Comentarii

6/recent/ticker-posts

Satul unic în România. Are trei MONUMENTE istorice vizitate de mii de turişti

Satul Miclăușeni este o destinație turistică pentru cei ce-și doresc să viziteze mai multe locații însă nu-și pot permite. Vizitând acest patrimoniu național, aveți posibilitatea să vizitați trei monumente istorice din trei secole diferite. O călătorie prin secolul XVII, XVII și XIX, care vă oferă ocazia de a păși pe urmele dinastiei Sturdza, 


urmărind o evoluție arhitecturală a castelului și bisericii, plus o plimbare prin unul dintre cele mai frumoase parcuri dendrologice din țară, informează cunoastelumea.ro.


Ansamblul Mănăstirii Miclăușeni, format din Castelul de la Miclăușeni, construit în secolul al XVII-lea, Biserica „Sf. Voievozi – Buna Vestire”, construită în anul 1787 și Parcul, care datează din secolul al XIX-lea, se află la 20 de kilometri de Roman și la 65 de Iași.



Castelul din cadrul acestui complex a fost ridicat de George Sturdza, între anii 1880 și 1904, pe amplasamentul unui vechi conac. Palatul, construit într-un stil neogotic târziu, este o copie a castelelor feudale apusene și amintelte de Palatul Culturii din Iași, dar și de Palatul Domnesc din Ruginoasa.


Castelul Miclăușeni este construit în stil neogotic cu elemente de baroc. Pereții exteriori ai clădirii au fost împodobiți cu numeroase decorațiuni în altorelief, printre care și steme inspirate din blazonul familiei Sturdza: un leu cu o sabie și o ramură de măslin sau elemente simbolice.


Precum multe alte monumente importante din țară și castelul de la Miclăușeni a fost naționalizat de comuniști și folosit pentru depozitare și diverse alte nevoi.


Castelul, donat de Ecaterina Cantacuzino, singurul copil al lui George Sturdza și al Mariei Ghica, Episcopiei Romanului , alături de biserică și parcul din cadrul complexului, a fost în perioada comunistă ca depozit militar de explozibil, iar din anii ’60 Castelul de la Miclăușeni a devenit sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever, aici funcționând și școală specială.


În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar de atunci au fost efectuate câteva lucrări de restaurare.

Biserica din cadrul ansamblului are și ea o valoare arhitecturală importantă. Prima biserică a Mănăstirii Miclăușeni a fost o construită din lemn de vornicul Ioan Sturdza în 1782.


Între anii 1821-1823, marele logofăt Dimitrie Sturdza, fiul lui Ioan Sturdza, și soția sa Elenco, au reconstruit biserica, așa cum poate fi văzută astăzi, apelând la stilul neoclasic. În anul 1904, biserica a fost restaurată fără a i se schimba aspectul exterior. Din cauza primului război mondial, la 10 noiembrie 1917, Maria C. Sturza a ridicat bunurile bisericești și le-a dus la palat, fiind restituite bisericii în 1931, conform cunoastelumea.ro

Al treilea element care formează acest ansamblu este Parcul Castelului Sturdza. Acesta este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase parcuri dendrologice din ţară.

În cadrul parcului se găsesc o mare varietate de arbori exotici sau ornamentali precum ginko biloba sau salcâmul japonez. Aceștia se alătură stejarilor și frasinilor seculari, a căror vârstă variază între 250 şi 300 de ani, sau chiar 400 de ani.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii