Deja medicii din Cluj şi din Mureş au anunţat că din 18 decembrie nu se vor mai face programări. Aceştia susţin că vor asigura doar consultaţii contra-cost în afara programului, iar consultaţiile online sau telefonice nu vor mai fi funcţionale.
Medicii sunt nemulţumiţi, printre altele, că au fost întârzieri de plată a serviciilor acordate în luna octombrie şi că sistemul informatic al cardului de sănătate nu funcţionează în mare parte a timpului.
Reprezentanții organizațiilor profesionale acuză Casele Județene de Asigurări de Sănătate că au achitat deconturile doar parțial.
Prinși la mijloc în această dispută, pacienții se tem că nu-și vor mai putea cumpăra medicamentele compensate și vor fi nevoiți să plătească pentru consultațiile și analizele uzuale.
Un val de nemulţumiri este și în rândul celor de la DSP: sunt 25 de județe unde activitatea este deja blocată, informează antena3.ro.
„Ca urmare a întârzierilor repetate, pentru a patra luna în cursul anului 2023, a decontărilor către furnizorii de servicii de sănătate în conformitate cu Contractul Cadru pentru anul 2023, precum și a decontărilor nu numai întârziate, dar și incomplete (aproximativ 52%) din valorile aferente lunii octombrie care trebuiau decontate cel târziu la 20 noiembrie, în condițiile unei totale incertitudini în ceea ce privește decontarea lunii noiembrie, Asociație Profesională a Medicilor de Ambulator recomandă furnizorilor de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate aflați în contract cu C.N.A.S. suspendarea acordării serviciilor medicale în contract cu CNAS până la achitarea integrală a obligațiilor contractuale asumate de statul roman prin intermediul CNAS.
Reamintim că sumele datorate nu reprezintă salariul medicilor, ci venitul integral al cabinetelor, din care se achită salariile personalului (medici, asistente, îngrijitoare, contabilitate, personal de întreținere, etc), impozitele datorate statului, plata utilităților, chirii, redevențe, rate către bănci, consumabile, materiale de curățenie, etc.
În condițiile totalei lipse de transparență și de predictibilitate financiară cu care Guvernul României, Ministerul de Finanțe și Casa Națională de Asigurări de Sănătate tratează sistemul de sănătate din România, propunem tuturor organizațiilor sindicale, patronale, asociații profesionale din domeniu să se alăture demersului nostru.
Totodată solicităm Colegiului Medicilor din România denunțarea Contractului Cadru pentru încălcarea repetată a prevederilor acestuia, precum și introducerea obligatorie în prevederile viitorului Contract Cadru a penalităților pe care C.N.A.S. să fie obligată să le achite furnizorilor aflați în contract cu aceasta, similar penalităților pe care orice entitate fizică sau juridică este obligată să le achite în caz de întârziere de plată.
Solicităm totodată Avocatului Poporului să se sesizeze asupra inegalității de tratament la care sunt supuși furnizorii de servicii medicale în raport cu instituțiile publice, în contradicție cu prevederile constituționale care prevăd nediscriminarea în funcție de forma de proprietate și egalitatea în fața Legii a tuturor subiecților acesteia și să demareze procedurile necesare intrării în cadrul constituțional”, se arată în comunicatul de presă la Asociației Profesionale a Medicilor de Ambulator.
0 Comentarii