Roberto Romeo este un fotbalist italian în vârstă de 33 de ani, care a ales să-și facă viața în România. Când a venit în România, Roberto și-a început cariera fotbalistică la echipa din Mediaș, în Liga 1, evoluând apoi la U Cluj.
Acum el joacă la Chindia Târgoviște, care se bate pentru promovarea în primul eșalon. El și-a stabilit o viață în România, pe care o consideră a doua casă.
"Copile, unde te duci tu? În România? Doamne! Păi, ce cauți acolo? Ăia vin la noi să muncească pentru o viață mai bună și tu vrei să te duci acolo?!", au fost reacțiile părinților lui Roberto atunci când acesta a anunțat că pleacă în România acum zece ani.
"Am făcut pasul cel mare, în ciuda a tot ceea ce mi s-a zis. În Italia sunt români care vă strică imaginea, care fură, care fac impresie urâtă. Bine, nu toți. Din păcate, chiar dacă sunt mai puțini decât mulți români care muncesc cinstit în afară, cei care fac rău dau linia. Uite, la noi, în sud, vin să muncească, în nord se duc cei care fac nebunii, mai ales că acolo sunt mai mulți bani", a declarat Roberto pentru gsp.ro
El spune că în România este o viață mai accesibilă din punct de vedere financiar. "Ce apreciez eu în România? Peisajele sunt frumoase, iar viața e mai ieftină decât în Italia! Acest ultim detaliu m-a ajutat să construiesc ceva aici, să strâng niște bănuți. Vrem să ne facem o casă la Cluj Napoca, acolo ne vom stabili", mărturisește el.
Despre alegerea Clujului, Roberto spune: "Când jucam la Mediaș, am vrut să ne stabilim la Sibiu. Apoi, am ajuns la Cluj. Ne-a plăcut, mai ales soției și fetiței. Am foarte mulți prieteni în Cluj. Eu văd orașul ca un fel de Milano al României! S-a dezvoltat foarte mult. Nu se compară cu alte orașe, cu tot respectul."
Roberto are și lucruri care nu-i plac la români, cum ar fi lipsa autostrăzilor, dar și că oamenii nu sunt prea serioși.
Totuși, revenind la viața din Italia, acesta spune că devine tot mai costisitoare, iar tinerii întâmpină dificultăți în întemeierea unei familii.
Din punct de vedere economic, Italia este mai scumpă. A ajuns să coste mult să trăiești în Italia. De aceea nici nu se mai fac copii, pentru că nu e ușor să întreții o familie."
0 Comentarii