O AFACERE PORNITĂ DIN PASIUNEA PENTRU FRUMOS ŞI DRAGOSTEA FAŢĂ DE ŢARĂ OAŞULUI, ÎNMIRESMEAZĂ DEALURILE DIN CĂLINEŞTI. LAVANDA ÎŞI FACE LOC PRINTRE CULTURILE TRADŢIONALE ŞI ADUCE CU SINE PUŢIN DIN PARFUMUL DE PROVENCE LA SATU MARE.
E o privelişte ce cu greu poate fi descrisă în cuvinte. O culoare care te cucereşte şi care se schimbă odată cu razele de soare. Uneori delicată şi suavă, alteori, puternică şi îndrăzneaţă, nuanţa câmpurilor de lavandă te face să uiţi că în spatele ei se află de fapt o idee de afaceri. Învăluit în parfumul dulce şi condimentat, business-ul Lavanda Oaş a început, nu din dorinţa de a face cu orice preţ profit ci din certitudinea că pasiunea antreprenorului pentru frumos va convinge şi pe alţii să iubească aromatica lavandă. Aşa s-a transformat un mic colţişor din Ţara Oaşului în Provence, graţie mirosului de lavandă şi a pasiunii pentru frumos. Iar plantaţia, situată cu vedere spre lacul de la Călineşti, se află la doar câţiva kilometri distanţă de capitala Ţării Oaşului.
POVESTEA UNUI VIS
Dorina Mercea a avut un vis. Un vis considerat de mulţi, năstruşnic. După o vizită făcută la o plantaţie de lavandă din judeţul Alba, a rămas cucerită de violetul plantei care încă din antichitate este cunoscută pentru proprietăţile sale calmante.
“Mi-a venit idea după ce am vizitat o plantaţie din Alba. Nu mi-a venit să cred cât de relaxată m-am simţit acolo,” a declarat Dorina Mercea, proprietara Lavanda Oaş.
Aşa a început o adevărată poveste de dragoste cu plantă aromatică şi primul pas spre schimbarea peisajului din Ţara Oaşului. Femeia de afaceri deţinea deja un teren, într-o zonă cu un peisaj absolut spectaculos şi a început, mai întâi în gând iar apoi cu sapa în mână, să îşi transforme visul în realitate.
“Avem aproximativ un hectar de teren pe care l-am plantat cu cincisprezece soiuri de lavandă. Am citit mult şi erau puţine informaţii în limba română. Am şi pierdut plante pe parcurs şi am învăţat practic din propriile greşeli. La un moment dat, din 1000 de plante am rămas doar cu 300. Dar asta pe mine m-a ambiţionat. Eu şi cu soţul meu le-am plantat şi acum tot noi ne ocupăm de toate. Nu folosim ierbicide, nici chimicale şi facem totul manual. Nu a fost uşor la început,” povesteşte Dorina Mercea.
Cu realism dar şi cu o bună doză de optimism, ambiţionată de toţi cei care se dovedeau a fi sceptici, Dorina şi-a continuat visul şi alături de familie şi prieteni, a investit în continuare în ceea ce avea să fie o afacere de familie, desigur, după orele de muncă de la birou.
“Noi lucrăm aşa că nu suntem mereu aici. Terminăm programul la ora 16:00. Avem pregătite bagaje şi venim aici să muncim în continuare,” spune Dorina despre afacerea Lavanda Oaş.
ACCENTUL CADE MEREU PE CALITATE
Chiar dacă nu este o plantă pretenţioasă, lavanda are nevoie constantă de îngrijire. Iar Dorina a ales pentru micul său colţ de rai nu mai puţin de cincisprezece plante, gândindu-se în avans la ce doreşte să obţină din mica sa afacere. În loc să vândă plantele recoltate unor producători, Dorina a decis să se ocupe de întregul lanţ de producţie. Pentru vară, Dorina a făcut săculeţi cu lavandă, pentru cei cu insomnii a confecţionat perne înmiresmate iar primăvara, puteţi primi în casă mirosul “violet” graţie unor lalele … de lavandă. Nici Crăciunul nu scapă de aroma florilor mov. La târgurile de profil, Dorina vinde decoraţiuni pentru brad, tot cu lavandă. Toate sunt făcute manual, iar munca se întinde până târziu în noapte.
“La noi în casă, ora de culcare este la ora două. După ce venim de la plantaţie, începem să facem săculeţii. Noi toate le facem manual şi niciodată nu am pus accentul pe cantitate ci pe calitate. Altfel nu se poate la noi,” spune Dorina Mercea.
Iar acest principiu îl va aplica şi pe mai departe. Săptămâna trecută, Dorina a obţinut prima picătură de ulei pur de lavandă. A plantat specii care sunt bogate în uleiuri esenţiale ştiind că industria cosmetică are nevoie mare de uleiuri. Folosite la săpunuri, creme, în aromaterapie şi bineînţeles în industria de parfumuri, uleiul de lavandă poate aduce un profit frumos, mai ales dacă este bio.
“La noi totul este ecologic. Nu folosim chimicale. Eu ofer aceste flori, produsele din lavandă, prietenilor, cunoştinţelor şi vecinilor. Cum aş putea să fac asta dacă ele ar fi pline de chimicale. Mai întâi eu trebuie să am încredere în produsele mele. Se face ceai din lavandă, cum să îl recomand dacă eu ştiu că am stropit cu ceva,” se întreabă retoric Dorina.
PIAŢA DE LAVANDĂ ÎNFLOREŞTE, MAI DEGRABĂ PE ALTE MELEAGURI
Nu e o muncă uşoară dacă vrei să o faci bine şi dacă vrei să o faci cu suflet. Şi nici statul nu tare te ajută.
“E o idee de afacere încă nouă la noi, aşa simt eu şi de aceea, ca producător, nu ai foarte multe ajutoare din partea statului,” spune soţul doamnei Mercea.
Asta deşi, în ţara vecină, culturile de lavandă au cucerit tot mai mult teren. Bulgaria a ajuns acum doi ani de zile să surclaseze Franţa la producţia de lavandă. Munca pe plantaţiile bulgăreşti se face tot manual dar profitul îi încurajează mult pe producători. Chiar dacă se vinde la preţuri mai mici decât cunoscuta lavandă de Provenece, bulgarii obţin bani frumoşi din culturile violet şi şi-au sudat relaţiile economice cu Franţa. Până la 85% din producţia bulgarilor merge către Franţa. Nu către industria cosmetică ci către producătorii locali de lavandă. Ei o distilează şi o revând industriilor de profil iar americanii cumpără uleiul de lavandă francez cu peste 250 de dolari pe kilogram.
CUM SE POATE CREA UN BRAND PUTERNIC: LAVANDA OAŞ
Acesta este şi motivul pentru care Dorina Mercea a decis să îşi fabrice singură produsele. Rentabilitatea este mult mai mare dacă, în loc să vinzi materia primă, comercializezi produsele proprii. Aşa te asiguri nu doar de calitatea lor ci încet, te poţi gândi să creezi un adevărat brand de Oaş. Lavanda Oaş poate deveni o marcă românească sinonimă cu calitatea dar şi cu tradiţia din Ţara Oaşului. Totul depinde de modul în care se va dezvolta afacerea dar şi de felul în care ea va fi promovată.
Decoamdată, produsele din lavandă sunt vândute la târgurile meşteşugăreşti din zona Oaşului dar Dorina şi-a creat şi o pagină de facebook prin care le prezintă sătmărenilor frumuseţea câmpurilor de lavandă. Dar parcă cea mai bună promovare, nu are nimic de-a face cu instrumentele folosite în marketingul modern. Dorina are o abordare mult mai personală.
“Eu invit oamenii să vină şi să vadă cu ochii lor plantaţia. Mi-am invitat prietenii şi cunoscuţii. După ce am cultivat lavanda, am format mici bucheţele şi le-am oferit clientelor de la serviciu. Când mă întâlnesc cu oamenii, le povestesc despre proprietăţile lavandei, despre ceaiurile de lavandă, săpunurile de lavandă şi cât de relaxantă este. Eu sunt sigură că o vor îndrăgi la fel de mult ca şi mine,” povesteşte Dorina Mercea.
Şi nu e greu să popularizezi efectele terapeutice ale lavandei. Internetul e plin de sfaturi şi tratamente care au la bază uleiul sau florile de lavandă. În Marea Britanie, regina Victoria a transformat lavanda într-o adevărată vedetă după ce, întreg palatul Buckingham mirosea a lavandă. De la aşternuturi la rochii, de la covoare la tapiţerii şi până chiar la mobilă, regina a dat ordin ca toate să fie stropite cu apă de lavandă.
“Vreau să promovăm produsele aici, la noi. De ce nu poate fi în Ţara Oaşului ca şi în Provence,” spune Dorina.
OBIECTIV TURISTIC: PLANTAŢIA LAVANDA OAŞ
Pe lângă mulţumirea de a putea promova în Ţara Oaşului produsele de lavandă, fabricate local, antreprenoarea doreşte ca plantaţia să devină o oază de relaxare, atât pentru oşeni cât şi pentru turişti. Pentru a populariza efectele benefice ale lavandei, sătmăreanca îi îndeamnă pe toţi să practice cure de destresare, printre tufele de lavandă. Violetul adânc al florilor, mirosul lor elegant, în combinaţie cu liniştea naturii şi priveliştea oferită de lacul de la Călineşti, face ca plantaţia Lavanda Oaş să devină un adevărat spaţiu pentru odihnă. Iar pentru vizitatori, femeia de afaceri vrea să amenajeze un foişor, nişte alei printre lavandă şi băncuţe pentru cei care vor să petreacă câteva clipe în natură.
Promovarea produselor din lavandă şi a plantaţiei s-ar putea face prin Centrele de Informare Turistică. Ar fi un câştig pentru toate cele trei părţi implicate. Oamenii de afaceri îşi pot promova produsele. Autorităţile locale ar contribui la dezvoltarea economică a zonei, tradusă prin venituri mai mari la bugetul local. Iar turiştii, pe lângă diversitatea programului oferit, pot profita de o privelişte, cu adevărat fascinantă.
“Vrem să ne promovăm prin Centrul de Informare Turistică de la Vama dar şi prin cel din Negreşti-Oaş. Trebuie să ne facem cunoscute produsele dar mai ales îmi doresc ca toţi să se poată bucura de ce am făcut noi aici,” spune Dorina de la Lavanda Oaş.
Iar mirosul de lavandă ar putea fi completat de un altul, cu totul special. Sătmăreanca a achiziţionat şi câţiva butaşi din cea mai veche specie de trandafiri. Pe marginile plantaţiei violet, ar putea să apară trandafirii de Damasc.
SFATURI PENTRU TINERII ANTREPRENORI
Pentru tinerii antreprenori, care ar dori să pună bazele unei afaceri, Dorina are câteva sfaturi extreme de importante.
“Eu mă bucur că nu am renunţat. Dacă nu încerci, nu vei şti niciodată ce potenţial ai. Iar dacă ai un vis, trebuie să te ţii de el. Eu fac asta din pasiune şi mereu îi întreb pe oameni ce pasiuni au, să îşi dedice măcar câteva minute în fiecare zi. Să caute ceva care îi bucură. Să nu aştepte finalul de săptămână ci să trăiască clipa,” spune Dorina Mercea de la Lavanda Oaş.
Dorina şi-a început afacerea din pasiune şi chiar şi astăzi tratează business-ul nu ca pe un loc de muncă ci ca pe un hobby care o ajută să se relaxeze şi să fie ea însăşi. Vorbeşte cu multă căldură despre primii paşi pe drumul antreprenoriatului şi recunoaşte că nu putea face totul singură. Mereu alături i-a fost familia şi acesta pare să fie secretul afacerii sale. Pasiune, suflet, familie şi mult, foarte mult … violet.
0 Comentarii