Tot aud chestia asta când ajung români la mine pe șantier și fac tâmpenii: „hai frățică, suntem români, n-o putem lăsa așa, trăi-ț-ar familia?” Ori n-au bocanci de muncă, ori nu respectă regulile elementare, ori se apucă de furat ceva. Dacă le zic să fie oameni civilizați și gata, mă iau pe partea sentimentală: „boss, da’ suntem români, ce dracu’!”
Iar eu ar trebui să întind covorul roșu, să scot pâinea cu sare pe ștergar și să trag o ie peste vesta reflectorizantă când intră ei pe șantier, eventual să ne luăm pe după umeri și să încingem o mică horă printre paleții cu rigips, ca niște românași bravi ce suntem. Poate se așteaptă și la o țuiculiță din partea casei, după care să ne batem pe burtă și să începem să ne dăm în p... noastră că tot ne-am împrietenit.
Ca și cum ar avea drepturi speciale, mă înțelegeți. Dacă ești român, la fel ca saitmenegeru, poți să fii idiot, că trebuie să ți se ierte orice măgărie. Ca-n familie, unde oricât de tembel ai fi, ți se trece cu vederea, că n-are maică-ta cum să te repudieze pe motiv de cretinism, că-i sânge cu tine.
Sunt șocați profund că nu-s patriot și că le cer doar să aibă un dram de bun simț. Clatină din cap, șușotesc între ei, îmi aruncă priviri veninoase. Trădător de neam și țară, maimuțoi cu nasu’ pe sus ce sunt, ah, ce mi-ar trage una peste ochelarii ăia de filfizon arogant.
M-am dat cu străinii și nu țin cu frații mei, că doar se știe, român pe român sapă. Oof, ce m-ar da ei pe mâna lu’ Simion, să mă treacă la catastif pe lista neagră a românilor necorespunzători... Cerere de extrădare și la canal cu mine, să mă învăț minte.
Vă spun, am o mare durere de fiecare dată când mi se spune că nu-s român de comitet și nu-mi las conaționalii să facă românești pe șantierul pe care-l conduc. Simt cum mă sting de tristețe când sunt atenționat că nu se așteptau la așa ceva de la un românaș printre români.
Mi se rupe sufletul când trebuie să dau afară români întreprinzători care dosesc în ruscac câte o Makita ciordită de pe șantier. Că au dreptate, e și ei oameni. Fură de la bogați, ca robinhuzii, nu violează pe nimeni. E dreptul lor moștenit să se descurce, că doar n-o să trăiască doar din muncă cinstită ca fraierii. Au furat, dar au mai și făcut. Numai eu-s al dracu’ și nu-s prietenos și înțelegător cu băeții.
Sufăr că-i oblig să respecte regulile. E crunt, simt cum mă topesc sub privirile lor de victime ale românului ajuns, care-și oropsește românii cu voioșie, fără scrupule și fără să-și pună măcar un pic de cenușă în cap.
Mi-e o rușine de mine de-mi vine să sar în primul Wizz, să o iau la fugă pe pista din Otopeni, să sap o gaură în pământul strămoșesc și să mă ascund acolo. Aș face-o și azi, dar aștept o ofertă rezonabilă la bilete doar dus. Poate după sărbători, că-s mai ieftine. Mă mai gândesc și v-anunț.
Până atunci, rămâne cum am stabilit. Cum vă prind cu bormașina ciordită-n sacoșă, cum vă ard patriotic, până vă ies ochii din cap ca la melc în timp ce zbierați simbolic ca din gură de șarpe: trădare!
Sursa: republica.ro
.webp)
.webp)
.webp)
0 Comentarii