Europa de Sud-Est, la Negreni, în judeţul Cluj.
Cei care le-au achiziționat, de la Asociația Renascendis, arată că obiectele sunt o inestimabilă comoară, deoarece surprind imagini color unicat, nemaiîntâlnite până acum în nicio colecție cunoscută, nici măcar a fotografilor renumiți ai vremii, fie ei străini. Este vorba despre scene din Bucureștiul bombardat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial informeaza adevarul.ro
„Plină de praf, lipită cu bandă adezivă (VEZI GALERIA FOTO), expusă la soare și la ploaie, direct pe iarba târgului din Negreni (județul Cluj)... Nu mică ne-a fost mirarea să vedem că în interiorul cutiei cu «negative» erau, de fapt, diapozitive. Diapozitive color. Și nu chiar orice diapozitive color, ci unele mai vechi decât cele aproximativ 10.000 care se află deja în colecțiile «Arhiva de Fotografie» și la Renascendis“, au povestit reprezentanții asociației care au făcut descoperirea.
Ei au împărtășit în premieră pentru „Weekend Adevărul“ amănunte despre micuța comoară peste care au dat în vara acestui an, despre cum au găsit-o, ce reprezintă, dar și despre misiunea pe care și-au asumat-o.
„Prim instrument științific, axat pe patrimoniul fotografic“
Arhiva de Fotografie, o platformă disponibilă gratuit pe Facebook, a reușit să adune în cinci ani de existență zeci de mii de fotografii, reprezentând astfel, probabil, cea mai bogată colecție particulară din țara noastră.
„Arhiva de Fotografie (AdF), o idee inițiată în 2018, este una dintre activitățile principale ale ONG-ului nostru – Asociația Renascendis. Este o platformă pe care o promovăm ca pe un instrument inedit, un prim instrument științific în România care se ocupă de salvarea, cercetarea, conservarea și promovarea patrimoniului fotografic. Inițial, am pornit adresându-ne în special patrimoniului fotografic național vechi, până în 1940, dar ulterior ne-am adaptat la situația reală a distrugerilor în domeniul fotografiei. Prin urmare, ne-am axat și pe patrimoniul mai recent, de după 1940“, a povestit Radu Bârlă, istoric de profesie din Brașov, președinte al Asociației Renascendis și coordonator al platformei Arhiva de Fotografie.
Cea mai bogată colecție particulară
Asociația Renascendis funcționează într-o fostă casă parohială evanghelică, săsească, din satul Felmer (aproape de Făgăraș) din comuna Soarș, județul Brașov, având în administrare și Biserica Evanghelică. „Am plecat de la ideea de a transforma ansamblul parohial într-un mic centru cultural. Dar deja pentru arhivă începe să se dovedească un spațiu insuficient, pentru că, în cei cinci ani de când funcționează, am adunat foarte mult material fotografic. Mi-este greu să vă spun cât în total. Doar anul acesta am adunat peste 10.000 de imagini noi. Bănuiesc că am depășit 50.000 de imagini, și deși nu este o cifră fabuloasă, reprezintă un început bun. Încercăm să creștem ritmul de salvare a materialului fotografic românesc și să-l menținem“, relatează Radu Bârlă.
Cufărul cu 267 de minuni
Istoricul Radu Bârlă este cel care a descoperit în luna iunie, în mod întâmplător, într-un târg de vechituri, „cufărul plin de comori“ – imagini ce înfățișează portrete de cuplu, de familie, peisaje, secvențe din viața Bucureștiului de altădată, dar și ale Sibiului, Brașovului, Făgărașului, de pe Valea Oltului și din multe alte locuri.
Era vorba despre nu mai puțin de 267 de diapozitive color, mare parte imagini color din România, din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, cu cadre trase de un fotograf român pe film Agfacolor, cum există foarte puține în țara noastră din acea perioadă, cele mai multe dintre cele descoperite până acum fiind realizate de fotografi străini. O veritabilă memorie vizuală a timpurilor trecute. O parte dintre aceste diapozitive a fost digitalizată, imaginile fiind postate pe pagina de Facebook «Arhiva de Fotografie», parte dintr-un proces de durată.
Resturile unora, comori de neprețuit pentru alții
În târgurile de antichități, deseori, cei care vin să vândă astfel de mărturii ale trecutului ajung în final să le abandoneze pe iarbă ori la tomberoane, renunțând ușor la amintiri de familie și nu numai atât de prețioase.
În România nu există, din păcate, nicio instituție publică interesată și capabilă să primească astfel de comori vechi ce pot reconstitui trecutul, atmosfera și istoria, sub altă formă.
„Nu este prima descoperire de acest gen. După târgul din Negreni, avem al doilea exemplu fericit care vorbește despre potențialul târgurilor și talciocurilor din România pentru salvarea și cunoașterea patrimoniului fotografic autohton; bineînțeles, atât timp cât există interes și resurse pentru salvarea și cunoașterea acestuia. Spre exemplu, am avut chiar și un fond documentar pe care l-am recuperat, cum s-ar spune, de la gunoi, fiind aruncat. Cuprindea fotografie de familie și tot felul de acte și înscrisuri, corespondență a unei familii din zona Arad-Cluj“, a împărtășit istoricul brașovean.
mai multe pe adevarul.ro
0 Comentarii