Auzim adesea că „ei” fac asta, aia sau ailaltă. „Ei” par literalmente capabili să scape nepedepsiţi chiar şi după cele mai odioase crime. „Ei” măresc impozitele, ne trimit fiii şi fiicele să moară în războaie care nu aduc nici un câştig, par intangibili, invizibili, frustrant de nebuloşi atunci când trebuie să se ia măsuri la adresa „lor”.
Nimeni nu pare capabil să-i identifice clar pe „ei”.
Cu siguranţă, un număr apreciabil dintre noi sunt conştienţi că oamenii care ne guvernează nu sunt cei aflaţi cu adevărat la comanda problemelor politice şi economice…
Faptul că e vorba de o reală conspiraţie deschisă împotriva lui Dumnezeu şi a omului, care include înrobirea majorităţii fiinţelor omeneşti rămase pe acest pământ după ce au fost exterminate de războaie, epidemii şi genocid, nu e foarte bine ascuns. În comunitatea informativă se învaţă că modul cel mai sigur de a ascunde un lucru este acela de a-l pune la vedere.
Guvernul paralel secret de la nivel superior nu acţionează din pivniţe igrasioase şi camere subterane secrete. Aceşti oameni acţionează în văzul tuturor. Ei sunt slujbaşii Guvernului Unic al Lumii în Noua Ordine Mondială. La fel ca violatorul care opreşte maşina ca să-şi ia victima de pe marginea şoselei, nici ei nu par nişte monştri, deşi asta sunt. Adevăraţii monştri poartă costume la două rânduri şi se duc cu limuzinele la serviciu. Ei apar adesea la televizor în ipostazele cele mai „inocente”. Dar trebuie să fim conştienţi că nimic din ceea ce fac ei nu este inocent.
Cine sunt conspiratorii care servesc marele şi atotputernicul Comitet al celor Trei Sute, şi care este scopul lor final?
Cei mai bine informaţi dintre concetăţenii noştri sunt conştienţi că există o conspiraţie care funcţionează sub diverse denumiri, cum ar fi Iluminaţii, Francmasoneria, Masa Rotundă, Grupul Milner…
Problema este aceea că informaţiile cu adevărat importante despre activităţile trădătoare ale membrilor guvernului invizibil sunt foarte greu de găsit. Ceea ce face Comitetul să fie ocultat este incredibila secretomanie care domneşte în jurul lui. Nici un organ mass-media n-a menţionat vreodată această ierarhie a conspiratorilor; prin urmare, aşa cum e de aşteptat, oamenii se îndoiesc de existenţa lui.
Comitetul celor 300 este SINGURA ierarhie de putere organizată din lume care transcende toate guvernele şi indivizii, oricât de puternici şi de siguri pe sine s-ar crede. Acesta acoperă finanţele, domeniul apărării şi partidele politice de toate coloraturile şi orientările. Nu există nici o entitate pe care Comitetul să n-o poată depista şi controla, inclusiv religiile organizate ale lumii. Iar Coroana Britanică este punctul său de control.
Scopul lor final este acela de a contopi toate ţările într-o Nouă Ordine Mondială fără nici un Dumnezeu, cu un Guvern Unic Mondial, care va împinge lumea înapoi, în condiţii mult mai grele decât cele din Evul Mediu.
Cu mult timp în urmă, Comitetul celor 300 a decretat că va exista o lume mai mică – mult mai mică – şi mai bună, adică ideea lor despre ceea ce ar constitui o lume mai bună. Miriadele de consumatori inutili care devorează resursele naturale sărăcite trebuie să fie decimate. Progresul industrial susţine creşterea demografică. Prin urmare, porunca de a creşte şi a ne înmulţi pentru a stăpâni Pământul, găsită în Geneză, a trebuit să fie desconsiderată.
Această măsură a presupus un atac împotriva creştinismului, dezintegrarea lentă, dar sigură, a naţiunilor-state industrializate, distrugerea a sute de milioane de oameni, denumiţi de Comitetul celor 300 „surplus demografic” şi înlăturarea oricărui lider care îndrăznea să stea în calea planificării globale a Comitetului pentru atingerea obiectivelor asumate.
Există cel puţin 40 de „birouri de ramură” cunoscute ale Comitetului celor 300. Odată ce vom studia acest sistem, ne va fi mai uşor să înţelegem cum poate acţiona cu atâta succes un singur corp conspirativ central şi de ce nici o putere de pe Pământ nu-i poate respinge atacul contra celor mai elementare baze ale unei lumi civilizate şi progresiste, bazată pe libertatea individului.
SURSA

0 Comentarii