Chiara Schirosi este o tânără traducătoare italiancă îndrăgostită de limba română şi de România. Pasiunea pentru limba lui Eminescu s-a născut acum şapte ani, într-o zi ca oricare alta, într-un autobuz aglomerat, la Roma. Chiara a auzit două femei vorbind într-o limba dulce, necunoscută.
Peste câteva luni, frecventa deja un curs de limbă la Accademia di România. Iar acum, după ani de studiu şi câteva vacanţe petrecute în Carpaţi, Chiara vorbeşte româneşte cu un uşor accent italian. Câteodată, mai şi greşeşte. Italianca tocmai a terminat de scris o carte dedicată experienţei care, într-un fel, i-a schimbat viaţa.
"Prima oară, am auzit câteva fraze în limba română în autobuz", ne spune Chiara Schirosi, pe care o întâlnim la o expoziţie cu icoane ortodoxe. "Mergeam la Universitate, mai precis frecventam facultatea de Limbi străine pentru interpreţi şi traducători. Lângă mine s-au aşezat două femei care au început să vorbească agitat într-o limbă pe care nu o înţelegeam. A fost dragoste la prima vedere. Am aflat că e vorba de limba română şi am căutat pe internet şi am aflat că la Accademia di Romania se desfăşoară cursuri gratuite". Chiara a frecventat cursul la Accademie, convinsă fiind că după câteva luni noua ei pasiune se va stinge. Lucrurile au evoluat însă într-o direcţie neaşteptată: astfel, italianca a devenit din ce în ce mai interesată nu doar de limba neo-latină, ci de tot ce înseamnă cultura română. A frecventat, anual, fiecare curs desfăşurat la institutul cultural româna, "pentru a se perfecţiona şi a nu uita ce a învăţat".
Cunoscând deja foarte bine spaniola şi franceza, Chiara reuşeşte să facă o comparaţie între română şi celelalte limbi "surori": "Când vorbesc româneşte, am deseori impresia că mănânc o caramelă cu miere. E o limbă care ţi se topeşte în gură şi îţi lasă un gust dulce, prin sonorităţile ei lineare. Mulţi spun că franceza este limba dulce prin excelenţă, dar eu cred că a păstrat totuşi multe sunete dure. În schimb româna e melodică, asemenea unui cântec, fără treceri bruşte de la un sunet la altul". După şapte ani de studii, italianca este convinsă că româna este, totuşi, o limbă greu de învăţat: "E asemenea unui quiz, un fel de sudoku pentru campioni. Eu am o formaţie profesională care mă ajută şi totuşi îmi dau seama că din punct de vedere gramatical încă am lacune. Româna este limba cea mai apropiată de latina veche, deci a păstrat un anumit caracter matematic, lăsând puţin spaţiu greşelilor sau interpretării. Eu totuşi am învăţat mai mult vorbind cu românii şi mergând în ţară".
După cinci ani de studii, Chiara a decis să facă prima călătorie în România. "A fost consecinţa unui parcurs cultural, drept să spun, la început aproape eram convinsă că nu-mi va plăcea România. M-am înşelat. Am plecat într-o primăvara, cu o prietenă. Odată ajunsă acolo, am avut impresia că m-am întors acasă. Peisajele, culorile… a fost o revelaţie! Am fost la Sinaia, la Braşov, la Sighişoara. De fiecare dată am adus prieteni italieni, în Muntenia, Transilvania, Maramureş. La început, nu voiau să vină, dar apoi toţi au fost încântaţi de România." În următoarea vacanţă, Chiara şi-a decis deja destinaţia: Bucovina sau Delta Dunării, unde va merge "împreună cu mama". Cu timpul,Chiara a început să-i cunoască şi pe români, pe care a învăţat să-i aprecieze pentru "demnitatea, valorile şi tradiţiile pe care şi le păstrează - un popor liniştit, care nu are nevoie de a urla pentru a fi înţeles sau auzit." Legat de linişte, Chiara îşi aminteşte cu plăcere de cele "câteva ore de somn sănătos petrecute într-un parc la Alba Iulia, cu mulţi copii la o aruncătură de băţ, care se jucau cuminţi, fără să urle". Scriitorul preferat al Chiarei este Mihai Eminescu, dar recunoaşte că citeşte şi "multe cărţi deja traduse, cum ar fi, acum, De ce iubim femeile, a lui Mircea Cărtărescu."
A cunoaşte limba română poate constitui un atuu în Italia de azi: "Mi se întâmplă să trag cu urechea la ce spun românii pe stradă la Roma, convinşi că italienii nu înţeleg nimic. O dată, doi tineri români mi-au făcut un compliment, iar eu le-am răspuns "Mulţumesc!" Au rămas cu gura căscată şi au devenit roşii la faţă!"- îşi aminteşte Chiara. Traducătoarea italiană e convinsă că românii din Italia sunt nedreptăţiţi de imaginea pe care presa a construit-o "prezentând evenimente de cronică neagră şi aproape niciodată de cronică roz, roşie, verde sau de alte culori", spune, glumind. "Românii din Italia constituie o armată de oameni muncitori, serioşi şi cinstiţi care ne construiesc casele şi au grijă de bătrânii noştri, devenind adevăraţi membri ai familiilor noastre."
Ce se poate face pentru a schimba imaginea românilor din Peninsulă? Răspunsul e prompt: "Ar trebui organizate mai multe schimburi culturale, întâlniri, conferinţe şi mai ales evenimente adresate atât românilor, cât şi italienilor. Spre exemplu, propun organizarea de concerte cu colinde de Crăciun pentru publicul italian." Chiara nu crede că există un zid între cele două popoare, ci un nivel de cunoaştere superficial, pentru că "ar fi de ajuns să ne oprim mai des şi să vorbim cu persoana pe care o avem alături, pentru a ne cunoaşte mai bine". Tomai pentru a-şi aduce contribuţia la procesul de cunoaştere reciprocă, Chiara a decis să scrie o carte despre români şi pasiunea ei pentru ţara noastră, intitulată "E se…" (Şi dacă), după una din cunoscutele poezii eminesciene. Un fel de jurnal intim, născut în timpul călătoriilor în România, care în curând va vedea lumina tiparului. "În volum am pus toată dragostea mea pentru ţara voastră şi sunt încântată de faptul că am reuşit să transpun în cuvinte ceea ce simt. E adevărat, am întâlnit şi români care nu ştiu să-şi manifeste dorul de ţara lor.Poate nici eu nu ştiu să iubesc Italia aşa cum iubesc România. Dar, după cum se ştie, nimeni nu e perfect!"
Miruna Căjvăneanu
"Prima oară, am auzit câteva fraze în limba română în autobuz", ne spune Chiara Schirosi, pe care o întâlnim la o expoziţie cu icoane ortodoxe. "Mergeam la Universitate, mai precis frecventam facultatea de Limbi străine pentru interpreţi şi traducători. Lângă mine s-au aşezat două femei care au început să vorbească agitat într-o limbă pe care nu o înţelegeam. A fost dragoste la prima vedere. Am aflat că e vorba de limba română şi am căutat pe internet şi am aflat că la Accademia di Romania se desfăşoară cursuri gratuite". Chiara a frecventat cursul la Accademie, convinsă fiind că după câteva luni noua ei pasiune se va stinge. Lucrurile au evoluat însă într-o direcţie neaşteptată: astfel, italianca a devenit din ce în ce mai interesată nu doar de limba neo-latină, ci de tot ce înseamnă cultura română. A frecventat, anual, fiecare curs desfăşurat la institutul cultural româna, "pentru a se perfecţiona şi a nu uita ce a învăţat".
Limba română, ca o "caramelă"
Cunoscând deja foarte bine spaniola şi franceza, Chiara reuşeşte să facă o comparaţie între română şi celelalte limbi "surori": "Când vorbesc româneşte, am deseori impresia că mănânc o caramelă cu miere. E o limbă care ţi se topeşte în gură şi îţi lasă un gust dulce, prin sonorităţile ei lineare. Mulţi spun că franceza este limba dulce prin excelenţă, dar eu cred că a păstrat totuşi multe sunete dure. În schimb româna e melodică, asemenea unui cântec, fără treceri bruşte de la un sunet la altul". După şapte ani de studii, italianca este convinsă că româna este, totuşi, o limbă greu de învăţat: "E asemenea unui quiz, un fel de sudoku pentru campioni. Eu am o formaţie profesională care mă ajută şi totuşi îmi dau seama că din punct de vedere gramatical încă am lacune. Româna este limba cea mai apropiată de latina veche, deci a păstrat un anumit caracter matematic, lăsând puţin spaţiu greşelilor sau interpretării. Eu totuşi am învăţat mai mult vorbind cu românii şi mergând în ţară".
Excursii în România
După cinci ani de studii, Chiara a decis să facă prima călătorie în România. "A fost consecinţa unui parcurs cultural, drept să spun, la început aproape eram convinsă că nu-mi va plăcea România. M-am înşelat. Am plecat într-o primăvara, cu o prietenă. Odată ajunsă acolo, am avut impresia că m-am întors acasă. Peisajele, culorile… a fost o revelaţie! Am fost la Sinaia, la Braşov, la Sighişoara. De fiecare dată am adus prieteni italieni, în Muntenia, Transilvania, Maramureş. La început, nu voiau să vină, dar apoi toţi au fost încântaţi de România." În următoarea vacanţă, Chiara şi-a decis deja destinaţia: Bucovina sau Delta Dunării, unde va merge "împreună cu mama". Cu timpul,Chiara a început să-i cunoască şi pe români, pe care a învăţat să-i aprecieze pentru "demnitatea, valorile şi tradiţiile pe care şi le păstrează - un popor liniştit, care nu are nevoie de a urla pentru a fi înţeles sau auzit." Legat de linişte, Chiara îşi aminteşte cu plăcere de cele "câteva ore de somn sănătos petrecute într-un parc la Alba Iulia, cu mulţi copii la o aruncătură de băţ, care se jucau cuminţi, fără să urle". Scriitorul preferat al Chiarei este Mihai Eminescu, dar recunoaşte că citeşte şi "multe cărţi deja traduse, cum ar fi, acum, De ce iubim femeile, a lui Mircea Cărtărescu."
Printre români, la Roma
A cunoaşte limba română poate constitui un atuu în Italia de azi: "Mi se întâmplă să trag cu urechea la ce spun românii pe stradă la Roma, convinşi că italienii nu înţeleg nimic. O dată, doi tineri români mi-au făcut un compliment, iar eu le-am răspuns "Mulţumesc!" Au rămas cu gura căscată şi au devenit roşii la faţă!"- îşi aminteşte Chiara. Traducătoarea italiană e convinsă că românii din Italia sunt nedreptăţiţi de imaginea pe care presa a construit-o "prezentând evenimente de cronică neagră şi aproape niciodată de cronică roz, roşie, verde sau de alte culori", spune, glumind. "Românii din Italia constituie o armată de oameni muncitori, serioşi şi cinstiţi care ne construiesc casele şi au grijă de bătrânii noştri, devenind adevăraţi membri ai familiilor noastre."Ce se poate face pentru a schimba imaginea românilor din Peninsulă? Răspunsul e prompt: "Ar trebui organizate mai multe schimburi culturale, întâlniri, conferinţe şi mai ales evenimente adresate atât românilor, cât şi italienilor. Spre exemplu, propun organizarea de concerte cu colinde de Crăciun pentru publicul italian." Chiara nu crede că există un zid între cele două popoare, ci un nivel de cunoaştere superficial, pentru că "ar fi de ajuns să ne oprim mai des şi să vorbim cu persoana pe care o avem alături, pentru a ne cunoaşte mai bine". Tomai pentru a-şi aduce contribuţia la procesul de cunoaştere reciprocă, Chiara a decis să scrie o carte despre români şi pasiunea ei pentru ţara noastră, intitulată "E se…" (Şi dacă), după una din cunoscutele poezii eminesciene. Un fel de jurnal intim, născut în timpul călătoriilor în România, care în curând va vedea lumina tiparului. "În volum am pus toată dragostea mea pentru ţara voastră şi sunt încântată de faptul că am reuşit să transpun în cuvinte ceea ce simt. E adevărat, am întâlnit şi români care nu ştiu să-şi manifeste dorul de ţara lor.Poate nici eu nu ştiu să iubesc Italia aşa cum iubesc România. Dar, după cum se ştie, nimeni nu e perfect!"
Miruna Căjvăneanu
Sursa: gazetaromaneasca.com
.webp)
.webp)
.webp)
0 Comentarii