INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: „In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca”

Prof. univ. dr. Corvin Lupu studiind arhivele ministerului Comerțului Interior si a Intreprinderii de Comert Exterior Dunarea, susține că planul sovieticilor care au penetrat si Securitatea Romana a fost acela de a înfometa populatia României, pentru a-l înlătura pe Nicolae Ceaușescu.

”Punctul culminant a fost în 1989, când, constatăm noi astăzi că arhivele ministerului Comerțului Interior, care n-au fost nici distruse, nici furate, nici incendiate, se găsesc toate, atestă faptul că depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca.

Constatăm că depozitele de carburanți erau arhipline și românii primeau rație de 40 de litri de benzină vara și de 20 iarna. Constatăm că rezervele de stat, altă instituție subordonată comerțului interior erau arhipline. Și mai constatăm ceva: în aprilie 2014, din Hotărârea CSAT când a fost desecretizată toată arhiva IC Dunărea, intreprinderea de comerț exterior ale securității, și constatăm că soldul zilei de 22 decembrie 1989 era de patru miliarde de dolari. Ceaușescu a murit și n-a aflat de acei bani pe care securitatea îi ținea. Încă nu-i furase nimeni. Încă. Securitatea nu i-a raportat lui Ceaușescu acești bani, pentru că le era frică că le va da de mâncare la oameni și le strică lor proiectul de răsturnare”, susține prof. univ. dr. Corvin Lupu.

Corvin Lupu – ROMÂNIA 1989 De la revoltă populară la lovitură de stat

Autor al unor studii şi cărţi consacrate istoriei contemporane şi relaţiilor internaţionale, prof, dr. Corvin Lupu, în cele peste 300 de pagini ale cărţii „ROMÂNIA 1989 De la revoltă populară la lovitură de stat”, apărută la editura Techno Media, analizează profund evenimentele produse în 1989 în Europa de est, inclusiv în România.

Concluzia este că aceste evenimente au reafirmat valabilitatea acordurilor de la Ialta din 1945 cu doar o neînsemnată modificare: deplasarea cortinei de fier cu câteva sute de kilometri mai spre est.

Acordul de la Malta din 2-3 decembrie 1989 cuprindea, printre altele, şi înţelegerea dintre preşedinţii celor două superputeri, privitoare la intervenţiile pentru înlăturarea regimului politic din România care era o piedică în realizarea acestor înţelegeri.

Bush arăta, cu această ocazie, că statele membre ale NATO vor continua politica de restricţii în relaţiile lor cu România şi solicita URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor de ţiţei, gaz metan şi minereuri de fier.

Dictatorul de la Bucureşti primea, despre toate acestea, note informative din partea Securităţii dar el, probabil, nu mai era capabil sau, pur şi simplu, nu mai dorea să proceseze informaţiile.

A primit note informative şi în legătură cu poziţia preşedintelui american care „dorea să vadă lucrurile mişcându-se şi în România, Casa Albă fiind dispusă să execute toate presiunile necesare”.

Ştia şi despre afirmaţia ministrului de externe german, Hans Dietrich Geenscher, din septembrie 1989, că „în trei luni de zile în România se vor produce evenimente deosebit de importante”.

Nu-i era străină nici întâlnirea din 6 decembrie 1989 dintre Mihail Gorbaciov şi Francois Mitterand în care Franţa cerea URSS-ului să se opună reunificării Germaniei.( Doar evoluţiile ulterioare din anul 1990 au schimbat destinul Germaniei).

În cazul României, „Occidentul era mulţumit doar cu penetrarea pieţii româneşti iminentă în condiţiile previzibilei destabilizări ce ar fi urmat eliminării lui Ceauşescu”.

Deci nu exista, din partea occidentului, nici un interes pentru un regim capitalist în România, aceasta fiind lăsată mai departe în sfera de interes a Moscovei.

Sunt aduse dovezi că în Ungaria au fost organizate şi au funcţionat lagăre de pregătire a unor comandouri ce au acţionat la Timişoara, impulsionând revolta populară împotriva măsurilor de austeritate excesivă luate de regimul dictatorial.

În rememorarea evenimentelor din decembrie 1989-ianuarie 1990, dar şi de mai târziu, sunt aduse multe clarificări pe baza celor aproape o sută de surse documentare, precum şi pe interpretarea logică a diverselor situaţii expuse.

Sunt aduse dovezi că generalul Milea nu s-a sinucis ci a fost împuşcat, că acest fapt a fost momentul declanşării loviturii de stat.

A fost împuşcat de cei ce vroiau să declanşeze această lovitură.

Generalul ar fi ramas devotat lui Ceauşescu in ciuda zvonurilor care l-au derutat pana si pe Ceausescu. Milea nu ar fi vrut sa treaca de partea celor care organizau lovitura de stat.

Cei ce vroiau să pună mâna pe putere, în majoritate în slujba unor servicii secrete străine, (după cum s-a demonstrat în unul din capitolele precedente), l-au împuşcat.

Faptul s-a consumat în biroul colonelului Pârcălăbescu, comandantul gărzilor patriotice. unde generalul a intrat pentru a-şi suna soţia.

Nicoleta Milea, soţia generalului, a afirmat că, în timp ce vorbea cu soţul său, a auzit zgomotul unei lupte, apoi o împuşcătură.

Deci Milea a fost împuşcat, apoi nu i s-a acordat, timp de câteva ore, nicio îngrijire medicală ajutându-l, astfel, să moară.

Alte Capitole din lucrare sunt:

Sub protecţia armatei grupul Iliescu preia puterea;

Beneficiarii loviturii de stat se prezintă poporului prin intermediul televiziunii;

Declanşarea acţiunilor terorist-diversioniste, a unor asasinate şi sabotaje;

Armata preia securitatea;

Războiul radio electronic şi parapsihologic împotriva României;

Drumul Ceauşeştilor către moarte;

Încercări de lichidare a martorilor incomozi ai omorârii Cceauşeştilor, sunt la fel de interesante.

Sunt relevante subtitlurile din ultimul capitol:

Concluzii: Poporul român a fost neatent;

Modul în care s-a vărsat sângele în decembrie 1989;

Securitatea a avut propria ei poziţie în cadrul evenimentelor;

Evenimentele din decembrie 1989 au fost prezentate opiniei publice în mod fals;

Cartea se sfârşeşte cu o postfaţă a autorului în care este înserat un articol din ziarul „Timpul” scris la 10 iulie 1881 de M. Eminescu intitulat „Economiştii observă…”, articol ce se încheie astfel:

„„Poporul nostru e pe cale de a ajunge ca fellah în Egipt. Totul e străin acolo, afară de mizerie. Numai ea e naţională, egipteană”