Comentarii

6/recent/ticker-posts

Mesajul tranșant al Bulgariei către România și Austria după ce Viena a pus condiții pentru „Air Schengen”

Ministrul bulgar de Interne, Kalin Stoianov, le-a transmis omologilor săi din Austria și România că Bulgaria insistă asupra aderării complete la spaţiul Schengen, și nu doar pentru călătoriile aeriene. Cei trei miniştri s-au întâlnit la Kranj, în Slovenia, în cadrul conferinţei ministeriale Forumul Salzburg.


„Bulgaria şi România au îndeplinit toate criteriile pentru apartenenţa completă la Schengen, iar rezultatele ultimei misiuni în Bulgaria efectuate de experţi ai statelor membre, inclusiv Austria şi Olanda, au dovedit din nou acest lucru”, a declarat Stoianov, conform biroului de presă al Ministerului de Interne informeaza hotnews.ro

Între cele trei ţări sunt în curs discuţii intense, se fac progrese, iar dialogul va continua, a mai comunicat ministerul.

Cătălin Predoiu, după discuțiile cu Austria, care a pus condiții pentru „Air Schengen”: S-a creat emoție că vom transfera în masă cetățeni sirieni sau afgani / Discuțiile rămân complicate

Ministrul Stoianov a argumentat că extinderea Schengen cu Bulgaria şi România va contribui la întărirea zonei fără frontiere şi va ameliora modul de funcţionare a acesteia. El a adăugat că Bulgaria contribuie deja la securitatea în spaţiul Schengen prin „implementarea mai multor măsuri şi a tuturor instrumentelor disponibile pentru un control ferm la frontiere şi cooperarea poliţienească”, scrie agenția BTA, conform Agerpres.

Bulgaria face, de asemenea, eforturi substanţiale împotriva traficului ilegal de persoane şi a grupărilor de trafic cu fiinţe umane şi a susţinut iniţiativele legislative publicate recent de CE pentru întărirea rolului Europol şi armonizarea sancţiunilor pentru traficul cu fiinţe umane, a mai transmis Ministerul de Interne din Bulgaria.

Amintim că aderarea României și Bulgariei la Schengen a fost blocată de Austria și de Olanda ​la Consiliul JAI din decembrie 2022. Bucureștiul a avut sprijinul a 26 de state membre UE, dar a fost blocată de Austria, care continuă să se opună.

Condițiile Austriei pentru primirea României și Bulgariei doar cu frontierele aeriene

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a declarat luni că a prezentat Comisiei Europene „condiţii clare” pe care aceasta să le implementeze înainte ca Viena să fie de acord cu primirea României şi Bulgariei în aşa-numitul „Air Schengen”, transmite APA.

„Acum este rândul Comisiei”, a declarat Karner pentru jurnalul matinal al postului Ö1, după ce în weekend s-a aflat despre o posibilă relaxare a veto-ului Austriei faţă de primirea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, cu ridicarea graniţelor aeriene.

„Este vorba despre faptul că avem nevoie de progrese în domeniul protecţiei frontierelor externe ale UE”, a subliniat Karner.

În mod concret, el cere Comisiei o triplare a numărului de poliţişti de frontieră, potrivit Agerpres.

De asemenea, Comisia trebuie să aloce fonduri pentru infrastructura de protecţie a frontierelor. Este necesară în primul rând o modernizare tehnică a frontierelor bulgaro-turcă şi româno-sârbă.

În plus, Karner solicită controale întărite la frontierele terestre, precum şi preluarea de către România şi Bulgaria de solicitanţi de azil, în special afgani şi sirieni.

Solicitarea privind menţinerea controalelor la frontiere a fost motivată de Karner printr-o „problemă cu traficanţii”. Din ceva mai mult de 50.000 de solicitanţi de azil în Austria, numai în jur de 150 migranţi au venit prin aeroporturi, a explicat ministrul de interne.

Premierul Marcel Ciolacu a susținut, sâmbătă seară, că Austria ”şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România”. ”Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene”, a explicat el.

Sursa: hotnews.ro


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii