Comentarii

6/recent/ticker-posts

Nea Vasile, un bătrân de 93 de ani, în genunchi de ziua lui, într-o biserică părăsită. Imaginea a făcut înconjurul lumii

Vasile, un bărbat de 93 de ani, a fost fotografiat de un fost bancher, în genunchi, într-o biserică părăsită, chiar de ziua lui.


Mihnea Turcu, un fost bancher, este cel care l-a fotografiat pe nea Vasile în ipostaza emoționantă. Mihnea este acum fotograf și este pasionat de imortalizarea vieții de zi cu zi din satele României, unde credința ortodoxă este încă vie.

În ziua de 7 noiembrie, acesta a împărtășit un videoclip cu un bătrân de 93 de ani, a căruit vârstă înaintată nu-l împiedică să îngenuncheze pentru a se ruga.

Fotograful a distribuit pe pagina sa de Instagram un videoclip pe care e greu să-l privești fără să te emoționezi – nea Vasile, care se roagă în genunchi, cu o lumânare în mână, în biserica părăsită.





„Când te uiți la contul de Instagram al lui Mihnea Turcu, este greu să nu crezi că ai făcut un pas înapoi în timp. Acest fotograf împărtășește cu cei aproximativ 112.000 de urmăritori ai săi instantanee uluitoare din realitatea cotidiană a satelor românești izolate, unde oamenii cosesc de mână, își spală hainele în apa înghețată a unui pârâu, piaptănă inul, taie lemne cu toporul indiferent de vârstă… și unde se roagă mult“,

relatează publicația pariziană Aleteia, o sursă de știri și informații catolice, fondat de Jesús Colina prin intermediul Fundației pentru Evanghelizare prin Media.

Mihnea Turcu se pregătea pentru o carieră în lumea afacerilor, dar, în 2009, după o vizită în județul Maramureș, parcursul său s-a schimbat radical. Odată intrat în casa unui sătean, sufletul său avea să rămână acolo: „veam ochii fixați pe calculator, dar inima mea era departe, în cămăruța bătrânului”, a mărturisit acesta pentru postul american Radio Liberty. În 2013, Mihnea a decis să se dedice în totalitate pasiunii sale.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii