Unele lucruri sunt explicate într-un filmuleţ apărut pe pagina de Facebook, intitulată Secretul din Bucegi. Dacă stăm să ne aducem aminte ce a păţit Radu Timofte atunci când a dorit să facă publică o anume descoperire tot din Bucegi, atunci este lesne de înţeles de ce sursele noastre vor să îşi păstreze anonimatul.
Destul de curioasă este şi data la care aceştia doresc să facă publică descoperirea, este vorba de solstiţiul de vară, aşa că putem da frâu liber imaginaţiei cu privire la această descoperire.
Poate fi vorba despre o comoară îngropată de către Daci sau poate este vorba de un mormânt sau vestigii şi de dovezi care să ateste în sfârşit existenţa limbii dace, în zonă descoperindu-se nişte tăbliţe misterioase în momentul săpăturilor pentru construirea castelului Peleş de la Sinaia.
Sau poate să fie vorba de o intrare în vreo cameră secretă, după cum ştim în zonă se află aşa zisa “gură de rai” sau un tunel pe sub Bucegi… Putem doar specula.
Dar un lucru este cert: o să fim cu ochii pe această pagină pentru că am fost şi atenţionaţi. Până acum ea a mai fost ştearsă de mai multe ori, aflându-se după informaţiile noastre la a patra încercare.
Şi pe 19 Iunie 2016 o să fim prezenţi pe Valea Prahovei pentru a fi martori la acest eveniment de o importanţă crucială pentru Naţiunea Română.
Vă prezentăm mai jos filmuleţul care explică despre ce este vorba, în detalii.

0 Comentarii